Întotdeauna am fost atrasă de cărțile ce își plasează acțiunea în zonele rurale, indiferent de țara aleasă, dar e drept că ținuturile Irlandei au un farmec aparte, cât și multă istorie în ceea ce privește secolul al XIX-lea, cu Marea Foamete ce a ucis milioane de oameni sărmani. Emma Donoghue alege această perioadă, mai exact anul 1859, pentru o nouă poveste emoționantă, după ce a cunoscut o faimă internațională cu Camera, un roman despre o mamă ce trebuie să își crească băiatul într-o cameră în care este ținută sechestrată de câțiva ani.
Minunea nu este doar o poveste captivantă, dar și o mărturie a credinței orbitoare care nu ține cont de vârstă sau statut social. Facem cunoștință cu Lib Wright, o asistentă medicală din Anglia, una dintre ucenicele faimoasei sore Nightingale, care este chemată într-o mică așezare din Irlanda pentru a supraveghea o fetiță de unsprezece ani. Anna O’Donnel, la prima vedere, nu se deosebește prea mult de alte tinere de vârsta ei, având o fire jovială și o poftă de viață însuflețită de dragostea părinților, dar care, privită mai îndeaproape, este mărturia vie că minunile încă au loc pe pământ. Aceasta pretinde că trăiește de patru luni fără hrană, doar cu mană cerească.
Părerile despre acest caz sunt împărțite, unii vizitând-o pe micuță cu o curiozitate pentru miracol, iar alții o privesc cu suspiciune și îndoială. Lib este întrutotul de părere că Anna este doar produsul unei farse a celor doi părinți, care doresc doar faimă și avuții materiale. Credința într-o minune dumnezeiască este departe de mintea asistentei, care de-abia așteaptă să o demaște pe micuță și familia ei. Însă, în cele două săptămâni în care este nevoită să o supravegheze, Lib descoperă amănunte cutremurătoare despre motivul fetiței de a nu mânca, care îi zguduie și cele mai de neclintit principii.
Cartea dezbate problema prejudecății și a ignoranței sociale, pe fondul unor tipologii umane des întâlnite a celor ce își urmăresc doar propriile interese meschine. O bună parte a poveștii este îndreptată spre religiozitatea poporului irlandez și ale sale ritualuri ce i-au ținut pe aceștia cu capul sus prin cele mai grele vremuri de foamete și disperare.
Minunea face o treabă minunată cu pictarea unui tablou realist și intrigant al vieții rurale irlandeze din secolul al XIX-lea. Mi-a plăcut atenția pentru detalii cu care Donoghue a tratat fiecare personaj, pe care le-a mânuit cu delicatețe, dar și fervoare, aducând în fața cititorului o poveste captivantă și meditativă.
Romanul invită la meditație asupra religiei și condiției umane, aducând în discuție natura schimbătoare a firii omului. Însă, un lucru e clar, cât trăiește, acesta va încerca întotdeauna să se agațe de speranță, fie ea cât de mică, pentru a-și duce traiul mai ușor. Contextul istoric este tratat cu responsabilitate și acuratețe, scriitoarea folosindu-se de acele vremuri pentru a-și construi o ficțiune realistă.
Începutul este unul șovăitor, dar odată ce treci de primele 100-150 de pagini, ești fermecat de lumea lui Lib și a Annei, care se află în continuă juxtapunere. Cele două fac o pereche minunată pe lângă care se dezvoltă un fir narativ cursiv și firesc, fără artificii metaforice inutile. Nici celelalte personaje nu sunt lăsate de izbeliște, fiecare având parte de o dezvoltare naturală, care se îndreaptă spre un punct culminant surprinzător.
Recomand cartea cu mare drag, este o lectură ușoară și plăcută, cu accente pe motivele investigației și a suspiciunii, dar și o prelegere despre lupta dintre bine și rău și dintre credință și îndoială.
Minunea de Emma Donoghue a fost lansată în colecția Musai la Editura Art în traducerea din limba engleză de Andrei Dósa și este disponibilă aici. Tot în colecția Musai se regăsesc și romanul Camera și multe alte titluri ce au surprins milioane de cititori din lumea-ntreagă.
Ciobanul de azi 