Ciobanul de azi

Călătoriile cu trenul au un farmec aparte ce nu poate fi înlocuit de nici un alt vehicul, indiferent de avantajele vitezei sau ale promptitudinii. E adevărat că la aceste două capitole CFR-ul românesc are ceva probleme, însă la traseul feroviar este fruntașă, cu sute de kilometri șerpuiți printre dealuri și câmpii, printre orașe și așezări mici de la sate. Mie mi-a plăcut întotdeauna să circul cu trenul, îl găsesc ca fiind cea mai bună opțiune atunci când nu ai mașină proprie, putând atât să admiri peisajul, cât și să te bucuri de lectura unei cărți bune, sau, cine știe, să faci conversație cu diverși călători. La asta mi-a sărit gândul imediat ce am dat pe site-ul celor de la Cartepedia de titlul Călători români privind pe fereastra trenului de Radu Mârza.

Volumul vine, așa cum îi spune și subtitlul, ca o încercare de istorie culturală a perioadei între anii 1830 și 1930, formând astfel un secol de călătorii cu trenul, de care doar fruntașii țării s-au bucurat la început. Dacă prima cursă feroviară și-a făcut debutul la începutul secolului al XIX-lea în Regatul Marii Britanii, la noi primele șine au fost inaugurate între 1860 și 1870, cu mulți ani de structurări și schimbări de planuri. Bugetele pentru astfel de construcții au fost uriașe, dar și impactul a fost unul reușit, schimbându-se definitiv fața călătoritului. Să nu uităm că până la apariția locomotivei, oamenii erau nevoiți să călătorească fie pe jos, fie cu căruța cu cai, durata expedițiilor având proporții uriașe. Însă, viteza trenului i-a nemulțumit pe mulți, aceștia pledând pentru o explorare mai îndeaproape a peisajului, lucru imposibil din punctul lor de vedere din cauza iuțelii vagoanelor.

Volumul lui Radu Mârza dorește să aducă cititorului român răspunsuri la diferite întrebări, printre care se numără: Ce vede călătorul când privește pe fereastra vagonului? La ce se gândește? Ce îl interesează când descrie ce vede pe fereastra vagonului? Cum îi vede pe ceilalți călători din tren sau de pe peron sau cum vede gara?. Însă, cred că din lipsă de prea multe mărturii scrise, cartea are parte de multe detalii tehnice și istorice, lăsând dar o mică parte și aspectelor sociale și culturale în ceea ce privește călătoriile cu trenul. E drept că eu am avut o altă idee despre ce ar urma să fie cartea, crezând că voi găsi mult mai multe mărturii ale călătorilor, însă nu pot să spun că m-a plictisit în nici o clipă lecturarea.

Mârza are grijă să introducă cele mai bune citate ale personalităților din acele vremuri ce au avut privilegiul de a se plimba cu trenul în străinătate, mărturii ce mai apoi au fost scrise fie în jurnalele proprii, fie publicate în ziare și gazete. Fie că vorbim de Nicolae Filimon, considerat primul turist român sau de Petrache Poenaru, primul român ce a circulat cu trenul, de Ion Codru Drăgușanu, A.D. Xenopol, Nicolae Iorga sau Liviu Rebreanu, toți au lăsat în urmă atestări scrise ale primelor impresii ale românilor ce s-au bucurat de experiența drumului de fier. Însă, toți aceștia au recunoscut importanța omului în toate acestea, peisajul neavând aceeași splendoare dacă omul nu îi împrumută sufletul, așa cum o explică cel mai bine Liviu Rebreanu:

„În orice călătorie, mai important decât toate priveliștile, peisagiile și minunile naturii, rămâne omul. Natura în sine nu e nici frumoasă, nici urâtă, nici măcar interesantă. Numai sufletul omului îi împrumută viață. Marea, șesul, dealurile, munții sunt deopotrivă de admirabili și de indiferenți. Cultul naturii e o născocire orășenească, destul de recentă. Cei vechi se mulțumeau să divinizeze natura în ceea ce li se părea respectabil sau util. Chiar azi adevăratul fiu al naturii, țăranul, numai în fața pământului de cultură se închină. În vreme ce excursioniștii târgoveți se extaziază înaintea unor stânci pleșuve, vizitiul de la țară oftează melancolic: Ce folos, dacă nici iarba nu crește pe el.„

Trenul se metamorfozează și din apanaj al unei culturi exclusiv materiale devine un act cultural, dând o nouă față turismului, omul putând să călătorească mult mai repede în anumite locuri renumite.

„Calea ferată transformă radical percepția vizuală asupra peisajului, asupra naturii traversate, dar și – la un nivel mai intim – percepția asupra timpului și a spațiului.„

De asemenea, cartea se bucură și de câteva cărți poștale cu câteva gări faimoase și inaugurări de linii ferate.

Ritmul cărții este unul alert, cu multe detalii practice despre începutul industriei feroviare, dar și multe momente captivante despre impactul avut asupra societății. Radu Mârza povestește cu multă patimă despre acest subiect și îi inspiră și cititorului un interes deosebit pentru istoria drumului de fier. Cu toate că nu avem prea multe mărturii despre acele prime călătorii, ne putem mândri cu câteva care surprind esența și vitalitatea acelor experiențe. Așa cum o spune și Mârza, descrierea lui Xenopol despre intervenția omului în peisaj este cea mai frumoasă din cele câte există:

„ce tablou mai poetic se poate, decât acela ce-l dă neagra locomotivă, târând după ea corpul de balaur al trenului, prin cotiturile ascunse ale unui munte.„

Recomand Călători români privind pe fereastra trenului fiind o lectură plăcută ce conține atât elemente tehnice, cât și sociale și culturale din prima sută de ani a istoriei călătoriilor cu trenul. E adevărat că nu toate pasajele au parte de mărturii suculente, dar autenticitatea textelor se traduce și prin momente seci și prozaice care au schimbat cursul istoriei, accelerând modernizarea. Pentru un iubitor al acestui mod de transport este un volum ce merită citit, având la purtător un limbaj accesibil tuturor și o narațiune fluidă.

Călători români privind pe fereastra trenului de Radu Mârza a apărut în vara anului trecut la Editura Polirom și este disponibil aici. Tot pe site-ul celor de la Cartepedia găsiți o sumedenie de alte titluri interesante atât din aria non ficțiunii, cât și a romanelor ficționale.