Ciobanul de azi

Karl Ove Knausgård schimbă registrul de la celebra serie autobiografică Lupta mea și propune cititorilor săi un cvartet dedicat fiicei sale nenăscute. Anotimpuri cuprinde patru volume, fiecare luând numele unui anotimp al anului, începând cu Toamna, citită de mine în urmă cu câteva zile, într-o după amiază liniștită. Aveam această serie pe listă de când a apărut, fiind curioasă de felul în care norvegianul ar putea combina obiectivitatea lumii înconjurătoare cu subiectivitatea emoțiilor.

Toamna ne introduce în universul unui părinte aflat în așteptarea unui nou copil, al patrulea pentru scriitor, care decide să o inițieze pe viitoarea sa fiică în ceea ce privește obiectele și stările lumii înconjurătoare. Cartea este împărțită în trei părți, pentru cele trei luni ale anotimpului: Septembrie, Octombrie și Noiembrie, fiecare fiind precedat de o scrisoare personală către viitoarea fiică. Un alt aspect important este grafica cărții, și implicit al seriei, care se bucură de ilustrațiile Vanessei Baird atent selectate pentru a se îmbina cu subiectul poveștii.

”Ce anume face ca viața să merite trăită?

Niciun copil nu își pune această întrebare. Pentru copii, viața e de la sine înțeleasă. Nu e nimic de discutat aici: n-are nici o importanță dacă e bună sau rea. Și asta deoarece copiii nu văd lumea, n-o observă, n-o contemplă, încât nu fac diferența între ea și propria lor ființă. Abia atunci când se întâmplă acest lucru, când apare o distanță între ce sunt ei și ce este lumea, abia atunci se pune întrebarea: ce face ca viața să merite trăită?

Lumea se exprimă, dar noi n-o ascultăm, și, fiindcă nu mai suntem cufundați în ea, n-o mai trăim ca pe o parte din noi, e ca și cum ne-ar scăpa.”

Subiectele abordate de Karl Ove Knausgård sunt diverse, începând cu merele, pungile de plastic, apicultura sau sângele și continuând cu tăcerea, durerea sau ochii. Fiecare poartă amprenta stilistică a scriitorului, textele fiind încărcate de emoție și înflăcărare intimă, cartea având funcția și de jurnal refulativ. Karl nu încearcă să o învețe pe fiica sa mersul lumii, dar îi prezintă câteva puncte cheie ce l-au marcat pe acesta în mod deosebit, fie că e vorba despre o amintire din copilăria sa, fie de ceva recent, legat de creșterea celorlalți copii. Temele se situează în ambele tabere, atât de partea cotidianului monoton, cât și de cea a profunzimii emoționale, fiecare subiect fiind însă trecut prin filtrul metaforic și frumos stilizat al scriitorului.

”A privi adânc în ochii celui pe care-l iubești când iubirea e la apogeul ei e una dintre cele mai mari bucurii ale vieții.”

Karl Ove Knausgård cunoaște natura umană în cele mai intime și adânci feluri, lucru pe care îl transpune captivant în volumul de față. Lectura este fluidă și desfătătoare, cititorul fiind martorul unei enciclopedii despre lume din punctul personal de vedere al prolificului nordic.

”Părinții dau copilului viață, copilul dă părintelui speranță. Asta e tranzacția.

Sună oare a povară?

Nu e. Speranța nu are vreo pretenție.”

Un lucru ce m-a surprins este faptul că romanul favorit al lui Karl Ove Knausgård este Doamna Bovary, o carte pe care eu o tot amân din lipsa unei dispoziții pentru descrierile cumva frigide franțuzești, dar pe care nordicul le descrie cu atâta patos, încât va trebui musai să citesc și eu volumul.

„Doamna Bovary este cel mai mare roman din istoria literaturii, n-am nici o îndoială: are o precizie, o senzație extraordinar de clară a spațiului fizic şi a materialității pe care nici un alt roman de dinainte sau de după el nu le posedă nici pe departe în aceeași măsură. Propozițiile lui Flaubert sunt ca o cârpă cu care e frecat un geam acoperit de fum și mizerie prin care ne-am obişnuit de mult să vedem lumea. Senzația pe care o ai când, pentru prima dată după multă vreme, lumea strălucește din nou în culori vii.”

Per total, Toamna este începutul ideal pentru un cvartet al emoțiilor, o mărturie inedită de care sunt sigură că fiica scriitorului se va bucura la un moment dat. Sunt tare curioasă cum vor evolua subiecte abordate de acesta în următoarele volume, mai ales că temele sunt alese și în funcție și de caracteristicile anotimpurilor, toamna fiind cenușie, un timp al decăderii în așteptarea morții totale a iernii.

„Cu toate că nu suntem prinși de pământ prin rădăcini, ci umblăm la suprafața lui, suntem totuși inseparabil legați de el, atât pentru că forța lui transformatoare ne susține, ba, mai mult, ne mișcă de colo colo prin puterea ei, cât și pentru că, atunci când viața se epuizează și puterea pământului nu ne mai sprijină, el ne atrage către sine într-o teribilă îmbrățișare finală, în urma căreia devenim nu doar ca el, ci chiar parte din el.„

Toamna de Karl Ove Knausgård a apărut la Editura Litera și este disponibilă aici.