Ciobanul de azi

După ce la începutul anului m-am bucurat de lectura clasică a lui Dracula, zilele trecute am savurat pe îndelete capodopera lui Mary Shelley, Frankenstein. A fost o adevărată plăcere să mă adâncesc în povestea întunecată a Prometeului modern, pe care scriitoarea britanică a făurit-o atât de bine. Cu toate că eu știam în mare povestea monstrului născut dintr-un experiment științific, trebuie să recunosc că lecturarea întregii povești a fost o cu totul altă experiență, stilul fiind unul îmbibat în metafore și rafinament.

Lansată pentru prima dată în 1818, cartea atrage și la mai bine de două sute de ani distanță o masă numeroasă de fani în întreaga lume. Pentru a marca aceste două secole de faimă internațională, Editura ART aduce cititorilor români o ediție de lux a clasicului, cu ilustrații moderne imaginate de David Plunkert. Interpretarea vizuală este una unică, artistul venind cu o imagine proaspătă și chiar futuristă aș spune, nelăsând însă în urmă detaliile horror. Pe lângă povestea captivantă, volumul este o capodoperă vizuală, ce merită admirată și pusă la colecție. Tot din această serie de clasici ilustrați mai fac parte și Dracula, Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll şi domnul Hyde, Dicționar de idei primite de-a gata sau Poetul la New York, cărți pe care le puteți găsi aici.

Romanul este scris sub forma povestirii în ramă, folosindu-se calapodul epistolar, ceea ce dă un farmec aparte poveștii. Avem așadar parte de corespondența dintre căpitanul Robert Walton și sora sa, Margaret Walton Saville. Din nevoia de explorare, căpitanul se aventurează în mijlocul mării înghețate din Polul Nord, acolo unde dă peste un bărbat aproape înghețat. Numele necunoscutului este Victor Frankenstein, iar prezența sa pe ghețari este datorată cursei de urmărire după un monstru observat de echipa de navigație cu câteva zile înainte.

Victor este măcinat de o tulburare interioară, cauzată de acest monstru ascuns. Pentru a-l preveni pe căpitan că obsesia duce numai la deșertăciune, bărbatul își spune povestea vieții, care nu numai că este una bogată și plină de aventuri, dar și una nemaiauzită, cu tente fantastice greu de crezut de orice om întreg la minte.

Victor se trage din Geneva, Elveția, un loc binecuvântat cu peisaje splendide, bine întipărite în inima protagonistului. Însă, setea sa de cunoaștere își schimbă traseul odată cu descoperirea unor cărți științifice ce discută despre crearea artificială a omului. Pentru asta, tânărul studiază la Ingolstadt, Germania, unde rodul nebuniei pentru creație prinde avânt. Aici reușește să creeze din materie moartă o ființă vie, înaltă de vreo 2.4 metri și hidoasă cum nu s-a mai văzut vreo altă arătare vreodată.

„Era o noapte mohorâtă de noiembrie atunci când mi-a fost dat să văd rodul strădaniilor mele. Cuprins de o înfrigurare ce se învecina cu nebunia, am adunat instrumentele dătătoare de viață, ca să aprind scânteia ființei în acel morman de carne neînsuflețită care zăcea la picioarele mele. Era ora unu după miezul nopții; ploaia răpăia lugubru în geamuri și lumânarea se mistuise aproape până la capăt când, în licărirea flăcării pe jumătate stinse, am văzut cum, deodată, ochii de un galben spălăcit ai făpturii pe care o plămădisem s-au deschis; a răsuflat adânc și o mișcare convulsivă i-a străbătut membrele.„

Cu toate că acest proiect are la bază numai emoții de exaltare și bucurie, admirația lui Victor pentru creatura sa pălește în fața sentimentelor de dezgust și repulsie. Își abandonează lucrarea nou-născută și se ascunde în întunericul propriei camere. La o zi distanță, la revenirea în laborator, monstrul e de negăsit. Din acel moment, viața lui Frankenstein ia o turnură tulbure, sufletul și mintea zbătându-se între angoasă și suferință.

Istorisirea se continuă cu lupta interioară a creatorului, care e la polul opus cu provocările monstrului, pe care avem bucuria de a le descoperi în timpul unei întâlniri dintre cei doi. Această relație între creator și creație se transformă pe parcurs în vânător și pradă, neavând neapărat un personaj rău și unul bun. Nu ai cum să nu te emoționezi la părțile în care monstrul își descrie chinul prin care a trecut încercând să se adapteze unei noi lumi, luptându-se în același timp și cu ura oamenilor din jur. De aceea, e greu să iei vreo parte, avându-l pe Victor părăsindu-și opera în cele mai grele și vulnerabile momente și monstrul, care este sincer și fără rele intenții, dar care este transformat de societate într-un fugar izolat.

„Exista oare cineva, în afară de mine, creatorul, care să poată crede – fără mărturia propriilor sale simțuri – în existența acelui moment de brutalitate și crudă nerozie pe care-l azvârlisem în lume?„

Cartea, pentru mine, este în primul rând o poveste psihologică scrisă fără cusur, ce tratează acceptarea omului în societate, și mai ales, felul în care tot ce e diferit față de normal este contestat și alungat. Partea gotică vine ca un element ajutător pentru narațiune, iar descrierile sublime completează tabloul unei capodopere musai de citit. De multe ori am rămas uimită la felul în care fiecare frază este îmbibată în metafore și imagini încântătoare. Arta cuvântului este dusă la cele mai înalte cote de Shelley, care portretizează cele mai sumbre caracteristici umane.

Mi-a plăcut cartea de la început și până la sfârșit, este una dintre cele mai bune opere clasice citite de mine pâna acum datorită complexității descrierilor și a psihologiei umane. Este incredibil cum o tânără de 18-20 de ani a putut crea o asemenea poveste omogenă, care nu e de mirare că încă cucerește inimile cititorilor de pretutindeni. Frankenstein își merită locul în vârful ierarhiilor literare, iar această nouă ediție ilustrată nu face decât să dea o nouă formă vizuală poveștii, readucând-o în atenția publicului.

Frankenstein de Mary Shelley poate fi găsită în format hardcover pe site-ul celor de la Cartepedia.