„Ultima vară otrăvită” de Tony Mott – un volum al vindecării sufletești pe fondul unui criminal frenetic

Dacă tot nu călătoresc niciunde vara aceasta, cel mai nou volum al lui Tony Mott a fost alegerea perfectă pentru câteva zile de relaxare (măcar cu mintea) la Brașov și nu numai. Scriitoarea brașoveancă își surprinde cititorii cu o nouă aventură intensă a lui Gigi Alexa, care crește nivelul seriei în ceea ce privește aprofundarea personajelor.

Ultima vară otrăvită nu este doar un alt volum din seria dedicată medicului legist, dar este o ocazie prielnică pentru a o descoperi pe eroina noastră în intimitatea durerii și a vindecării atât fizice, cât mai ales mentale și sufletești.

Volumul trei din seria Gigi Alexa debutează în plină pandemie, atunci când cu toții eram debusolați, izolați în case și puși față-n față cu propriile gânduri și idealuri mai mult sau mai puțin realizate. Carantina o găsește pe Gigi într-o relație mai mult de complezență cu un medic ginecolog, care doar s-a nimerit să fie acolo pentru ea într-un moment de cotitură din viața personală. Relația dintre cei doi nu beneficiază de artificiile unei iubiri, sau măcar aventuri nebune, ci se bazează pe contactul fizic și brutal, nelăsând loc unor descărcări emoționale sau destăinuiri intime. Gigi ne-a obișnuit deja în primele două volume cu firea ei glacială, zid care însă se destramă în acest al treilea roman.

Avem parte de o Gigi ce suferă mocnit încă de la moartea prematură a mamei sale, eveniment peste care încă nu a putut trece și care stă la baza unor alte incidente dureroase ce încep a supura și a da frâu liber vulnerabilităților, cel puțin în fața cititorilor. În aceste ultime luni de zile își ia o pauză de la munca de medic legist, însă atunci când Brașovul se confruntă cu o crimă greu de descifrat, Gigi sare din colivia deprimării și se avântă în vârtejul muncii, profitând astfel de latura profesională pentru a înăbuși durerea emoțională.

În același timp, un doctorat în Olanda îi face cu ochiul, care se soldează cu trei cazuri nerezolvate ce i-au fost încredințate ca studiu pentru lucrarea științifică. Ceea ce mai multe echipe internaționale nu au putut vedea îi sare destul de repede în ochi lui Gigi, care însă este prinsă și cu cazul nefericit de la poalele Tâmpei.

Cartea are parte de un ritm alert, dozat cu pasaje introspective ce dezvoltă considerabil tipologia personajelor. Fiind în primul rând un roman polițist, elementele de suspans și mister își au locul binemeritat în fruntea narațiunii, iar finalul uimește, ca de fiecare dată.

Încă nu vreau să mă pronunț în ceea ce privește o eventuală ierarhie a celor trei volume ale seriei (găsiți aici recenzia pentru Iarna crimelor perfecte și aici recenzia pentru Toamna se numără cadavrele), aștept Primăvară și după poate o să încerc să le clasific cumva, dar cert e că toate merită citite (sau mai bine spus – devorate – că doar vorbim de crime fiction😉 ), fiecare având cazuri bine creionate, ce te țin în suspans până la sfârșit.

Pentru mine un lucru e clar: seria Gigi Alexa nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui iubitor de crime fiction. Ba mai mult, cred că faptul că este scrisă de o scriitoarea româncă contemporană, cu o acțiune plasată în România (ah, Brașovul se poate mândri cu o așa reprezentantă) și cu personaje pur mioritice face ca seria să fie un must pentru toți cititorii români care apreciază literatura contemporană românească.

Ultima vară otrăvită de Tony Mott a fost publicată în vara acestui an la Editura Tritonic și este disponibilă aici.

Vă las aici și link-ul către un interviu luat minunatei Tony Mott anul trecut în cadrul rubricii Creator la Vorbitor, în care aceasta vorbește atât de frumos despre importanța creativității în viețile oamenilor, cât și despre cele două serii musai de pus pe listă – Ana Stancu și Gigi Alexa.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s