William Faulkner este cunoscut pentru romane precum Zgomotul și furia, Pe patul de moarte sau Lumină în august, lecturi ce sunt predominante de genul gotic sudist, având un public aparte prin iubitorii ficțiunii secolului trecut. Însă, ceea ce mulți poate nu știu (printre care mă număram și eu) este că scriitorul din Mississippi a scris în 1927 o poveste potrivită pentru cei tineri, ca și cadou pentru fetița viitoarei sale soții.
Copacul dorințelor a fost bătută la mașină într-un singur exemplar de către scriitor, venind la un an de la publicarea primului său roman. Însă, cartea cu dimensiunile de doar 13×16 a văzut lumina tiparului mulți ani mai târziu, în 1967, la doi ani de la moartea naratorului, fiind primită cu păreri amestecate.
Ceea ce m-a adus pe mine în fața acestei mici lecturi a fost curiozitatea. Am vrut să văd cum și-a imaginat Faulkner literatura pentru copii și cât din stilul său se regăsește în paginile unei cărți dedicate publicului tânăr. Ei bine, cartea nu m-a dezamăgit, dar nici nu a excelat prea mult.
Un roșcovan ciudățel îi face o vizită lui Dulcie chiar în dimineața zilei sale de naștere. Acesta o invită pe micuța sărbătorită la o călătorie în căutarea copacului cu dorințe, ce se ascunde în ungherele adânci ale unei păduri din apropiere. Cei doi sunt acompaniați de servitoarea Alice și de frații George și Dicky, care în drumul lor aventuros îl primesc și pe moșneagul pirpiriu ce va fi călăuza lor în aventura spre copacul miraculos.
Aventura acestora este presărată cu motive desprinse parcă din fanteziile lui Lewis Carroll, având parte de figurine ce se transformă în ponei adevărați sau de dorințe îndeplinite pe loc. Pe parcursul lecturii, cititorul este captivat de universul lui Faulkner, care nu își neagă nici într-o carte de copii ca aceasta motivele sudiste.
Stilul de scriere poate da ceva bătăi de cap celor ce nu sunt familiarizați cu exprimarea jargonică tipică scriitorului din Mississippi, de aceea textul pare că are ceva lacune în ceea ce privește cursivitatea. Narațiunea este fugitivă, tocmai cum este și mintea unui copil, pe repede înainte, nepoposind prea mult asupra detaliilor.
„Dulcie țipă și George nici măcar n-apucă să-și termine vorba, soțul lui Alice mugi ca o sirenă de ceață, dar vocea lui Alice îi acoperi pe toți; și o luară cu toții la goană pe drum. Soțul lui Alice se urcă într-un copac, Alice o rupse la fugă, cu Dicky pe braț și cu celălalt târând-o pe Dulcie, iar în spatele lor venea George, urlând cât îl ținea gura. Dar moșneagul cel pirpiriu, tot cu sabia în mână, îi întrecuse pe toți.„
Copacul dorințelor a fost editată la Editura Art într-o ediție bilingvă de excepție, ce imediat atrage privirile cititorilor. De asemenea, volumul se bucură și de ilustrațiile alb-negru realizate de Don Bolognese, ce întăresc caracterul schițat al poveștii.
Cu toate că William Faulkner nu intenționase să publice această carte, eu mă bucur că a văzut într-un final lumina tiparului tocmai pentru a-i descoperi și latura ludică a acestuia. Textul volumului se simte că este scris ca o joacă pentru cineva drag, ținând însă cont și de morala ce trebuie transmisă celor mici.
Pentru mine a fost o lectură plăcută, fiind pentru câteva zeci de minute introdusă într-un univers de mult uitat al începutului de secol XX. Imaginația scriitorului este la cote înalte, volumul fiind ca o plasă pentru toate ideile sale care mai de care mai năstrușnice. Un alt plus al volumului este faptul că poate fi folosit ca exercițiu de citire în engleză redutabil pentru cei mici, aceștia putând să își pună la muncă capacitatea de înțelegere a unui text într-o limbă străină, cât și să învețe câteva noi cuvinte din sudul Americii.
Recomand volumul atât cititorilor tineri, cât și publicului matur care se pot delecta cu o poveste plăsmuită cu și din joacă, menită să relaxeze și să destindă.
Copacul dorințelor/The Wishing Tree de William Faulkner a apărut în ediție bilingvă la Editura Art și poate fi găsit pe site-ul celor de la Cartepedia aici.
Ciobanul de azi 