Recenzie „Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde” de Robert Louis Stevenson

Genul gotic cunoaște un vârf important din punct de vedere al calității cu volumele Dracula și Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde, care, deși au subiecte diferite, se aseamănă în ceea ce privește explorarea sufletului uman și ale ale unghere întunecate.

Despre Dracula v-am povestit la începutul anului aici, fiind una dintre lecturile clasice ce m-au impresionat cel mai mult și tocmai de aceea, am vrut să încerc o altă operă bine cotată din aceeași categorie. În ajutor mi-a venit Cartepedia cu acest volum superb ilustrat de către Editura ArtUn caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde fiind ca un frățior mai mic, mai ales datorită lungimii poveștii.

Cu toate că am auzit de faimoasa lucrare a scoțianului Robert Louis Stevenson, nu știam exact firul narativ, așa că pentru mine a fost o lectură palpitantă, cu fiecare pagină mai interesantă decât cealaltă. Publicată pentru prima dată în 1886, povestea este considerată mai mult o nuvelă decât un roman, lungimea fiind restrânsă, iar personajele puține.

Ei bine, volumul disecă minuțios dualitatea omului, acea doză de bine și rău ce există în fiecare dintre noi. Doctorul Jekyll este obsedat de natura omului și după ani de cercetare descoperă o licoare ce separă aceste două entități. Așa se naște domnul Hyde, un alter ego negativ al doctorului, sau mai bine zis un doppelganger al umbrei.

Ca narator principal al cărții îl avem pe avocatul Utterson, un bun prieten al doctorului, care încearcă să afle relația dintre Jekyll și Hyde și cum de strălucitul doctor și-a lăsat toată averea unui necunoscut ca Hyde. Însă, pasajele cu adevărat importante și care abundă în profunzime sunt destăinuirile lui Jekyll, care dau o notă personală și intimă poveștii.

„Prin urmare, natura pretențioasă a propriilor mele aspirații, mai degrabă decât vreo degradare anume a defectelor mele, a fost cea care m-a făcut să fiu ceea ce sunt și, provocând o falie mai adâncă decât în cazul majorității oamenilor, a secționat în mintea mea cele două regiuni ale binelui și răului, care se despart și se reunesc în firea duală a omului. În cazul meu, am fost împins către o reflecție profundă și pătimașă asupra legii dure a vieții din care izvorăște religia și care este una dintre cele mai abundente surse de nefericire. Chiar dacă eram, până în măduva oaselor, un om cu două fețe, în nici un sens al termenului nu eram un ipocrit; ambele laturi ale mele erau absolut oneste; nu eram deloc mai mult eu însumi când lăsam deoparte orice reținere și mă cufundam în rușine decât atunci când puneam umărul, în plină lumină a zilei, la răspândirea cunoașterii sau la ușurarea durerii și a suferinței.„

În puțin peste 150 de pagini de text propriu-zis, Stevenson sintetizează ascunzișurile minții umane și cum, în pofida dorinței spre bine, natura noastră se întoarce mereu spre cea negativă. Cartea strălucește atât la capitolul descrieri, cât și la profunzimea textului. Nu este de mirare că volumul este considerat o operă cult a literaturii gotice, având toate ingredientele unei lecturi tulburătoare, sinistre și înfiorătoare.

„În cursul vieții mele, care fusese, la urma urmelor, nouă părți din zece o viață de eforturi, virtuți și control, această latură fusese mult mai puțin exersată și aproape deloc epuizată. De aceea, presupun, s-a dovedit Edward Hyde cu mult mai mic, mai firav și mai tânăr decât Henry Jekyll. Exact la fel cum binele strălucea pe chipul unuia, răul era scris lăbărțat și limpede ca lumina zilei pe chipul celuilalt. Mai mult decât atât, răul – despre care mă oblig să cred în continuare că este latura fatală a naturii umane – imprimase pe trupul rezultat efectele diformității și ale degradării. Și totuși, când mă uitam la reflecția unui asemenea idol urât în oglindă, deveneam conștient nu de repulsie, ci mai degrabă de un acces de bunăvoință. Și acela eram tot eu. Mi se părea firesc și uman. În ochii mei înfățișa o imagine mai vie a spiritului, părea mai determinat și mai unitar în comparație cu arătarea imperfectă și divizată pe care mă obișnuisem până atunci s-o consider a mea.„

De asemenea, eu m-am bucurat de lectura unei ediții de lux a poveștii, care are parte de ilustrații atent create de Charles Raymond Macauley, ce datează din anul 1903. Este de menționat faptul că Editura Art a făcut o treabă extraordinară cu acest volum, învăluindu-i paginile groase între două coperți cartonate. Cu siguranță aceste ediții ilustrate nu sunt de ratat pentru niciun colecționar.

Fără doar și poate, Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde este un must-read pentru toți cei ce sunt în căutarea unei lecturi foarte bine scrise, cu personaje captivante, o narațiune fluidă și o abordare aproape poetică în ceea ce privește dualitatea minții umane.

Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde de Robert Louis Stevenson a apărut în traducerea lui Mihnea Gafița și este disponibil pe site-ul celor de la Cartepedia aici.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s