Ciobanul de azi

Uite că a venit și timpul ca să fac și eu cunoștință cu inspectorul criminalist din Oslo, Harry Hole, serie ce care o aveam de atâția ani pe listă, dar la care cumva tot nu ajungeam.

Publicat în 1997, Liliacul este prima carte a seriei, care reprezintă și debutul editorial al scriitorului norvegian Jo Nesbø. Am avut mari așteptări de la această carte tocmai pentru că mi-a fost recomandată de nenumărate ori atunci când abordam subiectul thrillerului nordic și pot să spun că lectura nu m-a dezamăgit nici un pic.

Contrar faptului că Harry Hole lucrează pentru poliția din Oslo, Liliacul ne relatează o anchetă a acestuia ce are loc în Sydney. Inspectorul criminalist este trimis pe meleagurile australiene pentru a asista la rezolvarea unui caz de crimă a unei tinere norvegiene. Implicarea acestuia la anchetă trebuie să fie una minimă, Hole urmând a juca mai mult un rol de supraveghetor tăcut. Însă, lucrurile se schimbă imediat, talentele de criminalist ale acestuia fiind repede scoase la înaintare.

Hole este plasat în grija unui detectiv aborigen, Andrew, cu care se împrietenește imediat și cu care se implică tot mai mult în găsirea ucigașului. Victima, o tânără de 23 de ani, este găsită mutilată pe albia unui râu. Cazul nu pare a avea vreo rezolvare rapidă, însă investigațiile îi duc pe cei doi detectivii pe firul unui psihopat ce nu pare să fi fost la prima crimă.

Cartea este un thriller nordic veritabil, cu un protagonist bine creionat, o narațiune alertă și cu multe răsturnări de situație. Pe lângă elementele specifice atmosferei întunecate ale Norvegiei, romanul dezvoltă și cultura aborigenilor și ale sale obiceiuri și simboluri străvechi. Toate poveștile mitice au un rol crucial în poveste, care ascunde astfel mai mult decât un simplu thriller antrenant.

Harry Hole este un personaj carismatic, care la cei 35 de ani ai săi are deja un trecut tumultuos. În ciuda alcoolismului său notoriu, Hole nu este concediat în urma unui accident rutier mortal tocmai datorită capacităților sale de detectiv. Această misiune din Sydney joacă și rolul unei schimbări de peisaj pentru inspector, care se vede însă nevoit să se lupte cu demonii băuturii în momentele de criză ale anchetei.

„Ești vătămat câte un pic ori de câte ori te ocupi de un caz de omor. Din păcate, de obicei ai de-a face cu fel de fel de epave umane și povești triste și mai puțin cu tot soiul de motive ingenioase, cum ți-ai putea imagina citind-o pe Agatha Christie. La început, mă vedeam ca un soi de cavaler al dreptății, dar am ajuns uneori să mă simt ca un gunoier. Criminalii sunt de obicei niște indivizi vai de capul lor și e rareori dificil să indici cel puțin zece motive pentru care au ajuns ce-au ajuns. Așa că, de obicei, simți mai degrabă frustrare. Frustrarea că nu pot fi fericiți distrugându-și viețile proprii în loc să-i târască și pe alții după ei. Cred că sună, totuși, un pic sentimental…„

Cu toate că este un personaj impozant, cu multă dibăcie și autoritate, narațiunea ne prezintă și latura emotivă a lui Hole, acesta reușind chiar să se îndrăgostească de o suedeză stabilită în Australia. Sentimentele dintre cei doi escaladează rapid, norvegianul destăinuindu-se fetei în privința trecutul său complicat.

Nici celelalte personaje ale romanului nu sunt lăsate de izbeliște, având parte de o dezvoltare destul de amănunțită. Aflăm trecutul plin de peripeții al aborigenului Andrew, dar avem parte și de un personaj travestit, Otto, un clovn îndrăzneț.

Per total, Liliacul este un thriller solid, cu ritm alert, mult suspans și un deznodământ surprinzător. Eu în recomand atât iubitorilor literaturii nordice, cât și cititorilor ce sunt în căutarea unei lecturi antrenante, capitole scurte și un fir narativ captivant.

Liliacul de Jo Nesbø a apărut în traducerea lui Bogdan Perdivară la Editura Trei și este disponibil pe site-ul celor de la Cartepedia aici.