La începutul anului făceam cunoștință cu personajele din universul Harry Potter, lecturarea primului volum al seriei – Harry Potter și piatra filozofală – fiind o experiență ce m-a prins întru totul în această lume magică. Trebuie să recunosc însă că ilustrațiile lui Jim Kay au jucat un rol important în această nouă legătură pe care mi-am format-o cu micii magicieni.

Știind că lecturarea unui volum Harry Potter are mai mult farmec în perioada mai rece a anului, am așteptat căderea frunzelor pentru a mă putea cuibări sub o păturică, cu o cană de ceai în poală, pentru a mă lăsa din nou purtată pe aripile ce duc spre lumea de la Hogwarts.
Harry Potter și Camera Secretelor este cel de-al doilea volum al seriei scrisă de britanica J.K. Rowling, volum ce a văzut lumina tiparului pentru prima dată în 1998, iar la sfârșitul anului trecut a fost lansat în traducerea Tatianei Dragomir într-o ediție ilustrată splendid la Editura Arthur. Totul despre această carte este realizat la cel mai înalt nivel, începând cu formatul cartonat și paginile lucioase și continuând cu ilustrațiile încântătoare și povestea captivantă. Pentru mine, aceste ediții ilustrate sunt de colecție pentru orice fan al lumii vrăjitorilor, o comoară de păstrat și lăsat moștenire și viitorilor copii și nepoți.
„Alegerile pe care le facem ne definesc mai mult decât aptitudinile noastre.„

Volumul II îl găsește pe Harry Potter trist și plictisit în casa familiei Dursley de pe aleea Privet. Mai este o lună până la începerea noului an școlar de la Hogwarts, așa că timpul trece cum nu se poate mai greu între pereții strâmți și întunecați ai micii sale cămăruțe. Însă, Harry este vizitat din senin de Dobby, un elf de casă zdrențuros, care încearcă să îl facă pe acesta să nu se întoarcă la școala de vrăjitori. Harry nu îl bagă prea mult în seamă pe micuțul cu ochi bulbucați, crezând că probabil Draco Malfoy, dușmanul său din casa Slytherin, este în spatele acestei vizite inopinante.

Pe lângă această neașteptată întâlnire cu Dobby, restul verii lui Harry arată foarte bine, întrucât Ron și frații săi îl salvează pe acesta din chinurile celor trei Dursley. Perioada petrecută la Vizuină, reședința familiei Weasley, este una de poveste pentru Harry, care acum experimentează pentru prima dată cum este să faci parte dintr-un cămin iubitor.
Spre întristarea lui Harry, timpul trece ca fulgerul, iar clopoțelul de la Hogwarts este pe punctul de a suna din nou. Însă, obișnuita călătorie cu trenul de pe peronul 9 și trei sferturi de la gara Kings Cross se transformă într-o aventură de zile mari ce aproape îi extratriculă pe Harry și Ron, aceștia neputând să treacă pe peronul magic și optând în loc pentru mașina zburătoare a familiei Weasley.
Momentele de adrenalină nu se opresc aici pentru Harry și Ron, care alături de Hermione se vor confrunta cu mesaje și întâmplări sinistre care scot la iveală existența unei camere secrete ce în urmă cu cincizeci de ani a luat viața unei tinere fete.

Harry Potter și Camera Secretelor a fost o lectură magică pentru mine, pe care am savurat-o de la prima și până la ultima pagină, fiind prinsă pe deplin în mrejele vrăjitorești de la Hogwarts. Momentele de tensiune sunt combinate cu mare succes cu replicile pline de umor și satiră ale lui Ron, iar competiția dintre Harry și Draco se mărește cu fiecare nouă zi petrecută de aceștia în aceeași școală.
Nu contează dacă ai văzut filmele sau nu, dacă ești fan înfocat sau acum descoperi seria pentru prima dată, Harry Potter are o infinitate de magie de oferit pentru toată lumea. Jim Kay completează excelent tabloul lumii vrăjitorești de la Hogwarts, ilustrațiile și textul fiind combinația ideală pentru o lectură relaxantă, antrenantă, pe care nu ai vrea să o părăsești nicicând (sau poate doar atunci când Cel-Ce-Nu-Trebuie-Numit își face apariția 😉)
Harry Potter și Camera Secretelor de J.K. Rowling, ediția ilustrată, este disponibilă pe site-ul Editurii Arthur aici.

2 gânduri despre “Recenzie „Harry Potter și Camera Secretelor” de J.K. Rowling, ediția ilustrată”