Ciobanul de azi

Cu toate că este cunoscut în lumea-ntreagă datorită romanului Lumea Sofiei, tradus în 53 de limbi, cu o adaptare cinematografică și un joc video la purtător, eu am făcut cunoștință cu stilul lui Jostein Gaarder prin intermediul uneia dintre ultimele apariții editoriale de la Editura Univers, Omul cu marioneta.

Scriitorul originar din Oslo a lansat acest roman în urmă cu cinci ani pe piața norvegiană de carte, iar anul acesta a apărut și la noi în traducerea Cristinei Guler. Trebuie să recunosc că m-a atras instantaneu coperta cărții, fiind o lectură ce se cerea citită în anotimpul toamnei.

O să încep însă prin a spune că romanul este o lectură potrivită pentru orice sezon, nu doar toamna, dând prilejul cititorilor de a urmări un personaj singuratic, dar al cărui singurătate nu apasă, nu supără, ci vine ca o stare de bine, unde nu opinia celorlalți contează, ci doar părerea proprie.

„Crescând, nu ne depășim natura umană. Creștem și devenim maturi împreună cu ea. Și ea crește pe măsură ce creștem și noi.„

Romanul îl are ca protagonist pe Jakop, un bărbat trecut de prima tinerețe, divorțat, fără prieteni, mare pasionat de limbile indo-europene, care are însă o pasiune neobișnuită: merge la înmormântările necunoscuților ale căror anunțuri le găsește în ziarul local. Acest bizar interes pentru ultima slujbă a unor oameni complet necunoscuți are o cauză mult mai profundă decât s-ar părea la început, Jakop vrând ca măcar pentru câteva ore să simtă că aparține unei familii. Tocmai această explicație psihologică face ca întreaga poveste să capete o notă tristă, cititorul având ocazia de a asista la singurătatea unui suflet normal, dar care nu a reușit pe parcursul vieții să își găsească un loc concret printre cunoștințe sau familia proprie.

„A devenit un obicei pentru mine să merg la înmormântări. Prindeam din aer, ca un câine, urma de viață de familie. Pentru că altă viață de familie decât cea pe care mi-o însușeam prin această modalitate și în care mă infiltram pur și simplu, nu aveam.„

Însă, Jakop ne învață că singurătatea nu este ceva deprimant, ci este și o alegere într-o oarecare măsură. Cu toate că a fost căsătorit în urmă cu ani buni, divorțul a intervenit atunci când relația dintre cei doi pur și simplu nu ducea nicăieri, nu exista pasiune, conexiune sau iubire. În plus, Jakop nu era singur, sau cel puțin nu se simțea singur, acesta având încă din copilărie un prieten pe care se putea baza în orice situație.

Pelle este marioneta primită în dar în din copilărie, care deși poate părea doar un hobby sau o activitate frugală, este cel mai bun prieten al lui Jakop și singurul căruia acesta i se confesează. De aceea, pentru Jakop, Pelle nu este doar o marionetă pe care el o controlează, ci acesta are propria voce, propriile păreri. Atunci când îl ține pe braț, Pelle scoate la iveală partea extrovertită, fără perdea a stăpânului său, iar părerile dintre cei doi sunt mereu la poluri opuse.

„De ce sunt eu atât de atras de astfel de înrudiri lingvistice? Răspunsul este aproape jenant de simplu: nu cunosc alte tipuri de înrudire la care să mă refer. Nu am altă familie lărgită de care să mă leg în afară de familia limbilor indo-europene. Să nu spună nimeni că apartenența și identitatea nu au legătură cu limba.„

Între mersul la înmormântări și discuțiile cu Pelle, Jakop se simte bine cu sine însuși, este mulțumit de ceea ce a realizat cu studiul limbilor indo-europene, pasiune ce încă îi ațâță mintea și care încă îi stârnește interesul. Contrar subiectului dedicat singurătății, romanul are parte de o căldură prietenoasă, unde căutarea sensului vieții este punctul central din jurul protagonistului. Această căutare se extinde de la poveste la cititor, lectura declanșând multe momente de introspecție.

Pentru mine a fost o carte duioasă, dureroasă pe alocuri, dar plăcută. Am parcurs romanul de 240 de pagini într-o după-amiază de weekend, lăsându-mă purtată prin ținuturile nordice alături de un personaj simpatic, ce a dus puțin cu Ove a lui Backman, întâmplări și înmormântări care mai de care mai neobișnuite, care la final m-au lăsat cu propriile întrebări legate de sensul vieții și cum îl putem obține.

Așadar, romanul Omul cu marioneta nu este o lectură ce își termină menirea la finalul ultimului punct, ci trezește întrebări fundamentale și profunde în cititor, fiind astfel o carte pe care eu o recomand cu mare drag celor ce sunt dispuși să lase un personaj singuratic și emoționant să le pună în mișcare digerarea propriei vieți. 

Omul cu marioneta de Jostein Gaarder a apărut la Editura Univers și este disponibil aici. Tot pe site-ul editurii vă recomand și seria de autor Jostein Gaarder, unde puteți alege între lecturi precum Lumea Sofiei, Pur și simplu perfect, Fata cu portocale, Misterul de Crăciun și multe altele.