Eric-Emmanuel Schmitt este unul dintre scriitorii mei preferați, ale cărui cărți le-am descoperit în liceu și de care m-am atașat imediat, datorită stilului său delicat cu care tratează fiecare poveste. Oscar și Tanti Roz a fost printre primele mele lecturi de la scriitorul belgian, lectură pe care am simțit nevoia să o recitesc anul acesta, la șapte ani distanță. De ce am vrut să recitesc o cărțulie de puțin peste 100 de pagini? Pentru că de-a lungul timpului, deși am păstrat în memorie amintirea subiectului emoționant al cărții, am uitat anumite idei și senzații, pe care le-aș simți diferit odată cu trecerea timpului.
(Vă recomand și recenzia a altor lecturi însemnate ale scriitorului Schmitt, cum ar fi Jurnalul unei iubiri pierdute, Copilul lui Noe, Félix și izvorul invizibil sau Doamna Pylinska și secretul lui Chopin)
Așadar, prietenii de la Cartepedia mi-au venit în ajutor pentru a-mi oferi o lectură plăcută, rapidă, dar și emoționantă, ce ascunde substraturi profunde în spatele cuvintelor simple. Cu toate că Oscar și Tanti Roz ar părea a fi o carte destinată copiilor sau adolescenților (poate datorită designului coperții), ei bine, este nevoie de multă deschidere sufletească pentru a-i înțelege întregul mesaj. Povestea, tragică și tristă în esență, ridică anumite semne de întrebare în propria viață a cititorului, mesajul decojindu-se pentru fiecare în parte în funcție de propriile trăiri și experiențe.
Pe parcursul mini romanului îl urmărim pe Oscar, un băiețel de zece ani ce suferă de leucemie în stadiu terminal. Zilele sale sunt numărate, însă spiritul său are încă multe de dăruit. Oscar trăiește într-un spital, alături de alți copii bolnavi, iar povestea de față se axează pe ultimele zece zile din viața acestuia. Cu părinții împietriți de durere și incapabili de a ști cum să comunice cu băiatul lor, Oscar se bazează pe o asistentă drăguță pe care el o poreclește Tanti Roz. Relația dintre cei doi este una bazată atât pe dragoste, cât mai ales pe încredere și onestitate, asistenta nemințind-ul în ceea ce privește anumite pronosticuri mai nefaste.
Tot Tanti Roz este cea care îl îndeamnă pe Oscar să îi scrie lui Dumnezeu pentru a se simți mai puțin singur și pentru a-i cere să îi îndeplinească câte o dorință pe zi. Șovăitor la început, Oscar se înduplecă rapid, poate din lipsa unei alte ocupații sau poate din dorința unei schimbări.
Astfel, povestea este spusă după tiparul epistolar, scrisorile către Dumnezeu reprezentând esența, care este la final întărită de o ultimă scrisoare, adresată aceleași puteri divine de către Tanti Roz. Fiecare epistolă se bazează pe o narațiune simplă, însă încărcată emoțional cu multe sentimente și trăiri ale unui copil obligat să se maturizeze mult prea devreme. Oscar este nevoit să trăiască o întreagă viață de om în numai zece zile, astfel că traseul său este în concordanță cu vârsta fictivă din aceea zi, fie că e vorba de pubertate, căsătorie sau bătrânețe.
Avem așadar o poveste sensibilă, ce sapă adânc în interiorul cititorului pentru a scoate la iveală adevărata față a eului. Suntem puși în fața unui destin tragic, însă personajul lui Oscar nu se complace, ci luptă în fiecare zi pentru a fi tratat normal și pentru a avea posibilitatea de a trăi cât mai autentic posibil. În ciuda vârstei, Oscar nu speră la vreun miracol medical, ci își acceptă soarta și decide să își trăiască din plin ultimele zile.
Oscar și Tanti Roz este lectura perfectă pentru cei ce se simt cu moralul la pământ, care cred că vreun eveniment mai nefericit ar putea însemna sfârșitul sau cei ce sunt în căutarea inspirației pentru propria viață. Lectura rapidă îți dă un imbold pentru a încerca să te bucuri mai mult de ceea ce ai primit și să încerci să maximizezi orice resursă de bucurie. Acesta este cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, fiind adaptat de autor atât pentru scenă, cât şi pentru marele ecran, și pe bună dreptate, povestea aparent simplă înglobând o sumedenie de emoții și trăiri interioare.
Și pentru că în cele 100 de pagini avem multe idei despre viață, vă las mai jos 7 citate ce surprind, în mare, esența cărții, axată pe fragilitatea și însemnătatea vieții:
„Se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă am fi nemuritori.”
„Boala face parte din mine. De ce trebuie să se poarte altfel numai fiindcă sunt bolnav? Nu ştiu să iubească decât un Oscar sănătos?”
„Există două feluri de suferinţă – cea fizică şi cea morală. Suferinţa fizică o înduri, pe cea morală ţi-o alegi.”
„Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.”
„Eu m-am uitat la cuvintele care mă interesau: Viața, Moarte, Credința, Dumnezeu. Poate n-ai să crezi, dar nu erau acolo! După cum observi, asta dovedește deja că nu sunt boli nici viața, nici moartea, nici credința, nici tu.”
„De fiecare dată când crezi în Dumnezeu, o să existe un pic mai mult. Și dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. Și-atunci o să te ajute.”
„Nimeni nu poate să scape de suferință. Nici Dumnezeu, nici tu. Nici părinții tăi, nici eu.”
Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt a apărut în traducerea Marievei Cătălina Ionescu la Humanitas Fiction și este disponibilă pe site-ul celor de la Cartepedia aici.
Ciobanul de azi 