Nu suntem niciodată prea mari pentru a învăța din experiențele unor alte persoane, care datorită sârguinței și a muncii perseverente au reușit să schimbe lumea din jur. Povești pentru fete și băieți care vor să salveze lumea este o astfel de carte, care cuprinde șaptesprezece portrete ale unor eroi ce și-au adus aportul în ceea ce privește mediul înconjurător.

Carola Benedetto și Luciana Ciliento și-au unit forțele pentru a aduce în fața cititorilor mari și mici o lectură inspirațională despre cum voința omului poate schimba guverne întregi. Cele două artiste din Italia au ales o listă veritabilă de personalități, care deși au început de jos, au reușit prin multă muncă și înverșunare să devină eroi pentru o lume aflată în declin climatic.
”Natura este casa tuturor și numai dacă se va mobiliza întreaga societate, va fi oprită distrugerea mediului.”
Vandana Shiva, Leonardo DiCaprio, Dian Fossey, Al Gore, Emma Watson, Tiziano Guardini, Wangari Maathai, Rigoberta Menchú Tum, Pierre Rabhi, Jadav Payeng, Greta Thunberg, Sebastião Salgado, Björk, Jun Ma, Yvon Chouinard, Bob Brown și Nicole Anderson sunt cele șaptesprezece nume care au avut o viață uimitoare și ale căror acțiuni au adus un impact considerabil pentru regenerarea mediului înconjurător.
Pentru mine a fost o lectură tare plăcută, m-am lăsat purtată prin tărâmurile Asiei, Europei, Africii sau în culisele Hollywood-ului unde am dat peste eroi nebănuiți, care au avut și au curajul să creadă în ceva mai mare decât ei, alegând să își dedice viața pentru un țel mult mai mare decât simple dorințe personale. Fiecare capitol se axează pe câte un portret (cu excepția ultimului) și schimbarea ce au simțit-o fiecare dintre ei în timpul copilăriei, schimbare ce a dus la urmarea unui destin centrat în jurul naturii. Este uimitor cum acești oameni au știu încă de mici copii să prețuiască mediul înconjurător și să încerce, încă de pe-atunci, să facă tot posibilul pentru a-l proteja.
Misiunea acestor oameni nu poate decât să inspire copiii și adolescenții de astăzi, însă și cititorii maturi pot să își aplece câte o ureche la proiectele ce încearcă să readucă pe un făgaș natural mediul înconjurător. Nu suntem niciodată prea mici pentru a ne salva propria planetă, orice schimbare, cât de mică, contează.
”Adevărurile incomode nu dispar doar pentru că sunt ignorate, dimpotrivă, atunci când nu sunt înfruntate, impactul lor crește.”
Textul fluid face ca lecturarea acestui volum să fie facilă și pentru grupa cititorilor tineri, iar ilustrațiile realizate de Roberta Maddalena Bireau aduc un plus de culoare și vitalitate narațiunii. Cartea atrage astfel cititorii mari și mici atât prin formatul îmbietor, cât mai ales prin puterea poveștilor de viață prezentate, unde cuvântul de bază este ambiția.
Povești pentru fete și băieți care vor să salveze lumea de Carola Benedetto și Luciana Ciliento a apărut în traducerea Marinei Loghin la Litera Mică și este disponibilă în format cartonat pe site-ul Editurii Litera aici.
