10 scriitori români contemporani pe care îi recomand

Cu toate că la școală învățăm aproape doar despre scriitori români, cititorii din ziua de azi fug de contemporanii autohtoni, îndreptându-se spre marea infinită de autori străini. Cumva, subiectele cărților lor, în multe cazuri, sunt mai light, mai voioase, mai atrăgătoare și astfel suntem tentați să apucăm de pe raft o carte a unui străin, în detrimentul unei lecturi de-a unui românaș de-al nostru.

Ei bine, eu niciodată nu pot să zic că am fugit de scriitorii români, dar e drept că gustul pentru autorii români a venit destul de târziu, în urmă cu vreo câțiva ani, când am descoperit că și noi avem lecturi polițiste bune, că și noi avem poezie emoționantă și de impact și că și noi putem ține captivat cititorul cu o ficțiune istorică, supranaturală sau cu o dramă de familie.

Așa că profit de ziua de azi, 1 Decembrie, pentru a vă aduce un mic top cu 10 scriitori români contemporani pe care eu i-am citit și pe care îi recomand cu mare drag. Unii dintre ei sunt foarte cunoscuți chiar și de cei ce nu prea se au cu cititul, alții sunt încă la primele lucrări publicate, dar toți, din punctul meu de vedere, merită să fie citiți și discutați.

De la fiecare am citit măcar câte două cărți, cu două excepții: Svetlana Cârstean, de la care m-am bucurat doar de volumul Sînt alta, dar de la care o să citesc în săptămânile următoare și două noi reeditări de la Editura Nemira și Doina Ruști, de la care am citit doar Paturi oculte, dar pe care am întâlnit-o cu mare plăcere în volumul colectiv  de proză scurtă, Treisprezece.

Așadar, mica mea listă cu scriitori români contemprani ce merită atenția cititorilor este următoarea:

Ana Blandiana

Cu toate că ordinea autorilor este aleatorie, nu am putut să nu încep cu Ana Blandiana, ale cărei poezii m-au fascinat de ani de zile și care continuă să mă minuneze cu fiecare nou poem citit, fiecare având o doză potrivită de emoție și sensibilitate. I-am lecturat deja câteva cărți de poezie, însă m-am bucurat enorm atunci când Editura Humanitas i-a publicat întreaga operă poetică în acest frumos și elegant volum.

Andrei Crăciun

Pe Andrei Crăciun l-am descoperit în urmă cu vreo doi ani de zile, prin intermediul volumului Aleea Zorilor, scris sub forma ingenioasă a unei singure fraze continue. În urmă cu câteva săptămâni m-am bucurat de lectura ultimului său roman, Viața de apoi a poetului, carte ce întruchipează un buchet nostalgic al confesiunii feminine, 20 de femei roind în jurul unui singur bărbat chiar și după ce acesta a murit.

Tony Mott

Tony Mott este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii polițiste românești, cu personaje feminine puternice și crime bine gândite. Vă recomand de la Tony atât seria Julieta, cât și cea mai recentă serie, ce se apropie de sfârșit – seria medicului legist Gigi Alexa. De asemenea, pe Tony o puteți citi și în antologiile noir publicate de Editura Tritonic, cât și pe contul ei de instagram, unde ne aduce în fiecare duminică un strop de mister cu mici povestioare polițiste.

Dana Nichițelea

Dana Nichițelea m-a impresionat cu volumul de debut – Povestea funcționarului care a devenit cuier, volum ce este alcătuit din 20 de povestiri ce întruchipează oameni de zi cu zi, ce trec prin situații absolut normale, care care datorită sarcasmului și măiestriei autoarei reușesc să transmită multă emoție, iubire, trădare sau milă. De la Dana am mai citit anul acesta și primul ei roman – La răsărit e ceață, carte ce schimbă registrul și ne oferă o poveste a disfuncționalității vieții de familie, unde evenimentele marcante din copilărie te urmăresc pe tot parcursul vieții.

Cristina Andone

Nu aveam cum să nu includ și cărțile pentru copii în acest top deoarece în ultima vreme am descoperit o mulțime de astfel de lecturi ce surprind esența bunăstării sufletești a omului în feluri nebănuite. Am ales-o pe Cristina Andone tocmai datorită felului jucăuș și simpatic în care îi învață pe cei mici despre prietenie, aventură sau curaj prin intermediul seriei Dar Motan. În plus, cine nu ar iubi o carte pe are în prim plan un motan drăgălaș de munte? 🐱

Octavian Soviany

Octavian Soviany este unul dintre cei mai buni scriitori români din ultimele decenii, care reușește să impresioneze cu fiecare carte. Eu l-am descoperit prin intermediul volumului Casa din Strada Sirenelor, o superbă colecție de povestiri unde fantasticul joacă rolul principal. De la Soviany vă recomand cu mare căldură și seria Lelian, care debutează cu romanul Micul Saturnian. Seria este concentrată în jurul marelui poet Paul Verlaine, fiind o biografie ficționalizată a acestuia.

Svetlana Cârstean

Sînt alta m-a impresionat peste măsură, fiind un volum de o sensibilitate și franchețe aparte. Svetlana Cârstean reușește să intre în rolul femeii singure, puternice și vulnerabile și o face cu o candoare deosebită. Cu toate că am citit de la ea doar acest volum, de-abia aștept să le citesc și pe următoarele două reeditări de la Nemira – Floarea de menghină și Gravitație, volume reprezentative ale carierei acesteia.

Cosmin Leucuța

Pe Cosmin Leucuța îl știu de ani de zile, atunci când am citit și îndrăgit romanul Laptele negru al mamei. La sfârșitul anului trecut m-am putut bucura de lectura volumului Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? carte ce cuprinde povestiri cu haz și mult umor negru ce surprind esența românului de azi. Cosmin Leucuța este un nume de bază al viitorului literaturii românești, de la care sper eu, vom putea citi multe alte povești bune.

Doina Ruști

Doina Ruști, un alt nume de bază al literaturii contemporane românești, ce pe mine m-a impresionat cu romanul Paturi oculte, o lectură hipnotică a roșocavanilor mistici. Tare mult mi-a plăcut descrierea personajelor complexe, dar și ambianța unei lumi aflate la granița subțire dintre real și fantastic. Tot de la Doina am citit și o mică povestioară din antologia de proză scurtă Treisprezece, iar Omulețul roșu este o lectură pentru viitorul apropiat.

P.S. Doina Ruști este coordonatoarea colecției Biblioteca de proză contemporană de la Editura Litera unde se publică cărți tare faine ale autorilor români, musai să aruncați un ochi.

Tatiana Niculescu

Last but not least, Tatiana Niculescu mi-a intrat la inimă în acest an datorită delicateții cu care surprinde esența unor mari figuri precum Regina Maria. Tare mult mi-a plăcut și volumul Nepovestitele iubiri, unde ne sunt prezentate șapte povestiri vibrante și misterioase. Fiecare povestire este înzestrată cu elementul fascinației, iubirea captivând mereu cititorul, iar dacă la asta mai adaugi și intrigi nebănuite sau chiar secrete defăimătoare, obții o istorisire demnă de savurat în tihnă.

Mai sunt, bineînțeles, și alți scriitori români contemporani pe care i-am citit și îndrăgit și pe care îi recomand cu mare drag ori de câte ori am ocazia, și pe aceștia fie îi găsiți în topuri deja publicate pe blog, fie urmează să îi includ în alte liste.

Un lucru e clar, avem mulți scriitori români contemporani talentați, care merită descoperiți și citiți, așa că nu ezitați să dați o șansă unui autor român, cine știe peste ce comoară literară veți da 😉

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s