Primiți cu o nouă carte dedicată Crăciunului? 😁🎅
Luna decembrie este îmbibată în spiritul Crăciunului, totul în jurul nostru pregătindu-ne pentru 25 decembrie. Și ce spune Crăciun mai bine decât mirosul de cozonaci și bradul împodobit dacă nu o carte dedicată acestei minunate sărbători, de care cei mici se pot bucura toată luna decembrie. Cronicile Crăciunului nu este o simplă poveste construită în jurul celei mai iubite sărbători din an, ci este o condică de 24 de povestiri, câta una pentru fiecare zi din luna decembrie.

John Townsend este un scriitor prolific al cărților pentru copii, cu un portofoliu de peste 300 de volume dedicate copiilor de toate vârstele, care alături de ilustratorul James Newman Gray ne aduc o frumoasă carte cu Moș Crăciun, spiriduși, reni năzdrăvani și multe alte personaje hazlii pe care cei mici cu siguranță îi vor îndrăgi.
„Nu multă lume știe, dar dacă te duci la Polul Nord și te uiți într-o anumită direcție, o să vezi o casă cu multe ferestre, obloane verzi și acoperiș încărcat de zăpadă. Acolo locuiește Moș Crăciun, împreună cu soția lui, Carolina, pisica Mărgica și cățelul Sclipici.„


Așa cum este și normal, Moș Crăciun este în centrul atenției în acest volum, cu toate că este cam uituc și deseori întârzie la atelierul de jucării pentru că îi place să mai moțăie puțin dimineața. Însă, soția sa, Carolina, este mereu lângă el, având grijă ca pregătirile pentru marea sărbătoare să meargă pe un făgaș normal. Dar, în ultimele 24 de zile, totul este pe repede-nainte, agitația fiind în toi, iar scrisorile de la copiii din toată lumea ajungând cu miile la Moș Crăciun.
În cele 24 de povestiri, cei mici se pot delecta cu o mulțime de pozne și aventuri ale Moșului, umorul și buna dispoziție fiind principalele ingrediente ale volumului. Nu lipsesc nici renii ghidușii, care iubesc menta, iar câteodată singurul mod în care pot fi ținuți în staul este să fie ademeniți cu cozonac cu mentă. Totul este învăluit în magie, dar se ține cont și de faptul că cei mici absorb informațiile ca un burete, astfel că peste tot sunt presărate mici povețe care să îi ajute să devină adulți cu inimă bună și responsabili.
„Unde stă Moș Crăciun când se duce în vacanță? La un ho-ho-tel!„


Ceea ce face acest volum special este faptul că povestirile nu apar în ordine cronologică și asta pentru că spiridușii lui Moș Crăciun au făcut o boroboață și au amestecat zilele între ele. Așa că cei mici trebuie să le găsească ordinea și să se bucure de fiecare povestea în ziua ei. Acest procedeu este unul mai mult decât interesant, punându-le celor mici mintea la treabă.
Despre ilustrații nu am numai cuvinte de laudă, acestea aducând un plus de vitalitate și culoare textului, Poveștile prind viață datorită desenelor splendide, care captivează ochiul cititorului și îl țin ancorat în poveste.


Pentru mine a fost o lectură minunată, m-am veselit alături de Moș Crăciun, am încercat să adulmec mirosul prăjiturilor Carolinei, am râs de pățaniile reniilor și nu am putut să nu schițez câteva zâmbete la relația complicată dintre Moșul și sora sa. Recomand cu mare drag cartea, cred că este un volum deosebit de bine realizat, cu ilustrații superbe la fiecare pagină, cu personaje de care cei mici se vor atașa instantaneu și în plus, te alegi cu 24 de povești, nu doar una. Și nu, nu contează ce vârstă ai pentru a te putea bucura de lectura acestui volum, contează să fi copil în inimă și să lași spiritul Crăciunului să te învăluie.
Cronicile Crăciunului de John Townsend, cu ilustrații de James Newman Gray a apărut în traducerea Adrianei Conway la Editura Paralela 45 și este disponibil pe site-ul celor de la Cartepedia aici.
