Pe Andreï Makine nu l-am mai citit până acum, cu toate că opera sa este una vastă și apreciată de cititori și critici deopotrivă. Cu toate că este cunoscut pentru romanul Testamentul francez, distins cu cele mai prestigioase premii literare franceze, eu am decis să îi descopăr stilul scriitorului născut în Siberia prin intermediul volumului Crima Olgăi Arbelina, fiind în primul rând atrasă de descrierea de pe coperta patru. Aici ni se promite o proză dostoievskiană și proustiană ce se învârte în jurul unei anchete polițiste a unei crimei. Ce poate suna mai bine de atât?
Ei bine, pentru mine Crima Olgăi Arbelina nu este neapărat o relatare a unei anchete polițiste, aceasta este doar începutul, forma de ansamblu, miezul poveștii find constituit dintr-un limbaj poetic, bogat în metafore ce surprinde o esență tragică și intimă a unui personaj damnat.
Olga Arbelina a fost exilată în Franța împreună cu fiul ei bolnav de hemofilie după revoluția bolșevică din 1917. Prințesă prin statut și maniere, aceasta își redescoperă destinul schimbat, care este pătat nu numai de această derogare, ci și de o relația incenstuoasă cu fiul ei.
„Lumea este totuna cu răul, un rău mereu mai viclean decît poate bănui omul, iar binele este una din vicleniile lui.„
Avem așadar prezente teme profunde, precum cea a dramei exilului, unde oamenii scuipați de țara mamă sunt nevoiți să se acomodeze într-o lume străină, sub privirile iscoditoare ale celorlalți. Pasajele ce descriu scenele din exil fac trimitere la degradare, cât și la înjosire, spiritul Olgăi fiind tot mereu cuprins de deznădejde și singurătate. Makine introduce astfel și o reflecție asupra istoriei tragice a Europei secolului XX, un veac înecat în războaie și demoralizare, unde identitatea unora a fost pur și simplu ștearsă și înlocuită cu idealuri politice aiurite.
Tot cu aceeași intonație, sau poate cu și mai multă intensitate, ne sunt relatate și episoadele incenstuoase ale Olgăi cu fiul ei, care nu cad în vulgaritate, ci sunt ridicate la statutul de crime ascunse, unde crezul mamei se schimbă pe parcurs din disperare în acceptare. Relația dintre cei doi, mai mult decât greșită, constituie miezul poveștii, fiind tratată cu multă seriozitate de către narator. Acesta se folosește de puterea metaforei sublime pentru a încondeia acțiunile condamnabile ale celor doi. Cititorului nu i se insuflă nici o tabără, acesta fiind lăsat în pace pentru a-și analiza singur trăirile cu privire la această relație defectuoasă. În ciuda celor 260 de pagini, cartea este densă și intensă și tratează singurătatea, individualitatea și exilul, totul fiind înrămat de relația incenstuoasă dintre mamă-fiu.
Pentru mine a fost o lectură interesantă, mi-am putut da seama încă de la început de motivele din spatele faimei scriitorului, aceasta având o proză cu substanță, ce tratează teme profunde într-o manieră personală și metaforică. Romanul de față își centrează povestea în jurul unui singur personaj, dar care este creionat întru-totul și care ni se deschide tot mai profund cu fiecare nouă filă. Nu cred că romanul este pentru oricine, îți trebuie o stare de liniște pentru a descoperi toate dedesubturile prozei lui Makine. Lecturarea acestui roman nu îți oferă o stare de bine sau de desfătare, ci îți trezește spiritul de revoltă, lăsând în același timp și spațiu de compătimire și chiar milă.
Crima Olgăi Arbelina de Andreï Makine a apărut în colecția Top 10 la Editura Polirom și este disponibilă pe site-ul celor de la Cartepedia aici.
Ciobanul de azi 