Misterul trenului albastru de Agatha Christie – rubine, un tren luxos criminal și un Hercule Poirot savuros

Pentru #provocareaAgathaChristie din luna aceasta am ales să citesc o nouă reeditare din colecția Agatha Christie de la Editura LiteraMisterul trenului albastru. Romanul este al șaselea din seria ce îl are în prim plan pe faimosul detectiv Hercule Poirot, fiind lansat pentru prima dată în 1928. Ceea ce face această carte mai deosebită este faptul că decorul principal este setat în afara Angliei, teritoriul obișnuit al belgianului. De asemenea, nu avem cum să nu ne gândim la o altă lucrare faimoasă de-a scriitoarei a cărei crimă are loc tot într-un tren – Crima din Orient Express, roman ce este considerat unul dintre cele mai bune lucrări polițiste din toate timpurile.

Ei bine, poate că Trenul albastru nu se ridică la înălțimea Orient Express-ului, dar are parte de multă savoare și ițe încurcate. Ca de obicei, Agatha Christie este o maestră în ceea ce privește potrivirea detaliilor și punerea cap la cap a misterului, puzzle ce poate fi descurcat numai de istețimea celulelor cenușii a lui Poirot.

Cartea nu debutează cu o crimă, cum poate ne-am fi așteptat, aceasta venind mult mai târziu în lectură. Primele pagini sunt ocupate cu tranzacționarea clandestină a unor rubine foarte valoroase, achiziționate de multimilionarul Rufus van Aldin ca și cadou pentru fiica sa Ruth Kettering. Cutia cu nestemate o surprinde pe aceasta, care în ultima vreme este preocupată cu ceva probleme personale, printre care se numără soțul ei, Derek, de care tare ar vrea să divorțeze. În așteptarea deciziei din partea soțului, Ruth decide să plece spre Nisa, unde un bărbat misterios o așteaptă. Călătoria spre călduroasa coastă a Franței o face în mare stil, la bordul luxosului Tren Albastru, așa cum îi stă bine unei fete de bani gata. Însă, ceea ce putea fi începutul unei noi vieți pentru Ruth se dovedește a fi sfârșitul tragic al acesteia, care este găsită moartă în compartiment, cu fața distrusă și rubinele furate.

Norocul ei, dacă îl putem numi așa, este că Hercule Poirot călătorește în același tren și știm cu toții că acesta nu poate sta deoparte de un caz incitant. Istețul detectiv își întrerupe vacanța și decide să se implice în cazul ce poate părea a fi destul de liniar, soțul fiind primul suspect, dar care se dovedește a dea bătăi de cap pentru toată lumea implicată.

Ca side story, Agatha Christie ne-o introduce pe Katherine Kettering, o tânără de 33 ce tocmai a moștenit o importantă sumă de bani de la fosta ei patroană și care acum începe să trăiască cu adevărat, putând călători oriunde. Și ea se află la bordul Trenului Albastru și se pare că e singura care o poate identifica pe Ruth, ceea ce o va aduce în postura de a se consulta cu Poirot cu privire la mersul anchetei.

Avem așadar parte de o intrigă incitantă, ce își duce căile prin mai multe direcții, iar cititorii se pot bucura de o călătorie antrenantă și plină de mister și suspans. Personajele sunt bine croite de naratoare, care se pare că și-a pus pata pe litera K pentru acest roman, răsturnările de situație sunt atent calculate, iar finalul este surprinzător, așa cum ne-a obișnuit de fiecare dată.

„ – Voila, exclamă străinul și se lăsă să cadă pe un scaun de lemn. Eu sunt Hercule Poirot.

– Da, monsieur?

– Nu cunoști acest nume?

– Nu l-am auzit niciodată, afirmă Hipolyte.

– Dă-mi voie să-ți spun că ai fost prost educat. Este numele unuia dintre oamenii importanți ai lumii.„

Pentru mine a fost o lectură rapidă și plăcută, am citit cartea aproape dintr-o suflare, fiind fermecată de decorul pitoresc. Recomand cartea iubitorilor genului polițist, dar și celor ce sunt în căutarea unei lecturi agreabile, ce merge lin ca mersul trenului, cu puține turbulențe cauzate de crimă și mister. Pentru că cui nu i-ar plăcea o călătorie cu un tren luxos, alături de Hercule Poirot și o caz bun de crimă? 😉

Misterul trenului albastru de Agatha Christie a apărut în traducerea Monicăi Nechiti la Editura Litera și este disponibil aici.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s