„Ultima fotografie” de Bogdan Hrib – periplu prin ungherele nostalgice ale trecutului la bordul unei croaziere de lux

Cu toate că eu l-am cunoscut pe Bogdan Hrib prin intermediul scrierilor sale polițiste, anul trecut am gustat puțin și din proza sa cu iz romantic datorită povestirii Pe neve publicată în antologia Schițe de iubire 2.0, urmând ca zilele trecute să îi citesc și romanul cosmopolit Ultima fotografie. Deși îi apreciez mai mult scrierile cu Stelian Munteanu, lectura de față a fost o surpriză plăcută datorită complexității personajului principal, Alexandru Zaharia.

Alex este un bărbat ajuns la magica bornă 50, unde, ca mulți alții, se găsește într-un impas emoțional, aflat în pragul depresiei și copleșit de frustrări și eșecuri. Divorțat de două ori, cu două fete pe care le vede rar, Alex a fost toată viața un bun observator al oamenilor, activând ca fotograf. Dar uite că a ajuns într-un punct unde aparatul de fotografiat nu îl mai satisface și decide astfel să renunțe la această meserie, asta în ciuda creditelor de la bancă ce nu contenesc să își ceară plata la sfârșitul fiecărei luni. În ciuda acestor neajunsuri, Alex își permite un mic răsfăț și pleacă într-o croazieră de lux. Această călătorie este cadoul său pentru cei 50 de ani ce urmează să îi împlinească în doar câteva săptămâni. Sejurul de lux nu este împărțit cu nici o altă persoană, ci Alex se pune față-n față cu propriul self și propriile probleme.

Și dacă asta nu ar fi de ajuns, pe croazieră o întâlnește pe Diana Anton, o fostă colegă din școala generală, care se pare că a fost îndrăgostită de acesta în acele vremuri de mult apuse. Cei doi își înnoadă cu stângăcie prietenia cu ajutorul amintirilor de pe băncile școlii, simțindu-se câte o piedică emoțională de fiecare parte.

„Câteva clipe uitasem unde sunt. Pe o navă, undeva departe, pe un ocean imens, cu o femeie care mă atrage în jos în amintiri, o femeie pe care nu am iubit-o și nu o pot iubi sau nu vreau. Și mi se face o sete adâncă, o sete pentru ștergerea memoriei…„

Dacă acesta ar fi un roman polițist, probabil că ar exista o crimă sau un secret ce ar ieși la suprafață, dar în Ultima fotografie Bogdan Hrib își duce narațiunea pe calea amintirilor și al gândurilor, unde îi pune pe cei doi să se descarce sufletește, cotrobăind prin trecut și încercând să înțeleagă prezentul.

„Un prieten te poate înșela, dar o carte niciodată.„

Romanul se bazează astfel pe dialog și monolog, acțiunea fiind răsfirată și statică, dar plasată într-un decor de vis. Avem și un personaj secundar, Caja, o tânără daneză ce nu îi dă pace lui Alex, cicălindu-l ori de câte ori îl întâlnește. Nu mi-a plăcut personajul ei, am găsit-o enervantă din cale-afară, dar cred că acesta și era rolul ei, așa că pot spune că și l-a jucat la perfecție.

Per total, pentru mine Ultima fotografie a fost o lectură atât plăcută, cât și incomodă, fiind plimbată pe valurile oceanului și prin ungherele ascunse ale celor două personaje. S-au tratat subiecte juvenile, dar și profunde, ca-n viață de altfel, s-a făcut o radiografie a unei vieți pline, care a avut parte și de bucurii, și de tristeți și neîmpliniri. Finalul a fost unul neașteptat, așa cum îi iasă bine lui Bogdan Hrib, amintindu-mi puțin de scrierile cu Stelian Munteanu.

Ultima fotografie de Bogdan Hrib a apărut la Editura Tritonic și este disponibil aici.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s