Cartea săptămânii acesteia pentru blog tour-ul dedicat literaturii crime este Începem cu sfârșitul de Chris Whitaker. Romanul are multe elemente de thriller, însă aduce în discuție și alte motive, mult mai profunde și mai emoționante decât cursa unui detectiv în aflarea adevărului.

Începem cu sfârșitul ne spune povestea unei fete de 13 ani, Duchess Day Radley, care deși ar trebui să fie preocupată de băieți și haine la modă, trebuie să aibă grijă atât de frățiorul ei de șase ani, Robin, cât și de mama sa alcoolică, Star. Femeia, care deși își iubește copiii, nu poate trece peste câteva blocaje emoționale, cum ar fi moartea prematură a surorii ei din urmă cu treizeci de ani. Iar atunci când cel ce a omorât-o, Vincent King, iese din închisoare, totul prinde un nou contur, scoțând la suprafață răni nevindecate.
Aceștia locuiesc într-un orășel micuț din California, unde toată lumea cam știe pe toată lumea. Din același cerc de prieteni, pentru că Vincent, Star și sora sa se cunoșteau de mici copii, mai face parte și șeriful Walker, Walk pe scurt, care în tot acești ani nu a uitat faptul că a fost nevoit să depună mărturie împotriva prietenului său cel mai bun, Vincent. Și din acest motiv, Walk se simte cumva nevoit să îl ajute cu tot ceea ce poate pe prietenul său ca să se acomodeze din nou la viața în libertate. Însă bineînțeles că lucrurile nu merg așa cum ar trebui, iar Star este ucisă, Vincent fiind cel care a alertat poliția. Acesta este pus sub acuzare și acum își așteaptă tăcut condamnarea la moarte. Însă Walk nu crede că el ar fi vinovatul, ci un alt individ, Darke, care era cunoscut prin împrejurimi ca un bărbat dintr-o bucată, care își ia dreptatea, sau ceea ce crede el că ar fi dreptatea, în propriile mâini.
Să fie chiar Vincent ucigașul? Sau o fi fost Darke? Dar cel mai important, ce se va alege de cei doi copii, Duchess și Robin? La toate aceste întrebări, și multe altele răspunde romanul de peste 500 de pagini.

Cartea este scrisă tare bine, și odată ce ai intrat în ritmul personajelor nu ai cum să o lași din mână. Naratorul construiește personajele folosindu-se de tiparul americanilor cu familii cu probleme, unde alcoolismul sau lipsa unui părinte afectează din plin copiii. Duchess este nevoită să își uite propria vârstă și să se confrunte cu o mamă ce este incapabilă să își crească copiii. Drama fetei este punctul central al cărții, nucleul peste care sunt așezate toate piesele puzzle-ului ce alcătuiesc misterul crimei. Nu are cum să nu te afecteze soarta tragică a lui Duchess, care trece prin mai multe situații ce cu mult îi depășesc vârsta.
Nici personajul lui Walk nu este lăsat mai prejos, acesta rămânând fixat în timp și spațiu, neacceptând trecerea timpului. Fără a fi un mare detectiv va încerca să afle adevărul cu privire la moartea lui Star, dar mai presus, va încerca să își salveze prietenul de la o condamnare sigură la moarte.

Cartea are atât accente de thriller, cât și de dramă familială. Avem descrieri pitorești tipic americane, cu un peisaj rural bine conturat și personaje ce par a fi desprinse din filmele de la Hollywood. Ritmul este unul alert, suspansul te face să dai paginile cât mai repede, iar finalul este bine ales. Per total, cartea este numai bună pentru iubitorii genului crime, care pe lângă anchetarea unei crime au parte și de o radiografie emoționantă a unui suflet chinuit, dar puternic.
Începem cu sfârșitul de Chris Whitaker a apărut în traducerea lui Andrei Covaciu la Editura Trei și este disponibil aici.

Romanul se bucură în aceste zile și de un blog tour printre cititori înfocați de mistery & thriller, așa că vă invit și pe blogurile lor pentru a putea citi și părerile lor cu privire la carte: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Anca și cărțile, Anologii-Antologii și Citește-mi-l.