Copiii trebuie să fie fericiți, tot timpul, să nu fie încurcați de problemele adulților și să aibă parte de o creștere armonioasă. Dar în viață lucrurile nu stau mereu așa. Unii copii suferă, și suferă mult și greu, iar să vezi acest lucru îți rupe inima-n două. Copacul dorințelor spune povestea unui astfel de copil, maturizat prea devreme din cauza suferințelor trupești, care oricât ar iubi să facă lucruri specifice copiilor, corpul nu îl ascultă și îl duce pe un drum al chinului fizic și al extenuării sufletului.
Mihai Mănescu așterne pe hârtie povestea înduioșătoare a Marei, o fată de 12 ani, deșteaptă foc, ce iubește literatura și ciocolata albă cu alune, dar care este nevoită să se ia la trânte cu propriul destin. Mara Stoica suferă de o boală incurabilă, care se pare că acum își accelerează atacul. Pentru a-i alina puțin suferința, bunicul său o duce într-un centru de specialitate numit HOSPICE, casă pentru cei în nevoie de îngrijiri paliative. Aici Mara descoperă nu doar mărinimie și dedicație, dar și un portal spre o lume magică, o lume în care nu trebuie să fie fără păr sau în care să obosească de la câțiva pași. O lume unde poveștile mamei prind viață, iar ea devine personajul principal. Mara pășește în lumea Humuleștilor din Amintiri din copilărie, faimoasele aventuri ale lui Ion Creangă.
„Stăteam în banca a treia de la perete, fix sub portretul lui Creangă, scriitorul preferat al mamei. Când eram mică, mama îmi citea mereu poveștile lui, mai ales Amintiri din copilărie. De aceea, pentru mine, Amintirile sunt importante. Îmi plăcea să stau sub portretul lui Creangă, mă simțeam în siguranță acolo. Am impresia că, dacă Creangă ar fi trăit în ziua de azi, clar ne-am fi împrietenit.„
În ciuda fragilității trupului său, Mara este o fată puternică, nevoită să se maturizeze mult prea devreme, fiind lovită de cruzimea și nedreptatea vieții. Însă Mara poartă mereu în inimă vocea mamei și căldura îmbrățișărilor sale, și mai ales, bucuria ce o simțea atunci când aceasta îi citea din Amintiri din copilărie. Iar această bucurie nemuritoare îi alină suferințele pe final de drum. Folosindu-se de puterea imaginației și a poveștilor, Mara își creează propria oază de liniște și veselie, unde alături de Nică va avea parte de aventuri cât pentru o viață întreagă.
„Poveștile iau forma oamenilor care le ascultă, așa cum oamenii iau forma poveștilor pe care le aud.„
Tare mult mi-a plăcut cartea, a fost o lectură duioasă și emoționantă, incredibil de tristă, dar și înălțătoare. Mihai Mănescu dă viață acolo unde firul se subțiază și închină povestea Marei tuturor copiilor ce sunt nevoiți să treacă prin aceleași dureri și nedreptăți. Literatura română avea nevoie de o astfel de carte ce transpune și realitatea mai tristă a vieții, și ce poveste mai plină de vitalitate să contrasteze amărăciunea dacă nu jovialele și năstrușnicele povești ale lui Creangă.
Un alt plus al cărții o constituie ilustrațiile realizate de Ingrid Neamțu, care dă viață personajelor și momentelor cheie ale poveștii.
Mihai Mănescu semnează și scenariul filmului, alături de Matei Dima și Andrei Huțuleac, iar regia îi aparține lui Andrei Huțuleac. Distribuția este alcătuită din Maya Noelle Prediger, Teodor Corban, Matei Dima, Grigore Silișteanu și Micutzu Cosmin Nedelcu. Cred că e greu să adaptezi o carte după scenariul unui film pentru că ai impresia că în film s-au pus doar replicile esențiale, așa că ce rost ar avea să lungești o poveste cu detalii neimportante, ce pot plictisi cititorul. Ei bine, Copacul dorințelor se exclude din această categorie, Mihai Mănescu reușind să creeze un univers mai amplu al lumii Marei, iar faptul că povestea ei poate fi atât vizionată pe marile ecrane, cât și citită în tihna căminului este o dublă realizare și o dublă doză de inspirație și terapie.
„Cei mai mulți oameni se dau peste cap ca, atunci când se naște un copil, intrarea lui în viață să fie de poveste. Dar aproape nimeni nu este interesat de felul în care un om iese din viață.„
Cred că această carte este potrivită atât pentru copiii de peste zece ani, care astfel pot să citească povestea unei fete curajoase, ce este salvată de magia poveștilor, dar și pentru adulții ce poate trec prin astfel de momente crunte alături de proprii copii sau care vor să se bucure de o lectură bine construită, emoționantă și înălțătoare.
Și pentru că volumul este scris în beneficiul HOSPICE CASA SPERANȚEI, cred că merită aruncat un ochi și pe site-ul ONG-ului, pentru că se fac lucruri tare frumoase acolo.
Copacul dorințelor – Amintiri din copilărie de Mihai Mănescu a apărut la Humanitas Junior și este disponibilă aici.
Vă las mai jos și trailerul pentru filmul omonim ce poate fi vizionat în cinematografele din toată țara. Sper să ajung să îl văd și eu, dacă nu la cinema, măcar pe Netflix când apare 😁
Ciobanul de azi 