Ne regăsim în fața unui nou blog tour dedicat literaturii crime, de data aceasta poposind în fața unui nou roman semnat de Fred Vargas – Vârcolacul. Aceasta este cea de-a doua mea întâlnire cu stilul franțuzoaicei, după ce în urmă cu doi ani am citit Când iese pustnica păianjen. Tare mult mi-a plăcut această carte, care m-a atras prin stilul lent, dar calculat, cât și prin carisma detectivului principal, comisarul Jean-Baptiste Adamsberg. Și cât de mult m-am bucurat când am văzut că Vârcolacul este cea de-a doua carte din seria Adamsberg, fiind entuziasmată să mai descopăr și alte aventuri și cazuri interesante de-ale sale.
Așa cum îi spune și numele, Vârcolacul ne duce pe urmele unei fiare ce se credea de mult dispărută. Dispărută poate, dar nu uitată de locuitorii unei mici așezări de munte din preajma Parcului Național Mercantour. Aceștia se trezesc cu o sumedenie de oi sfâșiate, aparent de lupii lăsați liberi. Cu toate că astfel de cazuri se mai întâmplă din când în când, oile ucise se tot înmulțesc.
Și dacă asta nu ar fi de ajuns, grasa Suzanne, o femeie dintr-o bucată, băiețoasă și cu un stil fără perdea, este găsită sfârtecată, ca o oaie, de ceea ce mult cred a fi lupii nesătuli. Însă, înainte să moară, aceasta i-ar fi spus lui Lawrence, venit tocmai din Canada pentru a studia lupii francezi, că de fapt, atacurile sunt date nu de lupi, ci de un vârcolac, sub persoana unui tânăr singuratic de prin împrejurimi. Această informație este cunoscută numai de Lawrence, de prietene sa, Camille, fiul adoptiv al lui Suzanne, Soliman și străjerul, un cioban bătrân ce are grijă de oile de prin zonă.
Aceștia se vor îmbarca într-o cursă contracronometru în căutarea acestui vârcolac, mai puțin Lawrence, care decide să nu li se alăture, canadianul vrând să salveze lupii și eventual, acest vârcolac, de la răzbunarea fatală. Ca lider al acestei căutări este comisarul Adamsberg, care are și el alte probleme pe cap, cineva încercând să îl omoare după ce, în timpul unui schimb de focuri, omoară pe cine nu trebuie. Și să vă mai spun că singura persoană feminină a acestui grup, Camille, este de fapt fosta iubită a lui Adamsberg?
Avem așadar o poveste interesantă, cu iz mitologic, depănată cu mare măiestrie de Fred Vargas, care acordă multă atenție atât personajelor principale, cât și celor secundare. Pentru mine a fost o lectură captivantă, cele 300 de pagini scurgându-se într-un ritm alert. Comisarul Adamsberg aduce puțin cu eroul lui Jo Nesbo – Harry Hole – în sensul că ambii se ghidează după simțul propriul. Nu cred că încă îmi este la fel de simpatic ca Hole, dar Adamsberg are o carismă cuceritoare, care sunt sigură că devine din ce în ce mai atrăgătoare cu fiecare nou roman.
„Așa căuta Adamsberg ideile: le aștepta, pur și simplu. Când una dintre ele ieșea la suprafață, o lua și o examina, vedea dacă avea nevoie de ea în acel moment, dacă era interesantă. Adamsberg nu reflecta niciodată, se mulțumea să viseze, apoi să trieze recolta, așa cum pot fi văzuți pescarii cu plasa de pescuit, căutând cu degetele creveții printre pietre, alge, cochilii și nisip. Erau multe alge și pietre în gândurile lui Adamsberg și deseori trebuia să intervină, Era nevoie să arunce multe, să elimine multe. Era conștient că mintea lui îi oferea un conglomerat confuz de gânduri mai mult sau mai puțin importante și că asta nu funcționa la fel pentru ceilalți oameni.„
Vârcolacul de Fred Vargas a apărut în traducerea Simonei Brînzaru la Crime Scene Press și este disponibil aici.
Romanul se bucură în aceste zile și de un blog tour printre cititori înfocați de mistery & thriller, așa că vă invit și pe blogurile lor pentru a putea citi și părerile lor cu privire la carte: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Anca și cărțile, Anologii-Antologii și Citește-mi-l.
Ciobanul de azi 