Ce obții când îi pui laolaltă pe unul dintre cei mai citiți scriitori suedezi și un psiholog? Un thriller psihologic cu un puternic impact emoțional. Cutia este rezultatul unui nou duo nordic – Camilla Läckberg și Henrik Fexeus, care și-au unit forțele pentru a da naștere unui roman cu mare greutate, atât la figurat, cât și la propriu.

În cele 750 de pagini, cartea ne duce pe urmele unui criminal sadic, care se folosește de recuzita unui magician pentru a-și îndeplini planul sângeros. Romanul debutează cu o crimă odioasă – o femeie este găsită străpunsă cu săbii într-o cutie special construită pentru un truc magic. Nu poate fi vorba de o repetiție cu un final tragic, ci de o minte criminală calculată, ce a plănuit în amănunt detaliile acestei execuții. Totul este confirmat atunci când pe trupul femeii este găsit un set de tăieturi ce indică un număr roman, ca și cum această femeie este doar una dintre victimele plănuite de criminal.
De anchetarea cazului se ocupă o echipă restrânsă, cum nu se poate mai diversificată. Micul grup este condus de Julia, fiica șefului poliției din Stockholm, care îi aduce laolaltă pe un afemeiat, un singuratic, un proaspăt tată obosit de tripleți, un medic legist cu mai multe probleme acasă decât pe masa de examinări și Mina, omul de bază și protagonista cărții, detectiva ce se luptă cu fobia bacteriilor.
În scenă intră și Vincent, un cunoscut mentalist, căruia i se cere ajutorul cu acest caz tocmai pentru că ar putea avea legătură cu lumea sa magică, cât și datorită talentului său de a înțelege cum funcționează mintea umană. Și dacă Mina abuzează de sticluța cu dezinfectant, Vincent este obsedat de paritatea lucrurilor, creierul său făcând calcule după calcule cu privire la tot ce îl înconjoară.

Avem așadar doi protagoniști fixiști, care pe lângă cazul întunecat cu care se confruntă, duc în spate și propriile probleme și gânduri. Dinamica dintre cei doi este una captivantă, ca și cum ai privi specimene extreme interacționând cu lumea normală. Naratorii au grijă să ne deschidă vizorul înspre gândurile lor, astfel că cititorii se pot delecta cu comportamente neobișnuite ce încearcă să ducă o viață cât de cât normală.
În ciuda numărului mare de pagini, această cărămidă se citește rapid. Capitolele poartă amprenta suspansului, astfel că veți fi mereu tentați să mai citiți încă un capitol și tot așa. Prezentul crimelor este când și când completat de povestirea unor evenimente din viața unui puști de șapte ani ce dorește să fie magician. O fi el criminalul? Asta veți putea afla dacă citiți cartea, bineînțeles. Eu nu am fost deranjată de această intercalare, nu a fost nici derutantă, ba chiar a fost plăcut să iau câte o mică pauză de la elementele sângeroase din prezent.

E drept că se putea renunța la anumite pasaje, numărul de pagini fiind puțin cam mare, dar tot am citit destul de repede cartea. Nu știu cât a scris fiecare dintre cei doi scriitori, dar bănuiesc că Fexeus a fost cel care s-a ocupat mai mult de partea psihologică a cărții, cu toate că am înțeles că și Läckberg este expertă în thrillerele psihologice. Țin să menționez că aceasta este prima mea întâlnire cu scriitoarea Camilla Läckberg, așa că nu am cum să îmi dau seama de evoluția stilului ei. Dar, mi-a plăcut această primă carte și musai o trec pe lista de scriitori de citit.
Pentru mine Cutia o fost o lectură palpitantă, cu mult mister și suspans, elementele tulburătoare și două fire narative – al prezentului și al trecutului – care s-au îmbinat bine și care la final ne-au adus în fața unui deznodământ satisfăcător. Am intuit criminalul, dar tot mi-a plăcut construcția întregului roman.
Cutia de Camilla Läckberg și Henrik Fexeus a apărut în traducerea lui Carmen Vioreanu la Editura Trei și este disponibilă aici.

Romanul se bucură în aceste zile și de un blog tour printre cititori înfocați de mistery & thriller, așa că vă invit și pe blogurile lor pentru a putea citi și părerile lor cu privire la carte: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Anca și cărțile, Anologii-Antologii, Citește-mi-l și Pălărisme.
Un gând despre “Recenzie „Cutia” de Camilla Läckberg și Henrik Fexeus”