„Librăria” de Penelope Fitzgerald – lectura cu iz oceanic despre greutățile unei librărese din pitorescul englezesc al secolului XX

Cred că nu există plăcere mai mare pentru bibliofili decât un volum în care cartea este centrul poveștii, așa că nu aveam cum să ratez provocarea celor de la Nemira din luna aceasta, cerința fiind o carte despre cărți. Încă de la începutul anului, atunci când a fost lansată provocarea #ReadingChallengeNemira, am știut că în aprilie o să mă bucur de romanul Librăria de Penelope Fitzgerald, cartea cu numărul 25 din colecția Babel.

„O carte bună este seva prețioasă a unui spirit superior, îmbălsămat și prețuit înadins pentru o viață după viață.„

Romanul ne duce pe urmele lui Florence Green, o văduvă trecută de prima tinerețe, care decide să își deschidă propria librărie în micul orășel unde locuiește de câțiva ani, Hardborough, aflat pe coasta din Sussex a Marii Britanii. Acțiunea are loc în 1959, după două războaie mondiale și mulți ani de recuperări pe plan emoțional, dar și economic. Florence își pune toate economiile în această idee, ba chiar se împrumută de la bancă pentru a putea achiziționa o clădire părăsită și cam dărăpănată.

E greu de crezut că în acele vremuri, când internetul nu fusese descoperit, acest orășel nu avea o librărie, nici măcar o bibliotecă, cititul fiind pe atunci o importantă activitate din viața oamenilor. Însă, visul lui Florence este primit cu reticență din partea locatarilor, care nu doar că nu o încurajează, dar fac tot posibilul să o facă să se răzgândească. Ba mai mult, Florence se va confrunta și cu doamna Gamart, cea care conduce latura artelor de prin împrejurimi, care va face tot posibilul să spulbere această afacere.

Cartea este așadar despre greutățile prin care protagonista noastră trebuie să treacă pentru a-și vedea visul îndeplinit. O librărie este visul celor mai mulți iubitori de carte, așa că subiectul acestui roman face deliciul oricărui cititor. Însă, pentru mine, povestea promitea mult mai multe decât a și livrat. Nu am simțit iubirea pentru cărți pe care Florence ar fi trebuit să o aibă, naratoarea nu a intrat prea mult în profunzimile trăirilor personajului principal, iar magia unui astfel de loc plin de cărți nu a strălucit așa cum m-aș fi așteptat.

Un mare bonus al romanului este că are doar vreo 150 de pagini, astfel că lecturarea merge tare repede. Cred că este o carte ușurică pentru momentele în care vrei să descoperi o poveste cu iz oceanic, care să nu te solicite prea mult și care să își ofere vreo două ore de relaxare și visare în lumea pitorească a Angliei din secolul trecut.

Cu toate că acest volum nu mi-a dat glas dorințelor ascunse de a avea propria librărie, având un substrat mult prea subțire de emoție și profunzime, am rămas cu o definiție tare frumoasă a cărții, dată de protagonista Florence Green. 

„O carte bună este sufletul viu al unui maestru, conservat și prețuit înadins pentru o viață după viață, și, ca atare, trebuie să fie un bun necesar.„

Librăria de Penelope Fitzgerald a apărut în traducerea lui Alexandru Macovescu la Editura Nemira și este disponibilă aici.


Un gând despre “„Librăria” de Penelope Fitzgerald – lectura cu iz oceanic despre greutățile unei librărese din pitorescul englezesc al secolului XX

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s