Zilele trecute am citit prima mea carte de la Leonida Neamțu, un nume de bază al anilor ’60, ’70 și ’80 ai literaturii mystery (și nu numai) din România. Am ales ca prima mea întâlnire cu stilul său să fie o colecție de povestiri – Narațiuni detective – un volum format din 13 povestiri într-un tempo clasic, monoton.
M-am așteptat la o altfel de lectură, dar am dat peste un stil brut și absurd, cu elemente fantastice și o analiză psihologică a personajelor de o profunzime aparte. Leonida Neamțu nu se rezumă la clasicele anchete detective, ci așterne pe hârtie o întreagă poveste în jurul cazurile studiate.
„Ce poate fi mai verosimil decât neverosimilul?„
Cred că la asta se rezumă întreg volumul, naratorul aducând laolaltă o mână de personaje care mai de care mai colorate și mai bizare, pe care le așează ca la o șezătoare și le pune să povestească fiecare câte un caz mai aparte cu care s-a confruntat. Profesorul Halalaie, Sergiu Ceclan, Silviu Balamela, Dan Leordeanu, V., Americanul sau Johnny Holliday sunt cei ce deapănă amintiri și se întrec în cursa cu cel mai cel caz, cursă în care intră chiar și un lup, un suspect achitat dintr-o pățanie în care animalele au glas.
Volumul este pe cât de antrenant, pe atât de neobișnuit. Cazurile au un început clasic, cineva este asasinat, urmând ca ancheta să se învârte în jurul crimei. Însă, naratorul schimbă repede centrul atenției și completează schema cazurilor cu elemente magice, unde lupii vorbesc, iar alții îmblânzesc furnicile. Ca să nu mai vorbim de una dintre povestiri, unde se deapănă ceea ce poate fi considerat primul caz de detectivi din istorie, datând de pe vremea scrisului în peșteri (cea mai bună și inovatoare povestire a volumului, după părerea mea).
Dacă mi-a plăcut cartea? E greu de zis, pentru că nu sunt obișnuită cu așa o narațiune mystery fugară și sacadată, unde fantasticul se împletește cu ceea ce este o colecție de pățanii românești. Personajele sunt creionate cu multă atenție de narator, fiecare reprezentând o anumită tipologie umană, tipic românească aș putea zice. Nu lipsește nici umorul negru, care sudează intrigile într-o manieră comică și savuroasă.
Inocența unei amazoane, Fixațiile domnului Bonifaciu Lăzău, CR CR asasin, Noaptea lupilor, Barul negru de la Casablanca, Nori de mărgean, trecătoare iluzii, Frumoasa și misterioasa ucigașă de la hotelul Pax, Prefesorul avu o mișcare de spaimă, Gheara de pisică, Norii celeilalte lumi, Inocența unui alungător de furnici, Destinul cel blestemat al comorilor și Misterul celor două capete de lemn sunt povestirile ce alcătuiesc volumul avangardist pentru vremea sa, acesta fiind lansat pentru prima dată în 1978. Cartea abundă în stilul noir, având ca fir de legătură un mare detectiv inventat de domnul V. Bonifaciu Lăzău este un personaj fantomă, ce deși nu apare niciodată (pentru că nu există), este sarea și piperul volumului. Acesta amintește de un alt personaj clandestin din filmul The usual suspects (1995), o încântătoare combinație de umor negru și thriller.
Narațiuni detective are un stil aparte, unde dialogul este la putere, iar întreruperile din narațiune completează întreg tabloul polițist. Oriunde ai deschide cartea și ai citi câteva paragrafe ai putea observa umorul negru și punerea în scenă a personajelor, care se aseamănă cu o piesă de teatru a absurdului. Așa că dacă vrei ceva polițist, dar și încă ceva, această carte ar fi o alegere bună, mai ales dacă nu ești deranjat de întreruperi constante în firul poveștii, intermitențe ce de fapt valoarează la fel de mult, dacă nu mai mult, ca ancheta în sine.
Cert e că vreau să mai citesc și altceva de la Leonida Neamțu, această primă întâlnire fiind una bizară, dar interesantă și comică.
Narațiuni detective de Leonida Neamțu a apărut la Editura Publisol și este disponibilă pe site-ul celor de la Cartepedia aici.
Ciobanul de azi 