Invențiile ocazionale de Elena Ferrante – „Nu e nimic despre care n-aș scrie„

„Nu e nimic despre care n-aș scrie„ – Asta e deviza întregului volum scris sub forma unei provocări literare, a unui exercițiu creativ la nivel înalt. The Guardian, celebrul cotidian britanic i-a propus Elenei Ferrante să scrie o rubrică săptămânală. Scriitoarea italiancă a acceptat, cu condiția ca aceștia să îi trimită diferite întrebări, urmând ca ea să ofere un răspuns elaborat ce ar urma să fie publicat.

A rezultat Invențiile ocazionale, volumul ce reunește un an de zile de teme și reflecții, personale și intime, confesiuni sau răzvrătiri sociale. Febra Ferrante a apărut la noi odată cu traducerea Tetralogiei Napolitane, care a cucerit inimile cititorilor de pretutindeni. Am încercat și eu pe atunci să mă apropii de Prietena mea genială, primul volum al seriei, dar nu a mers. Nu am avut starea necesară, așa că am abandonat cartea relativ repede. Anul trecut am citit Viața mincinoasă a adulților și mi-a plăcut, nu atât încât să vreau să mă reapuc imediat de Tetralogie, dar îndeajuns încât să las o ușă deschisă pentru viitoare lecturi ale sale.

Anul acesta, în primăvară, a fost anunțat volumul Invențiile ocazionale, o colecție de texte nonficționale, scrise ca o provocare personală, dar împărtășite cu o lume-ntreagă. Am simțit o atracție instantanee față de această carte, ca și cum mă chema la ea, să o descopăr, să o iubesc și să o îndrăgesc pe Ferrante. Așa a și fost, dragoste la primul paragraf. Am fost pe loc vrăjită de acuratețea și afectivitatea cu care fiecare frază este înzestrată. Ferrante nu așterne doar câteva cuvinte, oarecare, la întâmplare, despre diferite teme, ci se lasă dusă de valul sincerității, pe care îl unește cu paleta metaforică a scrierii și compune o serie de mărturii vii și puternice despre ea și despre lumea din jur.

E adevărat că acest volum nu este o operă ficțională, nu are personaje creionate pe zeci de pagini, nici o lume aparte, dar are un personaj central intens și pătrunzător, pe scriitoarea însăși, care este pusă față-n față cu ea însăși și cu lumea din jur. Naratoarea se confesează hârtiei, ne lasă deschise portițe spre diferite cotloane ale minții și sufletului ei, fie că vorbim de iubire, scris, politică, religie, maternitate, naționalitate sau viitor.

 Acest volum este dovada palpabilă a unui suflet de artist ce respiră literatură, ce nu poate gândi sau trăi fără a se exprima în cuvinte creative. Viața cărților de azi, a literaturii contemporane, o are pe Ferrante în centrul său, ca o inimă ce o ține în viață. Felul în care aceasta scrie fiecare rubrică te face să te adâncești între paginile cărții și să te lași purtat în lumea Ferrante, unde totul este magnetizat, totul este simțit mai puternic, mai clar, mai bine.

Și dacă textul nu are nici un fel de goluri, trebuie să menționez și ilustrațiile fascinante realizate de Andrea Ucini, care reușește să dea viață cuvintelor lui Ferrante. Imaginile setează decorul peste care naratoarea pictează cuvintele vii și pătrunzătoare. Volumul acesta este o bijuterie, atât vizuală, cât și narativă, fiind o carte de colecție de citit, admirat și pus la cinste în bibliotecă.

Fiecare paragraf are ceva aparte, în multe rubrici m-am regăsit, în altele am găsit comfort sau înțelegere. Și pentru că am subliniat o mulțime de fraze, vă las mai jos câteva citate ce mi-au vorbit mie în mod deosebit și care cred că se pot mula pe o masă mare de cititori cu inima și mintea deschisă spre creativitate și sinceritate artistică.

„Acum ceva timp am plănuit să povestesc primele mele dăți. Am enumerat câteva: prima dată când am văzut marea, prima dată când am zburat cu avionul, prima dată când m-am îmbătat, prima dată când m-am îndrăgostit, prima dată când am făcut dragoste. A fost un exercițiu pe cât de dur, pe atât de inutil. Pe de altă parte, cum putea fi altfel? Ne uităm la primele dăți cu o indulgență excesivă. Prin natura lor, ele se întemeiază pe lipsa de experiență, sunt repede devorate de toate celelalte dăți care le urmează, nu au timp să capete o formă a lor, autonomă. Și totuși, le evocăm din nou și din nou cu plăcere, cu regret, atribuindu-le puterea a ceva ce nu se poate repeta.„

„Credințele nu sunt bune sau rele, folosesc doar la a da o ordine dezordinii pricinuite de angoasele noastre.„

„Nu reușesc să trasez o linie de demarcație între povești adevărate și povești inventate.„

„Traducerea este salvarea noastră, ne scoate din puțul în care am ajuns complet întâmplător la naștere. Sunt italiancă, în mod absolut și cu mândrie. Dar dacă aș putea, m-aș coborî în toate limbile și de toate m-aș lăsa traversată.„

„Nu mă interesează să scriu ceva ce nu s-a scris niciodată. Mă interesează obișnuitul, sau, mai bine zis, ceea ce, entru propria liniște, am băgat cu forța într-o categorie obișnuită. Mă interesează să scormonesc acolo, să fac dezordine și să nu trec nimic sub tăcere.„

„Dar eu rămân la părerea că din momentul în care ne abandonăm, mai mult sau mai puțin arbitrar, misiunii de a povesti, nu trebuie să ne preocupe liniștea sufletească a celui care citește, ci doar să construim ficțiuni care să-i ajute pe oameni să privească fără prea multe filtre condiția umană.„

„Realiatea nu reușește să se încadreze în formele elegante ale artei, se revarsă întotdeauna indecent.„

Nu cred că mai e nevoie să spun că acum chiar trebuie să citesc Tetralogia Napolitană, dar până atunci cred că voi citi volumul Frantumaglia. Viața și scrisul meu, presimt că este o altă mărturie a sufletului ei de artist adevărat.

Invențiile ocazionale de Elena Ferrante a apărut în traducerea Ceraselei Barbone în colecția Anansi Ego și este disponibilă pe site-ul celor de la Cartepedia aici.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s