Recenzie „Muncile lui Hercule” de Agatha Christie

Provocarea Agatha Christie de luna aceasta s-a focusat pe un volum de povestiri ce îl are în prim plan pe Hercule Poirot. Muncile lui Hercule nu este însă un volum tipic de povestiri, ci mai degrabă o carte ce merge pe tiparul povestirii în ramă, unde mai multe întâmplări sunt legate de același cadru.

În cazul de față, Poirot decide că este pregătit pentru a-și cultiva dovleceii mult doriți într-o casă liniștită la țară. Însă, înainte de a se retrage din activitate, decide să rezolve douăsprezece cazuri, ca un omagiu adus mitului grecesc ce i-a inspirat numele.

Cu toții am auzit de legenda lui Hercule, cel mai viteaz erou al mitologiei greci. Pentru curajul său neînfricat, acesta a fost primit după moarte în rândul zeilor. Numele de Hercule este o adaptare latină a grecescului Heracle, fiind cunoscut în lumea-ntreagă pentru cele douăsprezece munci grele pe care le duce la bun sfârșit. Acest ciclu de provocări au inspirat și continuă să inspire scriitorii de peste tot, iar între 1939 și 1947 Agatha Christie publică cele douăsprezece cazuri inspirate de legendele zeului grec. Varianta finală ce le adună laolaltă pe toate a fost publicată în 1947, fiind cartea cu numărul 27 din seria faimosului detectiv belgian. 

„Între acest Hercule Poirot și Hercule din tradiția clasică exista o asemănare. Amândoi, fără îndoială, avuseseră un rol important în a scăpa lumea de anumiți răufăcători… Fiecare putea fi descris drept un binefăcător al societății în care trăia…„

Cele douăsprezece cazuri la care se înhamă Poirot nu au cadența unui roman de lungă durată, naratoarea încercând să îi ofere acestuia provocări să se asemene cu muncile zeului. Așa că unele sunt extrem de bine creionate, iar altfel mai puțin inspirate, parcă forțându-se asemănarea. Un lucru e clar însă, Poirot excelează la rezolvarea tuturor cazurilor, celulele sale cenușii făcându-și treaba de minune.

„ – Nu se pune problema să nu reușesc. Hercule Poirot reușește întotdeauna.„

Cazurile sunt diverse, de la furtul unui pechinez, la suspiciuni de crimă, fete dispărute, jafuri, delapidări politice sau abuz de droguri. Pe toate acesta reușește să le dea de cap în câteva mișcări, astfel că lungimea unei povestiri nu depășește, în medie, treizeci de pagini. Cu toate că unele cazuri puteau fi dezvoltate mai mult, Christie având material suficient pentru a scrie o narațiunea mai amplă, mă bucur că aceasta s-a limitat la lungimea unei povestiri, acestea putând fi citite mai ușor și mai repede.

„ – Remarcile mele sunt, ca întotdeauna, nimerite, serioase și la obiect.„

Cu toate că nu au amploarea unui roman, fiecare povestire are ingredientele unei proze polițiste clasice, de la mister, suspans și un ritm alert, la personaje ce ascunde secrete, intrigi pitorești și finaluri surprinzătoare. Recomand cartea celor ce ar vrea să citească o carte polițistă dar nu au suficient timp să se dedice unui întreg roman, cele douăsprezece povestiri conținând exact doza potrivită pentru a satisface nevoia de anchete detective.

Nu am cum să nu vă recomand și Muncile lui Hercule în varianta pentru copii, publicată tot la Editura Litera în colecția Mitologia pentru copii. Mie mi-au plăcut ambele volume, au multă culoare și carismă, adaptând simpatic legendele zeului grec. Am scris mai multe despre cele două volume aici.

Muncile lui Hercule de Agatha Christie a apărut în traducerea Monicăi Nechiti la Editura Litera și este disponibil aici.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s