„Pâine cu ceva” de Liliana Nechita – mărturia simplă, dar răsunătoare despre ceea ce a însemnat comunismul pentru cei ce nu știau că trăiesc în comunism

Ce face o carte despre comunism să se diferențieze față de alte sute de astfel de lecturi? Subiectivitatea și sinceritatea, bineînțeles. Nu mai este nevoie de o relatare statică a perioadei lui Ceaușescu, ci este nevoie de mărturii vii a impactului pe care regimul comunist l-a avut asupra vieților de zi cu zi ale oamenilor simpli. Tocmai de-asta excelează Pâine cu ceva, noul volum scris de Liliana Nechita, cu amintiri personale și intime despre acele vremuri tulburi.

Liliana Nechita scris un text simplu, dar de impact despre copilăria, adolescența și primii ani ca mamă pe care i-a trăit în regimul comunist. Lucrul cel mai frapant este faptul că cei ce s-au născut în comunism nu știau diferența dintre teroare și libertate. Pentru ei, așa cum explică foarte bine Liliana, așa era viața, cu cozi lungi pentru mâncare și șoapte fugare despre unul sau altul pe care i-a săltat miliția în miez de noapte.

Pâine cu ceva este un volum autobiografic, înțesat cu gânduri simple și sincere despre ceea ce a însemnat comunismul pentru cineva ce nu știa că trăiește în comunism. Naratoarea își deschide larg porțile sufletului și lasă cititorii să întrevadă scene de familie, de școală și de societate din România anilor ’80. Mai bine de două decenii a trăit Liliana în regimul ceaușist, vreme în care foamea, frigul și frica erau cei trei mari stâlpi ce definea viața în interiorul zidurilor țării.

Pentru că eu nu am apucat comunismul și pentru că părinții mei erau tineri atunci când a venit Revoluția din ’89, reziduurile gândirii îngrădite sunt destul de reduse, așa că astfel de cărți sunt esențiale pentru a înțelege cum a fost de fapt viața în acele vremuri. E drept că poporul român încă nu s-a dezghețat complet, sunt mulți oameni care încă au totalitarismul ascuns în spatele retinei, dar marea majoritate a oamenilor au încercat să uite și să înlocuiască frica cu libertatea.

Nu trebuie uitați acei ani, ei fac parte din istoria țării noastre și trebuie luați ca avertisment pentru generațiile următoare, ca exemplu de limitare a conștiinței umane. Indiferent dacă erai copil la școală, femeie însărcinată sau bătrân bolnav, trebuia să îți faci datoria de țară, fără să te plângi și fără să te aștepți la vreo răsplată materială. Vocea copilei este la fel de impresionantă ca glasul femeii mature, cu copii de hrănit și crescut. Naratoarea nu invocă regretul amar, nu vrea milă, ci așterne pe hârtie amintiri ce nu se vor și nu pot fi uitate. Aceasta nu se distanțează de propriile gânduri, dar nici nu le îneacă în dramatism, momentele de impact formându-se singure prin prisma greutăților prin care s-a trăit.

Am adunat multe citate reprezentative, multe momente ce par a fi smulse dintr-un scenariu SF sau dintr-un film de ficțiune unde omul nu trăiește pentru sine, ci este doar o unealtă pentru a-și servi în totalitate țara. Vă las mai jos câteva dintre ele:

„Nu te uita unde nu trebuie, nu pune întrebări!„


„Între timp învățam lucruri fundamentale pentru viitor și pentru comunism: să răbdăm de foame, de frig, să muncim fără să așteptăm bani și să nu comentăm.„


„Teama ne oprea să spunem amănunte. Cuvintele folosite erau cele esențiale, informația pură. Orice altceva putea fi interpretat și anchetat.„


„Există oare un instinct al supraviețuirii în dictatură?

Există!„


„Pe bunica am văzut-o plângând de multe ori, fericită foarte rar.

Dar chipul ei strălucea de bucurie doar când vorbea, rar și puțin, despre un rege.

De la ea am învățat că despre lucrurile frumoase nu trebuie să vorbești prea mult.

Ele există, le iubești și atât.

Am mai învățat să mă uit cu teamă spre fereastră când șopteam, ba chiar și când gândeam, pistolul putea fi la tâmpla oricui.„

Comunismul a înfricoșat, asuprit și înăbușit spiritul omului, de cele mai mult ori fără ca oamenii să își dea seama, iar Pâine cu ceva este lecția pe care trebuie să o ținem minte atât pentru cei ce au trăit în acele vremuri, fiind în acest caz o rememorare poate dureroasă, poate mânioasă, cât și mai ales pentru cei ce au scăpat de regimul ceaușist, reprezentând atunci un avertisment viu și o plăcuță cu amintiri puternice despre ceea ce se află, încă mocnind, în spatele nostru.

Pâine cu ceva de Liliana Nechita a apărut la Editura Humanitas și este disponibil aici. De trecut pe listă sunt și celelalte două volume ale scriitoarei, Cireșe amare – în care povestește despre viața ei de femeie silită să plece la muncă în Italia pentru a-și întreține copii și Împărăteasa – un portret amar al satului românesc contemporan.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s