În primăvară m-am delectat cu un mic maraton de poezie feminină contemporană românească, în care am dat peste poeme și poete remarcabile. Una dintre aceste voci încântătoare este Livia Roșca, de la care am citit 1 + 1 > 2, un volum despre frumusețile și provocările maternității. Încă de pe-atunci am știut că vreau să citesc și primul volum publicat de Livia, Ruj pe icoane. Acest volum a văzut pentru prima dată lumina tiparului în 2006, când a fost asaltat de păreri bune și foarte bune din partea criticilor și cititorilor deopotrivă. Ba mai mult, volumul a fost recompensat cu diferite distincții literare, printre care se numără premiul de debut din partea Uniunii Scriitorilor din România.
Aveam așteptări mari de la volum înainte de începerea lecturii? Bineînțeles, dar și multă încredere în stilul Liviei. Și, așa cum bănuiam, mi-a plăcut extrem de mult această carte, fiind o trecere prin copilărie, adolescență și începutul maturității. Cartea precede stările celui de-al doilea volum – 1 + 1 > 2 – poeta realizând o punte firească între cele două cărți.
Știu fiecare linie din
trupul nervos al camerei
în colțul căreia mă înghesui perfect
Pe zid decupez o inimă roșiea
poi o umplu de ruj
Ruj pe icoane este împărțit în trei secțiuni, fiecare adaptându-și abordarea în funcție de vârsta pe care o reprezintă. Ferma cu 300 de hectare se axează pe copilăria eului liric, pe inocența și sensibilitatea unui copil ai căror părinți sunt totul. Însă, cu toate că arca este vârsta copilăriei, asta nu înseamnă că limbajul este unul copilăresc. Ba mai mult, eul liric se folosește de imagini vii și cuvinte apăsate pentru a da glas sentimentelor din aceea perioadă. Dacă gândurile avute de un copil pot părea confuze și de neînțeles, eului liric le filtrează și le așterne pe hârtie.
O dată pe an
tata îmi pune mărgelele mamei la gât
Tot timpul o perlă din șirag se cariază
Tata o sparge cu ciocanul și mușchii toți îi cad
de tristețe
Eu îmi duc genunchii la gură
Am dinți de iepure
îi decojesc de piele până la os
Partea a doua – Erau doar fetele în cameră – schimbă vârsta și trece de bariera inocenței și se avântă în valurile tulburi ale pubertății și ale adolescenței. Iubiri fugare și insecurități legate de aspectul fizic sunt centrul acestei porțiuni de poezie. Nu lipsesc nici încercările sau fanteziile sexuale, corpul tinerilor suferind schimbări, iar orizonturile se întredeschid încet-încet.
mă scoți în oraș
până la desert pentru mine
mâncarea are gust de ruj
apoivom ajunge în pat
corpul meu se va cabra sub burta ta
ți-ai freca nasul de sfârcurile mele
și eu am să gem
întorcând capul într-o parte
până ai să te îngropi o dată cu mine
ca la doi metri sub pământ
Volumul este încheiat de partea a treia – Ruj pe icoane – făcând legătura între amoreli fugitive și gânduri mature, unde eul liric se gândește să se așeze la casa ei și să devină mamă.
Trebuie să fii bună cu toți
ba chiar să-ți ții inima-n palmă
să-i chemi să o stîngă pe rând între dinți
trebuie să iubești
trebuie să faci totca și când
ar exista Dumnezeu
Trecerile de la o secțiune la alta se realizează lin, dar clar, fiecare nouă etapă ridicând volumul de frământări și dorințe deșarte. Livia Roșca îmi zicea, înaintea să mă apuc de acest volum, că s-ar putea ca 1 + 1 > 2 să se plieze mai bine pe gustul meu, însă cred că Ruj pe icoane este prima parte, iar 1 + 1 > 2 a doua dintr-o călătorie feminină unduioasă, cu tristeți, dar și cu bucurii, cu eșecuri, dar și încununată cu succese de tip personal sau matrimonial. Acum sunt și mai curioasă ce va urma pentru poeta Livia Roșca și cum va continua înșiruirea de emoții cu care eul matur și trecut prin viață se confruntă.
Poezia din Ruj pe icoane este una închegată, în ciuda faptului că este un volum de debut. Este încântătoare, este copleșitoare, este feminină, este amară, este întruchiparea drumului vieții cu denivelări și diferite hopuri de trecut, cu stânjeneli și crize de identitate. Dar nu este un strigăt de ajutor, nici o înșiruire molcomă de imagini statice sau mediocre, ci o rază energică de emoții și senzații.
viața noastră e ca o pâine proaspătă
din care mai mușcă unii cu dinți cariați
Mi-a plăcut cartea, am devorat-o într-o singură ședere, m-am regăsit în unele stări, sau mai bine zis, am înțeles anumite gânduri și emoții cu care și eu m-am confruntat. În ciuda confuziei și a dezamăgirilor specifice oricărei vârste, volumul are presărat printre rânduri și mici bucurii, mici momente de fericire și împlinire. Așa că citiți-l pentru densitatea poeziei, sigur că veți regăsi, într-o mică sau mare măsură.
Ruj pe icoane de Livia Roșca a apărut într-o nouă ediție, de colecție aș spune eu, cu o copertă răvășitoare realizată de Andreea Molocea și este disponibil la Casa de Pariuri Literare aici.
Ciobanul de azi 