Ciobanul de azi

Sunt cărți ce te prind de la primele pagini. Sunt cărți ce te prind abia pe la jumătate. Sunt cărți ce te prind doar pentru câteva momente sau deloc. Dar sunt și cărți ce te prind de la prima frază. Așa mi s-a întâmplat mie cu Umbra vîntului, pe care știam că am s-o îndrăgesc, dar care nu m-am gândit că o să mă fascineze atât de mult.

„Încă îmi amintesc dimineața aceea cînd tata m-a dus pentru prima oară să vizitez Cimitirul Cărților Uitate.„

Așa începe prima carte a tetralogiei scrise de Carlos Ruiz Zafon, serie ce a cucerit milioane de cititori din întreaga lume. Eu o am pe listă de ceva ani, dar uite că numai acum am ajuns să descopăr această bijuterie literară a literaturii spaniole. Mă bucur că am așteptat până a venit momentul potrivit, acum reușind să mă capteze, fie și doar pentru zece minute câteodată, în vraja unui oraș magic.

Anul este 1945, când lumea încă sângerează din pricina celui de-al Doilea Război Mondial. Dar, într-un mic cartier al Barcelonei, lumea își continuă viața fără a se implica prea mult în polemici politice. Aici își duc traiul modest, dar satisfăcător, domnul Sempere și fiul său, Daniel. Soția, respectiv mama casei nu mai este deja de câțiva ani printre ei, așa că relația tată-fiu este mai puternică și mai importantă decât în multe familii înstrăinate. Cei doi se ocupă cu un anticariat micuț, deasupra căruia și locuiesc.

Cărțile nu sunt doar un mijloc de trai, ci o pasiune, o preocupare zi și noapte. Așa se face că atunci când Daniel împlinește unsprezece ani, tatăl său îl duce pentru prima dată la Cimitirul Cărților Uitate. Aici, o clădire impresionantă, în stil gotic și întunecat, găzduiește mii de volume ale unor scriitori uitați sau prea puțini cunoscuți. Scopul este ca aceste cărți să fie păstrate în siguranță, să fie adăpostite de mucegai sau șobolani înfometați și să fie ferite de cel mai greu sentiment dintre toate, indiferența.

„Cărțile sînt oglinzi: vezi în ele numai ceea ce ai deja în tine.”

Acest loc magic are și o tradiție minunată. Cine intră pentru prima dată trebuie să își aleagă o carte și să o adopte. Daniel se perindă ceva timp printre miile de tomuri și alege, pur întâmplător, volumul Umbra vîntului de un anumit Julian Carax. Mare îi e uimirea când dă peste o poveste fascinantă, citită pe nerăsuflate în aceeași noapte. Această carte, pe lângă intriga captivantă, vine la pachet și cu secrete din lumea reală, ce odată scoase la lumină, nu mai pot fi ascunse. Vor avea loc urmăriri nocturne, vizite neașteptate din partea poliției corupte, crime din trecut, dar și prime iubiri, dezamăgiri, regrete și prietenii neobișnuite.

Volumul este alcătuit din mai multe straturi. Este bildungsroman, este jurnal de gânduri, este noir detectivist, este thriller bântuit, este frescă socială, este magie și misticism, este pagină de cultură istorică și este regal al iubitorilor de cărți. Toate se întrepătrund, țesând o poveste stranie, fascinantă și fenomenală.

Din cauza lipsei de timp am citit cartea în multe sesiuni scurte, dar nu am avut nici o problemă în a intra imediat înapoi în universul lui Zafon. Acesta reușește să te transpună în Barcelona anilor 1950 folosindu-se de doar câteva fraze. Totul schițează o lume a cărților și a pericolelor din umbră.

Pentru mine a fost o călătorie în trecutul magic al secolului trecut, unde tehnologia nu a distrus încă farmecul natural al lucrurilor. Cuvântul este elementul central al cărții, iar Zafon îl mânuiește cu o pricepere de geniu. Fiecare personaj are parte de atenția cuvenită, iar acțiunea se desfășoară rapid, ritmul antrenant semănând cu o anchetă polițistă.

„Destinul obișnuiește să stea la cotitură. Parcă-i un borfaș, o știoarfă sau un vînzător de lozuri: cele trei incarnări ale sale cele mai bătătoare la ochi. Dar ceea ce nu face sînt vizitele la domiciliu. Trebuie să te duci tu după el.„

Elementele thriller dau fiori cititorilor, iar cele de misticism presară o aură misterioasă textului. Nu lipsesc nici pasajele de dragoste, unde amorul adolescentin, și mai apoi de tânăr june sensibilizează și atinge corzile emoționale.

Personajul principal, Daniel, este cel pe care îl urmărim îndeaproape pe parcursul romanului, de când împlinește unsprezece ani și până la maturitate, astfel că lectura poartă amprenta unui bildungsroman. L-am simpatizat încă de la primele lui gânduri sincere, credule sau inocente.

Dar cred că cel mai bine descrie următorul pasaj despre ce e cartea: „Despre cărți blestemate, despre omul care le-a scris, despre un personaj care a ieșit din paginile unui roman ca să-l ardă, despre o trădare și o prietenie pierdută. E o poveste despre dragoste, ură și despre visele care trăiesc în umbra vîntului.„

Nu vreau să zic prea multe despre subiectul cărții, este mult prea captivantă povestea prea a vă strica din surpriza de a o descoperi voi înșivă, dar vă pot spune că se aseamănă cu un labirint sau un puzzle, unde fiecare capitol este o poartă sau o piesă ce rând pe rând conduc cititorii spre un final satisfăcător. Și așa cum bucuria stă în procesul de a face, tot așa și aici fericirea stă în lecturarea cărții, pe nerăsuflate sau lent.

Și partea bună este că Umbra vîntului este doar primul volum, alte trei completând tetralogia. Așa că universul Cimitirului Cărților Uitate oferă sute de pagini îmbelșugate pentru cititori pofticioși. Eu una nu m-am săturat de geniul lui Zafon, așa că de-abia aștept să mă răsfăț cu un nou roman fascinant din serie.

Umbra vîntului de Carlos Ruiz Zafon a apărut în traducerea lui Dragoș Cojocaru la Editura Polirom și este disponibil pe site-ul celor de la Cartepedia aici.