Da chiar, unde e lumea frumoasă de altădată? Lumea aceea nostalgică din cărți și tablouri, cu rochii împopoțonate și calești personalizate? E de mult dusă, și poate că e mai bine așa pentru că să fim serioși, marea majoritate a oamenilor din acele vremuri erau săraci, lucrând ca argați sau servitori pe moșiile unor patroni cruzi și nemiloși. Dar cred că deja m-am dus prea departe cu introducerea pentru cartea de față – Lume frumoasă, unde ești, de Sally Rooney.
„Știu că suntem de acord că civilizația se află într-o fază decadentă, de declin și că urâțenia sinistră este trăsătura vizuală predominantă a vieții moderne. Mașinile sunt urâte, clădirile sunt urâte, bunurile de consum produse în masă pentru unică folosință sunt nespus de urâte. Aerul pe care îl respirăm e toxic, apa pe care o bem e plină de microplastic, iar mâncarea noastră e contaminată de chimicale canceroase din teflon. Calitatea vieții noastre scade și, odată cu ea, și calitatea experienței estetice care ne este disponibilă. Romanul contemporan (cu foarte puține excepții) este irelevant; principalul curent cinematografic este un coșmar pornografic adaptat pentru familii, finanțat de companii auto și de Departamentul American al Apărării; iar arta vizuală e, în mare, o piață de mărfuri pentru oligarhi. Este greu, în circumstanțele astea, să nu simți că viața modernă iese în pierdere din comparația cu vechile moduri de a trăi, care au ajuns să reprezinte ceva mai substanțial, mai conectat cu esența condiției umane. Impulsul ăsta nostalgic este extrem de puternic, bineînțeles, și a fost valorificat recent, cu rezultate spectaculoase, de mișcările politice reacționare și fasciste, dar nu sunt convinsă că impulsul în sine este intrinsec fascist. Cred că e logic ca oamenii să privească în urmă cu nostalgie, către vremea dinainte ca lumea naturală să înceapă să moară, dinainte ca formele noastre culturale comune să se degradeze în marketing de masă și dinainte ca orașele noastre să devină niște centre anonime de ocupare a forței de muncă.„
Ceea ce voiam eu să punctez, referindu-mă strict la titlu, este faptul că mai demult, poate nu în urmă cu 200 de ani, ci în urmă cu 50 sau 60 de ani este că pe atunci viața era gustată mai bine, nu era trăită prin lentilele unui ecran, ci simțită de dimineața și până seara, discuțiile între oameni nu aveau emoticoane, ci adevărate strâmbături și reflexe ale feței. Ați zice că filozofez puțin, dar asta face și Sally Rooney în noul ei roman contemporan. Scriitoarea irlandeză este cunoscută pentru stilul ei de a spune o poveste aparent banală într-o manieră captivantă, ce nu doar transmite emoții și trăiri, ci oglindește și societatea în care trăim.
Lume frumoasă unde ești este despre trei fețe ale dorinței – o dorință carnală, o dorință pentru o viață fericită și împlinită și o dorință pentru un viitor mai bun. Naratoarea alege la întâmplare (sau nu) patru personaje, diferite între ele, și le dă drumul într-un scenariu ce imită la perfecție viața cotidiană de azi. Ce iese este o lectură vie, incomodă pe alocuri, dar plină de romantism, feminism și aspecte generale despre viața socială din zilele noastre.
O avem pe Alice, o romancieră de succes ce după o criză existențială soldată cu un sejur mai mult sau mai puțin satisfăcător la o clinică psihiatrică decide să închirieze o casă într-o regiune mai retrasă a Irlandei de Nord. Aici îl întâlnește pe Felix, un banal irlandez ce lucrează la un depozit. Prima lor întâlnire aranjată cu ajutorul aplicației Tinder nu se soldează cu declarații de dragoste, dar cum Felix este singura cunoștință pe care Alice și-a făcut-o în ultimele luni, cei doi se întâlnesc din nou. Așa că atunci când Alice decide să meargă la Roma pentru câteva zile în care să își promoveze cartea, îl invită și pe Felix, care acceptă bucuros.
În Dublin o avem pe Eileen, prietena cea mai bună a lui Alice, ce duce un trai modest, dar satisfăcător din punct de vedere moral, lucrând pe lângă oameni de cultură și literatură. Pe partea amoroasă nu stă prea bine, refăcându-se după o despărțire dureroasă. Asta nu o împiedică să flirteze cu Simon, un prieten bun pe care îl știe din copilărie. Simon lucrează ca consilier politic, iar în timpul liber este catolic practicant.
Avem așadar patru personaje ce formează două cupluri. Bineînțeles că viața nu e un basm fermecat, așa că relațiile dintre ei oscilează mereu. Ba suntem prinși în mijlocul unor scene explicite de sex, ba au loc discuții filozofice și certuri incomode.
Puntea între cele două cupluri o constituie schimbul de emailuri dintre Alice și Eileen, care corespondează atât despre evenimentele importante din viețile fiecăreia, dar abordează și subiecte precum semnificația fericirii, destinul omului sau viitorul în declin al societății.
„Poate că, pur și simplu, ne naștem ca să iubim și să ne facem griji pentru oamenii pe care îi știm și ca să continuăm să iubim și să ne facem griji chiar și atunci când există lucruri mai importante pe care ar trebui să le facem.„
Rooney ne duce în intimitatea unor tineri ce nu se sfiesc din a-și împărți trupul cu diferite persoane de orice sex, dar care își fac grii și pentru lumea în care trăiesc. Pasiunea carnală se îmbină cu nevoia de a soluția problemele lumii. Fericirea nu stă doar în partide de amor, ci și în încercarea, măcar verbal, de a ajuta cumva omenirea.
Pentru mine a fost o lectură interesantă, cred că Rooney se pricepe de minune să scrie un roman contemporan adevărat, cu probleme actuale și personaje credibile. Irlandeza realizează portretul perfect al tinerilor de azi și o face folosindu-se de cuvinte simple, dar care așezate în forma corectă dau un sens mai profund poveștii, aceasta nelimitându-se la o simplă narațiune romance.
Eu am citit de la Rooney și Oameni normali, și am regăsit același stil, aceeași peniță ce triumfă când așterne pe hârtie povești de viață cât mai aproape de realitate. Cred că Sally este fără doar și poate un nume de bază al literaturii contemporane și o autoare ce va conta din ce în ce mai mult și în viitor. Are și mulți ani de acum încolo pentru a-și aduce aportul în literatură, aceasta având doar 31 de ani.
„Eu nu sunt pictoriță sau muziciană, din motive întemeiate, dar sunt romancieră și încerc să iau romanul în serios – parțial pentru că sunt conștientă de privilegiul extraordinar de a putea trăi din ceva atât de inutil, prin definiție, precum arta. Dar dacă aș încerca să-mi descriu experiența cititrii marilor romane, nu ar fi nici pe departe ca experiența estetică pe care am descris-o mai sus, în care nu este implicat nici un act de voință și nu este stârnită nicio dorință personală. În ceea ce mă privește, trebuie să fiu foarte atentă pentru a citi și a înțelege ceea ce citesc și a reține totul suficient de mult timp, încât să înțeleg sensul cărții pe măsură ce înaintez cu lectura. În nici un caz nu mi se pare un proces pasiv prin care mi se transmite frumusețe fără implicarea mea; mi se pare un efort activ, aș cărui rezultat construit este experiența frumuseții.„
Cui i-aș recomanda Lume frumoasă, unde ești? Tuturor celor ce sunt în căutarea unei lecturi lejere, dar totuși intense, cu povești de dragoste, dar și cu discuții ce îți dau de gândit, cu subiecte ca lumea literară, dar și religia sau politica și aportul acestora la societate. Nu este o lectură solicitantă, dar cred că este una esențială din literatura contemporană, reflectând just și armonios societatea de azi. Nu vă așteptați la ceva wow, Rooney nu dorește să epateze, ci doar să spună povești simple, ce ating substraturi mai adânci.
Cartea face parte din colecția Byblos, alături de care se regăsesc și alte lecturi musai ale literaturii contemporane, dintre care amintesc câteva dintre ultimele apariții: Homo Faber de Max Frisch, Oameni obișnuiți de Diana Evans, Mă gândesc să-i pun capăt de Iain Reid, Fantome de Dolly Alderton (despre care am scris și eu aici) sau Moartea lui Vivek Oji de Akwaeke Emezi.
Lume frumoasă, unde ești de Sally Rooney a apărut în traducerea Mihaelei Buruiană la Curtea Veche Publishing și este disponibilă aici.
Ciobanul de azi 