„Cerul ca oțelul” de Cosmin Leucuța – un roman postapocaliptic terifiant de bun

Am mai spus-o și înainte, dar nu mă deranjează să o repet: Citiți-l pe Cosmin Leucuța! Cred că scriitorul originar din Arad are toate calitățile unui viitor autor laureat cu premii de vârf ale literaturii universale (yup, I’m talking about the big league). Peste vreo douăzeci sau treizeci de ani vom aveam serii de autor dedicate lui Cosmin, cu traduceri în zeci de limbi și filme și seriale bazate pe lucrările sale. Just trust me on this one!

Dar să revenim la prezentul lui 2022, ce în plină vară toridă ne invită să privim spre viitorul nu foarte depărtat și să ne adâncim într-o distopie postapocaliptică. Cerul ca oțelul este previziunea acțiunilor risipitoare și distrugătoare ale omului (or maybe not, who knows what the future holds), ce după ani și ani de secare a resurselor pământului se confruntă cu consecințele dezumanizării sale (asta zic eu că ar putea fi, sau mai bine zis, asta se poate întâmpla dacă continuăm cu lipsa de chibzuială; dar poate foarte bine să fie un meteor căzut). Anyway, are loc un incident, ce nici nu este nevoie să mai fie descris, urmările sale fiind îndeajuns de sumbre încât să eclipseze șocul impactului inițial. Ce rămâne în urma incidentului este o masă dezumanizată, ce scotocește după hrană și adăpost. Limita între om și animal nu mai există, ba chiar animalele sunt sacrificate nemilos de cruzimea celor rămași.

„Femeia s-a gândit că era tipic pentru om să consume totul, să roadă în neștire până la temelia lumii, nepăsător că își înfulecă propriul viitor. Iar acum pământul își luase mâinile de pe ei, sătul de trădări și răni, de promisiuni deșarte, își ridicase mâinile și îl lăsa să moară o moarte lentă și perversă, așa cum doar morțile încărcate de speranță pot fi.„

Personajul principal este o femeie, la vreo treizeci de ani, fără nume și fără casă. După ce trece prin cele mai grele momente ale vieții sale, asistând neputincioasă la sfârșitul fiicei sale datorat lipsei medicamentelor, supraviețuirea vine inert, din instinct. A rămâne în viață nu este un scop, ci un conflict interior de a nu-ți pune capăt zilelor, este o luptă de a muri după proprii termeni, de a prelungi pentru cât mai mult timp posibil amintirea celor pe care i-am știut și iubit în vremea de dinainte de incident.

„Imaginează-ți sfârșitul lumii. Imaginează-ți că oamenii de lângă tine dispar, unul după altul, la început lent, apoi din ce în ce mai repede. Imaginează-ți gropi comune pline de trupuri despuiate. Imaginează-ți morți pe marginea străzii și șobolani zvârcolindu-se prin burțile lor. Imaginează-ți un întuneric încăpățânat și omniprezent. Imaginează-ți tot zgomotul din jur împărțit în două, apoi în în două, până când devine doar un zumzet de fond, iar în final dispare, înghițit de nemișcare. Imaginează-ți cântecul funerar al omenirii, ciripit de păsări cât pumnul unui copil. Imaginează-ți o lume golită de haos, întoarsă în armonia primordială a naturii, care o dezmembrează câte puțin în fiecare zi, până când totul va dispărea, împrăștiat de vânt. Imaginează-ți toate astea. Și, acum, fă-le să se întâmple.„

Naratorul ne oferă un loc exclusivist direct în cușca celor rămași, acolo unde o urmăm îndeaproape pe eroina noastră. Și cu toate că nimeni nu mai este erou în vremurile date, protagonista noastră pare să se țină cu dinții de ultimele fărâme de umanitate. Dar oare cât va mai putea face asta, având în vedere că resursele sunt pe terminate, iar cei disperați bântuie pădurile după orice victimă, de orice specie. Asta veți afla dacă citiți cartea, nu vreau să vă dau nici un plot point pentru că ar strica plăcerea lecturii. Pentru că da, oricât de întunecat ar putea fi subiectul cărții, Cosmin Leucuța te captivează întru totul și își oferă un regal distopic care te va fascina de la primele pagini.

„ – Cu cât trece mai mult timp, cu atât devine mai ușor să faci alegerile care te țin în viață.„

Vă zic doar că pe parcursul celor 260 de pagini veți da peste un thriller antrenant, o dramă familială, un tablou horror, o atmosferă grunjoasă și apăsătoare și o eroină feroce. Toate astea sunt închegate cu ajutorul detaliilor vii cu care fiecare scenă și fiecare cadru sunt descrise. Finalul este exploziv, to say the least, ultimele capitole extrem de sângeroase, iar deznodământul satisfăcător.

„ – Tot ce mai avem sunt frică, panică, lăcomie. Resturile zilei de ieri. Și în curând vom rămâne și fără ele.„

Am văzut că mulți consideră că protagonista este un personaj puternic de feministă. Da, sunt complet de acord, avem de-a face cu o bad-ass ce se luptă fără frică cu necunoscutul. Dar cum ar fi să nu mai fie nevoie de astfel de catalogări, poate această criză postapocaliptică înlocuiește diferența, sau mai bine zis, necesitatea unei mișcări feministe, și să avem în loc femei și bărbați la fel de înfocați, la fel de avântați în lupta pentru supraviețuire. Eu așa o percep ce eroina noastră, nu o văd ca o femeie ce prin personajul său puternic vrea să demonstreze că sexul frumos are cu ce lupta, ci o văd ca pe un om curajos, a cărei putere vine din îndârjirea de a nu-și pierde umanitatea. Dar da, Cosmin Leucuța creionează un personaj feminin de excepție, de pus în fruntea listei cu protagoniste tari. În plus, maternitatea joacă un rol crucial în toată derularea poveștii, așa că nu lipsesc momentele emoționante.

„Femeile sunt supraviețuitoare prin definiție. Se adaptează oricărui fel de iad.„

Mi-a plăcut tare mult cartea, cred că este unul dintre cele mai bune romane citite în ultimii ani, cu un subiect pe cât de simplu, pe atât de bine executat. Cu toate că suntem mai mereu singuri alături de protagonistă, ritmul nu scade niciodată. Nu avem momente de umplutură, totul este esențial. Dialogul este dozat în secvențe scurte, dar fiecare replică își are rolul său indispensabil. Și da, și eu cred că stilul lui Leucuța se aseamănă cu cel al scriitorilor de peste ocean, dinamic și atractiv. Se poate face cu ușurință un film bazat pe acest roman, cu o actriță de la Hollywood căreia îi plac provocările și care se implică 100% în personajele pe care le joacă. Pentru că ai nevoie de cineva dispus să intre în mintea eroinei și să încerce să redea forța din spatele personajului finisat atât de bine de scriitorul timișorean.

„E ceva sfâșietor și în același timp liniștitor să vezi cum unii dispar, dar tu continui sub un cer de oțel pe care nimeni altcineva nu îl mai vede. Toată viața s-a oprit în jurul tău, stai și asculți liniștea fără grabă și aștepți un moment despre care știi că va veni, dacă vei avea destulă răbdare.„

Cerul ca oțelul nu este o simplă lectură distopică, ci un tablou intens și necruțător al viitorului omenirii, așa că nu se adresează tuturor cititorilor, atmosfera fiind apăsătoare, cu unele momente de deznădăjduire totală. Dar este o lectură ce te învăluie, ce te fascinează în aceeași măsură în care te îngrozește, ce îți dă fiori, dar te și uimește prin puterea detaliilor, ce îți taie orice fel de cordon legat de speranța viitorului, dar care te și ține implicat în soarta eroinei. Este o nouă carte de excepție de la Cosmin Leucuța și un nou volum #mustread din colecția 821.135.1 scriitori români contemporani de la Humanitas. Așa că dacă vreți o lectură bună rău, Cerul ca oțelul is the one!

Cerul ca oțelul de Cosmin Leucuța a apărut la Editura Humanitas și este disponibilă aici.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s