Dacă piața de carte internațională are young adult, literatura română are Prima dragoste, o colecție nou apărută la Editura Paralela 45. Așa că am intrat pe Cartepedia.ro, m-am uitat puțin la primele cinci volume ale colecției lansată la Bookfest 2022 și am ales ca primă întâlnire cu noua serie romanul Dianei Geacăr – El era frumos, eu eram iritată. M-a atras, în primul rând, forma de jurnal al poveștii, ceea ce, așa cum se poate observa încă de la primele pagini, dă o notă mai personală textului.
„Teama este doar o emoție. Voi încerca să o accept (e normal să-ți fie frică) și să o controlez. Voi încerca să mă călesc. Acest jurnal îmi va face mult bine.„
Volumul ne duce în intimitatea unei puștoaice de 17 ani, Valentina, care este în ultimul an la liceu. Pe lângă orele de școală ce o solicită zilnic, Valentina se confruntă și cu vâltoarea hormonilor. Aceasta pendulează între doi băieți, Bad Boy și Sweet Boy, pe care îl joacă pe degete (sau o joacă ei pe ea), nevrând să renunțe la niciunul.
„M-a întrebat:
– Cum o fi relația perfectă?
– Cine știe? i-am răspuns.
– Da, cine știe…„
Cartea debutează pe 11 octombrie 2001 și își încheie relatările la aproape un an distanță. Se simte începutul de nou mileniu, se simte că telefoanele mobile încă nu au acaparat orice formă de comunicare și asta dă o naturalețe poveștii. Protagonista noastră își așteaptă băieții în spatele blocului, fiind mereu cu urechile ciulite pentru a auzi claxonul mașinii. Nu lipsesc nici lungile momente de deznădejde în care nu primește vești de la amorezii săi, dar nici bârfele și invidia celor din jur. Totul este construit după tiparul tinerilor de la oraș, ce iau autobuzul spre școală și care în weekend merg la discotecă. Se prea poate ca naratoarea să se fi inspirat din propriile jurnale pentru a-i da formă acestui roman, care printre dezamăgirile și succesele în amor strecoară și puțină filosofie.
Pentru mine a fost o lectură rapidă, cele 170 de pagini asigurându-mi doza potrivită de frământări adolescentine. Nu m-am regăsit în personajul Valentinei, dar i-am înțeles punctele de vedere, protagonista oglindind identic agitația interioară tipică tinerilor. Frazele par a fi nefinisate, dar tocmai în asta stă farmecul lecturii, ce dorește să redea cât mai fidel perioada în care hormonii conduc mintea și trupul.
„Acum sunt ceva ce vrea foarte mult să fie cineva. Și sper să reușesc. Pentru a citi și a scrie mult e nevoie de o viață întreagă. Întrebarea e: când mai este și trăită această viață? Cum împăcăm cele două părți?„ (merge și ca definiție pentru toți bibliofilii 😁😉)
Mi-a plăcut forma în care este spusă povestea, aceea de jurnal, și asta pentru că așa putem privi în intimitatea tinerei, dar numai în cotloanele în care aceasta ne dă voie prin cuvintele așternute. Jurnalul este locul unde ne destăinuim, dar parcă și acolo poate exista cenzură, din pudoare sau de frică ca nu cumva cineva din exterior să îl citească. Am simțit și eu că Valentina a lăsat pe dinafară anumite stări sau evenimente, dar până la urmă cine își consemnează viața până la cel mai mic detaliu? Și mai ales când ești adolescent, când mintea îți zboară în o mie de direcții.
Recomand cartea pentru cei ce sunt nostalgici după perioada adolescenței, dar și tinerilor ce poate că acum trec prin vârtejul hormonilor și al sentimentelor. Poate fi și un bun exercițiu pentru părinții de adolescenți ce vor să înțeleagă mai bine ce haos se găsește în interiorul copiilor lor. Este o lectură ce se citește rapid, cu multe fraze scurte, cu umor pe alocuri, dar și idei din filosofie sau teme de gândit.
„Pun punct aici. Deja am aberat prea mult, jurnalul îmi acordă libertatea exprimării, dar de fiecare dată îmi lasă sentimentul că nu am scris nimic substanțial.„
El era frumos, eu eram iritată de Diana Geacăr a apărut la Editura Paralela 45 și este disponibil pe site-ul celor de la Cartepedia aici.
Ciobanul de azi 