„Hellboy. Sămânța distrugerii” de Mike Mignola – povestea originilor întunecate ale celui mai faimos demon – detectiv paranormal din lume

Hellboy – numele unui protagonist de filme și cărți cu supereroi, făcut celebru și datorită peliculelor regizate de Guillermo del Toro, dar mai ales grație seriei de benzi desenate scrise de Mike Mignola. Și uite că la 26 de ani de la prima sa publicare avem și noi parte de o traducere a primului volum – Sămânța distrugerii. Sper eu că acesta este doar începutul unei minunate călătorii pe rafturile bibliotecilor de la noi a celui ce literalmente a venit din iad.

Astea fiind zise, vreau să precizez de la începutul locului că nu am văzut nici un film cu celebrul personaj, în ciuda faptului că consum astfel de producții blockbuster. Cred că acest fapt se datorează celor câtorva mici clipuri și secvențe văzute la TV sau online în care întunericul și groaza dominau ecranul. Genul horror nu este pe gustul meu, dar dacă scenele terifiante sunt puține și diluate cu dramatism și momente comice tipice pentru supereroi, atunci hai că mai merge. În plus, dacă acest lucru este pe hârtie, ca în cazul romanului grafic de astăzi, atunci nimic nu mă oprește să închid cartea în orice moment critic. Dar, big surprise, nu am închis ochii, nu am sărit pasaje, ba chiar am devorat volumul dintr-o ședere. Motivul – Hellboy e interesant, e un altfel de erou, ce deși are origini cât de poate de negative, traiul ce îl duce printre muritorii de rând este unul nobil, de detectiv paranormal.

Ne întoarcem în trecut, tocmai în 1944, când planul lui Hitler se clatină serios. Speranța stă într-un vrăjitor întunecat ce îi invocă pe cei șapte demoni ai iadului. Este oprit la timp de către Biroul de Cercetare și Apărare Paranormală, însă tot iasă scântei, mai exact o mare străfulgerare în persoana lui Hellboy, care își face loc în lumea noastră. Cu timpul, băiatul demon se alătură echipei paranormale, devenind un pion cheie în acest domeniu amețitor.

Dăm pe repede înainte câteva decenii, și îi avem pe Hellboy și pe încă doi membrii ai echipei – Elizabeth Sherman și Abraham Sapien – care investighează o creatură ce se trage din secta broaștelor. Ceea ce găsesc într-o casă veche din mijlocul pustietății trece de bariera unui simplu caz și se întinde până la originile lui Hellboy.

Avem așadar un volum de început ce se învârte în jurul originilor obscure ale protagonistului, perfect pentru a da startul întregii serii. Nu se pune neapărat accent pe personalitatea sa, ci mai degrabă se vrea o rememorare a evenimentelor din trecut ce au dus la nașterea sa pe pământul omenesc. Totuși, nu lipsesc replicile istețe ale demonului, glumele sale pe ici pe colo ce îți reamintesc că ești într-un univers cu supereroi și care îi conferă acestuia un statut de personaj agreabil și de care te poți atașa.

Bun, deci avem un mic drăcușor roșu, cu coadă cârlionțată și două mici tubulețe pe cap (sau ce or fi, nu am căutat detalii de teama spoilerelor), ce are o personalitate captivantă, dar și un trecut cât se poate de întunecat și îngrozitor, ce pare să fie începutul sfârșitului, așa cum îi stă bine unui prim volum al unei serii cu supereroi. Pentru mine a fost o lectură antrenantă, nu am știut povestea lui Hellboy așa că totul a fost o surpriză, plăcută de altfel, de la care văd un potențial uriaș pentru următoarele volume. Nu mi-am dat seama încă dacă Hellboy ar putea fi un personaj pe care să îl îndrăgesc foarte mult, dar asta nici nu prea se poate, fiind doar la primul volum. Mai este drum lung până să îi descopăr întreaga poveste, dar acest început este mai mult decât promițător. Oh, și ilustrațiile sunt beton. Dinamice și atrăgătoare, ce pun în valoare cu adevărat povestea creată de Mike Mignola.

Cui i-aș recomanda cartea? Adulților ce au mai citit benzi desenate de la Dark Horse (o editură specializată pe benzi desenate ce poate nu sunt chiar mainstream, adică dau o șansă poveștilor altfel din lumea supereroilor, ca Sin City, Buffy the Vampire Slayer sau The Terminator), celor ce vor o lectură rapidă, cu incursiuni în lumea demonică, cu un context istoric arhicunoscut, adică cel al celui de-al Doilea Război Mondial, cu un protagonist solid și convingător și o intrigă ce ascunde multe secrete și plot twist-uri.

Hellboy. Sămânța distrugerii de Mike Mignola a apărut în format hardcover în traducerea lui Matei Sâmihăian la Editura ART Grafic și este disponibil aici.

P.S. Săptămânile trecute a avut loc un concurs de vise organizat de ART Grafic la care m-am cumetat să particip 😁 Ceea ce a ieșit din visul meu și mâinile lui Mircea Pop găsiți aici.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s