Recenzie „Logodnicele Reichului” de Jean-Christophe Grange

Știi cartea aia de care te temi pentru că este atât de mare încât poate fi folosită ca o armă albă? Și nu, nu mă refer la Ulise la care mi-am zis că probabil doar la bătrânețe voi ajunge. Mă refer la cea mai nouă cărămidă de la Crime Scene PressLogodnicele Reichului – în care Jean-Christophe Grange își arată talentul incontestabil de povestitor în nici mai mult, nici mai puțin de 688 de pagini. Yup, thats a lot of pages my friend, dar, promit eu, dacă aveți răbdare cu ea, vă va oferi o lectură extrem de bună, de intensă și de terifiantă.

Bun, am stabilit așadar că Logodnicele Reichului este o carte captivantă rău, care nu doar că servește drept un whodunnit fascinant, dar este și o ficțiune ce readuce la lumină atrocitățile pe care naziștii le-au făcut milioanelor de oameni ce nu se încadrau în tiparelor lor. Iată un nou detaliu – romanul ne transpune în lumea Berlinului ce, alături de o Europă și mai apoi lume-ntreagă, este în pragul celui de-al Doilea Război Mondial.

O soție de înalt om la puterii în statul nazist este găsită moartă, cu pântecul sfârtecat. În fruntea anchetei ajunge să fie Franz Beewen, un nemilos soldat de-al Gestapo-ului, ce știu un singur lucru: dacă rezolvă acest caz i se oferă ocazia de a merge pe frontul de luptă. Acest țel îi este datorat tatălui său, care în timpul Primului Război Mondial a fost grav rănit de soldații francezi, astfel că țelul lui Franz este să își răzbune zilele amare prin care tatăl său a trebuit să treacă de atunci încoace. Acum, tatăl lui Beewen este internat într-un spital de psihiatrie, detaliu ce ne este folositor puțin mai târziu.

Revenind la anchetă, aceasta se complică vertiginos când apar și alte victime, ucise și mutilate în același mod. Avem așadar a serial killer on the loose, ce nu pare să fie deranjat în nici un fel de riguroasele controale ale SS-ului de pe străzile Berlinului și nici speriat de rangurile înalte ale soțiilor victimelor sale. Ba chiar acesta pare a fi scopul, cel puțin la început, un atac din umbră menit să clatine siguranța înalților naziști.

Ce altceva le mai leagă pe victime? Faptul că toate își petrec timpul împreună la cochetul Hotel Adlon din Berlin și că toate au fost pacientele lui Simon Krauss, un psihanalist specializat în vise. Ba mai mult, se pare că acestea au trecut mai mult decât pragul cabinetului său, ajungând chiar sub așternuturile sale. Așa se face că Simon este primul la care Franz merge să caute răspunsuri. Însă, după cum aflăm destul de repede, nu Simon este ucigașul nemilos, acesta ajungând să facă echipă cu uriașul din Gestapo pentru a încerca să dea de urma omului cu chip de marmură, pentru că da, cel ce ucide poartă o mască ce se aseamănă cu marmura.

Iar acum să vă spun de ce era important să vă menționez că tatăl lui Franz este internat într-un spital de psihiatrie. Una pentru că era nebun, dah, și alta pentru că această instituție este condusă de Minna von Hassel, o contesă ce și dedică întreaga viață psihiatriei și alinării celor în nevoie. Ea ajunge să fie implicată în această anchetă în urma unui atac nereușit din partea omului de marmură.

Să recapitulăm – avem o mașină de forță ce este oficial în fruntea anchetei, un psihiatru ce trata doamnele bune din înalta societate a naziștilor și o psihiatră ce trăiește într-un conac dar care are o inimă mare și încearcă să își vindece pacienții. O echipă de șoc, nu ați spune?

„De-acum rolul fiecăruia era știut. Minna era teoreticiana echipei. Simon era cercetătorul, alchimistul. În sfârșit, Beewen juca rolul pragmaticului, cel ce gândea cu o minte de polițist și încerca să privească totul cu detașare, calmînd spiritele prea încinse.„

Romanul este de o intensitate remarcabilă, când nazismul este în plină cruzime. Detaliile lui Grange sunt fenomenale, majoritatea știute de publicul larg, dar care atunci când sunt menționate din nou fac cititorul să tresară și să se îngrozească. Este incredibil ce barbarii și monstruozități au putut naziștii să facă, fapte ce sunt bine regizate de narator în acest volum bogat în acțiune și istorie. Tocmai de aceea, cartea nu este pentru oricine, ba eu aș recomanda-o doar publicului matur, având scene mai mult decât explicite, ce întorc stomacul și mintea pe dos. Nu recomand cartea celor ce sunt sensibili la violență fizică ridicată sau celor ce poate au membrii ai familiei ce au suferit direct din cauza brutalității regimului nazist, și asta pentru că naratorul nu se dezminte când vine vorba de a picta un tablou realist și extrem de viu și grotesc al acelor ani.

Știu, e o operă de ficțiune, dar este inspirat din cruda realitate a secolului trecut, fapt ce îi întărește caracterul intens și terifiant. Este un whodunnit țesut cu migală, un puzzle misterios și o lucrare de excepție de pe rafturile titlurilor thriller. E drept că este o carte lungă, dar, trust me on this one, dacă îi dați puțin timp, maxim o sută de pagini, o să vă captiveze și o să vă farmece povestea complexă, spusă cu atenție și măiestrie din partea unui scriitor ce știe să mânuiască arta suspansului.

Nu vreau să mă lungesc mai mult decât am făcut-o deja, dar dacă ați ajuns până aici cu lecturarea articolului, eu cred că meritați un bonus. Cartea este cu și despre naziști, nu avem neapărat 2 laturi ale dreptății, chiar și cei ce anchetează nu sunt de partea democrației pure, ceea ce face ca acest roman să fie o bijuterie rară ce ne invită în bârlogul răufăcătorilor secolului trecut. Nu avem o luptă între democrație și nazism, ci un episod violent într-o lume crudă.

Eu sper că tot ce v-am zis, fără spoilere, vă determină măcar să puneți pe listă cartea, ce cu siguranță vă va oferi multe ore de lectură terifiant de bună.

Logodnicele Reichului de Jean-Christophe Grange a apărut în traducerea lui Horia Nicola Ursu la Crime Scene Press și este disponibil aici.

Romanul se bucură în aceste zile și de un blog tour printre cititorii înfocați de mistery & thriller, așa că vă invit și la ei pe site-uri pentru a putea citi mai multe păreri despre carte: Literatura pe tocuriBiblioteca lui LiviuCărțile mele și alți demoniAnca și cărțileAnalogii-AntologiiFalled și Citește-mi-l.


Un gând despre “Recenzie „Logodnicele Reichului” de Jean-Christophe Grange

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s