„Mă gândesc să-i pun capăt” și „Intrusul” de Iain Reid – 2 lecturi stranii, scurte și intense ce îți dau fiori pe șira spinării

Iain Reid este un scriitor canadian ce a devenit cunoscut în întreaga lume mai ales după ce romanul său de debut – Mă gândesc să-i pun capăt – a fost ecranizat într-un film pe Netflix. Cartea făcuse vâlvă și înainte de adaptare, dar odată ce a fost lansat pe rețeaua de streaming, faima scriitorului s-a mărit vertiginos. Eu nu am vizionat filmul, dar l-am tot văzut promovat atunci când intram în aplicație. Oh, dar cât mă bucur că nu am dat play, pentru că farmecul lecturii cărții ar fi fost alterat, impactul mai scăzut și astfel întreaga experiență împuținată.

Cel de-al doilea roman al scriitorului – Intrusul – nu este la fel de cunoscut (încă), dar mie mi-a plăcut mai mult decât primul, fiind mai intens și mai diferit decât orice altceva am citit eu până acum. Dar zic să le luăm pe rând.

Mă gândesc să-i pun capăt

În primul rând, ce titlu ingenios, nu-i așa? Atrage cititorii ca un magnet, mai ales bibliofilii care imediat vin cu fel și fel de idei și supoziții în ceea ce privește subiectul. Titlul indică două posibilități: ori e sicucidere, ori e despărțire. Ambele variante promit o lectură interesantă. Dar cine s-ar fi gândit că o carte de doar 280 de pagini poate ascunde o așa lectură bună. Chiar foarte bună!

Avem două personaje – Jake și prietena sa, nenumită. Cea care conduce cititorii este fata, în mintea ei intrăm și alături de ea trecem din cadru în cadru. Povestea relatată este simplă, chiar absurd de simplă, dar atmosfera creată întrece orice așteptări. Cei doi tineri se duc în vizită la părinții lui. Majoritatea cărții o constituie drumul cu mașina până la ferma acestora și înapoi. Pe lângă vremea neprielnică de iarnă, tabloul călătoriei întunecate este completat de discuțiile lor filosofice, cât și de unele detalii, sumbre și înspăimântătoare, legate de apelurile ciudate pe care fata le tot primește de la o vreme încoace.

„Oricine poate gândi orice. Gândurile sunt singura realitate. Este un adevăr. Acum sunt sigură de asta. Gândurile nu sunt niciodată false sau prefăcute.„

Ei, nu sună asta ca scenariul perfect pentru un film horror? Oh, ba da, și chiar are unele motive ce duc spre zona groazei, dar care sunt așa de bine împletite cu suspansul și misterul încât nu te îngrozesc complet, ci te duc într-o scurtă, dar palpitantă călătorie a thrillerului psihologic.

Cartea se citește repede, dar nu o recomand la ceas de seară, pentru că întunericul din lectură se poate transpune în întunericul de afară, iar fiorii șirei spinării pot tremura zgomotos. Finalul este șocant. Și nu, acesta nu e un spoiler, nu poți citi doar primul și ultimul capitol și gata, ai aflat povestea. Farmecul stă în a intra cu totul în lectură, a te lăsa absorbit de vâltoarea bizarului și a enigmelor ce definesc întreg romanul, urmând ca la final să nu știi cum să reacționezi. Poate doar un wow să scoți din gură, că altceva nu ai cum debita. Și să vă mai spun oare că o să vrei să cauți detalii despre carte la final de lectură? Atât de mind-twisting este.

„Orice poveste este inventată. Chiar și cele adevărate.„

Intrusul

Cartea aceasta m-a hipnotizat. Încă mă mai gândesc la ea, încă îmi stă mintea la cele trei personaje ce dau viață unei lumi halucinant de captivante. Junior și Hen își trăiesc viața banală la ferma lor, departe de agitația orașului. Însă, totul se schimbă atunci când un străin, Terrance, le face o vizită neașteptată la ceas de seară. Le spune că Junior a fost selectat să facă parte dintr-un program special ce îl va duce în spațiu. Plecarea sa nu este una imediată, între timp Terrance le face câteva vizite în care îl pregătește pe acesta pentru marea zi.

„Viața n-ar trebui să fie decisă de fiecare, la nivel individual, și să fie implicată ca să fie legitimă? Nu ar trebui să existe un element de stimulare și progres?„

Oh, boy, cartea asta este something else. Este un SF măsurat, un thriller psihologic perfect dozat și un mystery cu accente de horror. Genurile se aseamănă cu cele din Mă gândesc să-i pun capăt, dar aici se adaugă porțiunea de science-fiction, ce, după părerea mea, este cireașa de pe tortul deja atât de captivant și straniu.

În 330 de pagini, romanul nu are parte de prea multă acțiune, farmecul îi stă în atmosfera bizară. Personajele sunt orchestrate cu multă finețe de către narator, care ne duce în mintea lui Junior, putând prin intermediul său să urmărim povestea simplă, dar foarte bine pusă în scenă. Și da, așa cum se vede și de pe coperta traducerii Andreei Florescu de la Curtea Veche Publishing, avem și câțiva gândaci rătăciți, ce nu doar că aduc cu ei sentimentul de neliniște, dar și adaugă un strop de debusolare sau chiar frică printre cititori și personaje deopotrivă. Și da, și finalul acestui roman este surprinzător, nu șocant, dar de mare impact.

Mi-au plăcut la nebunie ambele cărți, Iain Reid fiind cu siguranță revelația anului în materie de scriitori contemporani extrem de talentați. Btw, cel de-al treilea roman al său – We spread – va fi lansat pe piața internațională la sfârșitul lunii septembrie și sper eu cât de curând și la noi.

Un aspect ce m-a cucerit la cele două cărți citite, pe lângă faptul că ambele țes fire narative complexe în doze scurte, este atmosfera creată cu ajutorul a doar două sau trei personaje. Nu e nevoie de o amplă intrigă, cu multă lume implicată pentru a spune ceva captivant sau de substanță, este necesară doar sclipirea de geniu a unui scriitor tânăr, cu imaginație și mult talent. Recomand cărțile pentru cei ce sunt în căutarea unor lecturi scurte, dar cuprinzătoare, unde suspansul și misterul se întrepătrund, unde neliniștea învăluie întreaga poveste, bizarul completează groaza, iar intensitatea fiecărei scene își trage seva din discuții filosofice și scenarii SF. Romanele se citesc repede, dar necesită atenție și multă disecare a lecturii, mult timp după ultimul punct gândindu-te la ceea ce tocmai ai citit.

Mă gândesc să-i pun capăt și Intrusul de Iain Reid au apărut în traducerea Andreei Florescu la Curtea Veche Publishing și sunt disponibile aici.

P.S. Cât de bine lucrate sunt atât coperțile, cât și supracoperțile cărților de la Curtea Veche Publishing??! 👏😍

Publicitate

Un gând despre “„Mă gândesc să-i pun capăt” și „Intrusul” de Iain Reid – 2 lecturi stranii, scurte și intense ce îți dau fiori pe șira spinării

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s