Ciobanul de azi

Ann Patchett m-a cucerit în liceu cu romanul Fascinație, o frumoasă poveste ce se învârte în jurul unui trib din jungla braziliană. Așa că așteptările mele pentru următoarea carte de la scriitoarea americană au fost mari. Casa Olandeză însă deja vine cu recomandări de înalt nivel, fiind finalist pentru Pulitzer Prize for Fiction 2020 și nominalizat pentru Women’s Prize for Fiction 2020. Mare mi-a fost surpriza când am dat peste o scriitură captivantă, închegată și extrem de fermecătoare ce se centrează în jurul unei case.

Casa în care copilărim ne modelează, își pune amprenta pe sufletul nostru într-un mod ascuns și delicat. Poate fi un palat plin cu amintiri plăcute sau poate fi o groapă cu coșmaruri. Cei mai mulți dintre noi nici nu băgăm de seamă impactul pe care locuința îl are asupra noastră, dar ne trezim de multe ori, la maturitate sau la bătrânețe, vorbind despre casă, despre camerele și obiectele din ea, cu nostalgie și o urmă de regret. De curând chiar am citit un frumos roman ce, tot așa, este centrat în jurul casei copilăriei. În timp ce Inocenții de Ioana Pârvulescu m-a dus înapoi în timp, în perioada postbelică din Brașov, Casa Olandeză m-a purtat pe meleagurile Americii, cu acțiunea plasată în ultimii cincizeci de ani ai secolului trecut.

„Simțeam că toată casa îmi stă în spinare ca o cochilie pe care voi fi nevoit să o car după mine tot restul vieții.„

Casa Olandeză este cumpărată de Cyril Conroy în urma unui pont primit de la un coleg de suferință din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta a vrut să își surprindă soția, pe Elna, care însă a fost îngrozită de gândul de a trăi într-o asemenea locuință cu 2 etaje. Reticența sa vine din faptul că aceasta preferă să ajute oamenii, chiar vrând să fie călugăriță înainte de căsătorie. Așa se face că din cauza fatului că nu suportă ideea a de locui într-o asemenea casă, pleacă. Își părăsește bărbatul și pe cei doi copii, Maeve și Danny.

De aici începe cu adevărat povestea noastră, Danny fiind naratorul și cel alături de care pășim în perioada de după plecarea mamei, când cei doi copii sunt lăsați să fie crescuți de două femei iubitoare, ce au grijă de casă și de mâncare. Danny ne duce în miezul casei și al vieții sale, ne povestește despre istoria impozantă a locuinței, despre copilăria și adolescența sa, până la o maturitate târzie.

„În totdeauna mi-am imaginat că fără noi casa o să moară. Nu știu, am crezut că o să se prăbușească. Oare casele pot muri de supărare?„

Cartea poartă amprenta unui bildungsroman, cititorul fiind martorul transformării lui Danny de la un copil de 4 ani la un adult cu responsabilități. În centrul tuturor evenimentelor și emoțiilor stă Casa Olandeză, ce se impune nu doar prin mărime, ci și prin istorie și prin faptul că ea este, aparent, de vină pentru plecarea mamei de acasă. Este incredibil cât de încântător face Ann Patchett ca o casă să fie personajul principal al unui roman, cum îi dă viață proprie și o mânuiește pentru a avea un impact definitoriu în destinul unei familii. M-a cucerit Casa Olandeză, atât datorită aspectului, cât mai ales fiindcă emoția și delicatețea sunt adânc cuibărite în fiecare colț al său. Casa nu doar ocrotește, dar poate și schimba radical destinul personajelor, poate în bine sau poate în rău, depinde din ce unghi privești și de la ce distanță în timp.

Familia este miezul hrănitor al cărții. Relația dintre Danny și sora sa Maeve este veriga cea mai intens discutată a romanului. Aceștia sunt extrem de apropiați când sunt mici, iar plecarea fetei la colegiu îi sudează și mai mult, urmând ca în adolescența lui Danny să fie mereu împreună, mereu bazându-se unul pe altul. Mi-a plăcut felul în care cei doi își aveau mereu spatele, chiar dacă în anumite momente ai zice că poate puțină distanță nu ar strica. Însă, cei doi au avut multe de înfruntat împreună și tocmai pentru că au fost abandonați de mamă se simt și mai îndatorați unul altuia de a rămâne mereu aproape.

„Există momente în viață când faci un salt în timp și trecutul în care erai bine instalat se năruie în urma ta, iar viitorul pe care vrei să îl atingi cu piciorul nu e încă bine conturat, și astfel rămâi un timp suspendat în aer, nemaiștiind nimic și pe nimeni, nemaiștiind nici măcar cine ești tu însuți.„

Unul dintre capitolele la care acest roman excelează este caracterizarea personajelor. Atât protagonistul, cât și cei din jurul său sunt creionați cu atenție, mânuiți de un păpușar narator ce nu îi aruncă în scenă și îi lasă să facă ce vor, ci îi tratează cu delicatețe și iubire. Sacrificiul pe care unele personaje îl au de făcut este întâmpinat cu emoție, iar absența și generozitatea merg mână-n mână.

Pentru mine Casa Olandeză a fost o experiență și mai încântătoare și datorită vocii lui Tom Hanks care narează cartea. Am ascultat lectura cu o atenție sporită, pentru a nu pierde nici o fluctuație din vocea marelui actor, care livrează un spectacol viu, ducându-te direct în inima casei și a personajelor.

Recomand cartea pentru magia care conturează povestea, pentru narațiunea simplă, dar presărată cu emoție, pentru destinul schimbător al personajelor și pentru casa ce ocrotește, dar și condamnă.

Casa Olandeză de Ann Patchett a apărut în traducerea Mihaelei Dumitrescu la Humanitas Fiction și este disponibilă aici.