„Miezul inimii” de Ioana Nicolaie – un mănunchi încântător de emoții și întâmplări dramatice, tandre sau stranii din viața autoarei

Miezul inimii este prima mea întâlnire cu stilul Ioanei Nicolaie și cu siguranță nu și ultima pentru că am rămas profund impresionată de emoția narațiunii și de îmbinarea duioasă între amintiri și reflecții. Cartea este o culegere de povestiri ce ne poartă prin cotloanele vieții scriitoarei originare din Sângeorz-Băi, județul Bistrița.

Aș spune că este un volum autobiografic, dar sunt sigură că amprenta metaforei a luat ceva cerneală și din ficțiune pentru a lega duios întreaga lume prezentată. La început poposim în copilăria naratoarei, în vârf de deal, alături de cei treisprezece frați și surori ai săi. O familie numeroasă înseamnă bucurie neîncetată, dar și multe nevoi, iar pe vremea comunismului ambele stări erau înghesuite, date cu țârâita și cu o umbră de neîncredere și teamă. Însă faptul că familia ei era cumva izolată de restul civilizației, le-a dat ocazia să nu moară de foame, ci să poată să crească animale și să planteze legume. O burtă relativ satisfăcută, cum poate fi într-o familie atât de numeroasă, a fost completată de un spirit aventuros, ceea ce a rezultat într-o copilărie normală, cu multe momente fericite.

„Sunt a patra din cei doisprezece copii ai unei „mame eroine”. Toate lucrurile prin care-am trecut în copilăria mea din anii optzeci ai unei țări comuniste mi-au dat siguranță și independență. Dar și nevoia de-a fugi continuu, cât mai departe. O vreme am crezut că m-au făcut puternică. Dar azi sunt convinsă că tăietura de pe scoarța copacului nu poate, cu timpul, decât să crească, oricât ne-am lupta să schimbăm asta. Și crește.„

Pășim mai apoi în lumea adolescentină a naratoarei, care are parte de iubiri trecătoare, dar și de începutul unei iubiri fără egal, cea pentru literatură și cuvântul scris. Această pasiune intensă s-a materializat prin intrarea la Facultatea de Litere de la București, ceea ce i-a dat avântul și șansa de a intra în lumea cărților și a scriitorilor.

Ultima etapă este cea a adultului, unde naratoarea ne lasă să privim în intimitatea unei vieți de proaspete mămică, ce este mereu după copil, dar al cărui suflet de scriitor tânjește după pagina hârtiei. Naratoarea ne dă o tură și prin caruselul vieții prezente, dar ne și sfâșie cu două înmormântări răscolitoare.

Pentru mine a fost o lectură specială, pe care am înghițit-o dintr-o singură ședere, nevrând să părăsesc universul magic creat de Ioana Nicolaie. Această lume nu este numai lapte și miere, ci este un amalgam ce pictează emoții și imagini pătrunzătoare, vii și reale. Nu este o lume imaginată, ci o înșiruire de povești ce dau viață unui destin de om responsabil, iubitor, talentat, curajos și luptător.

Poveștile prezentate sunt scurte, dar în unele paragrafe am găsit o forță de o intensitate incredibilă, ce mi-au dat glas propriilor amintiri sau emoții. Una dintre scene, cea a morții bunicului naratoarei se aseamănă enorm cu o experiență similară avută cu propriul bunic, în care a trebuit să recitesc de câteva ori câteva fraze pentru că mi se părea că retrăiam acele momente. Au fost povestiri unde a trebuit să mă opresc pentru câteva minute din citit pentru a privi și analiza mai atent tablourile descrise. Iar experiențele de la început de drum în ceea ce privește maternitatea mi-au vorbit într-un mod aparte. Mi-a plăcut tare mult cartea, pe care o recomand pentru scriitura închegată și fluidă, pentru portretul unei vieți pline de emoții și întâmplări dramatice, tandre sau stranii, pentru iubirea ce ține laolaltă întreg universul naratoarei și pentru expresivitatea cu care se deapănă amintiri ce merită spuse mai departe. Pentru mine acesta este doar primul pas în lumea Ioanei Nicolaie, punându-i restul operei literare pe o listă de lecturi cu și pentru suflet.

„Cât despre scris, nu e mare lucru de adăugat: scriitoare am fost întotdeauna. Și pe vremea dansului cu menghina, și pe timpul zugrăvitului sau al practicilor agricole, și pe când coseam cu atenție ștergare, și pe când abia mai răsuflam în năvodul ce părea că nu se va deschide vreodată. Dar, dacă n-ar fi fost revoluția, bănuiesc că n-aș fi intrat la facultate, așa că nu mi-aș fi pus nicicând cărțile pe hârtie. Aș fi fost, probabil, angajata unei fabrici de tricotaje sau, pentru că-mi plăcea să cos la mașină, aș fi ajuns croitoreasă.„

Miezul inimii de Ioana Nicolaie a apărut la Editura Humanitas și este disponibilă aici.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s