Ciobanul de azi

În urmă cu câteva luni intram pentru prima dată în universul magic al lui Carlos Ruiz Zafon. Umbra vîntului este prima carte a tetralogiei Cimitirul Cărților Uitate, ce pe mine m-a fascinat de la primul cuvânt și până la ultimul punct. Tânjirea după o astfel de lume fermecată nu a ținut așa de mult tocmai pentru că scriitorul spaniol ne oferă prilejul să revizităm din nou Barcelona secolului trecut prin intermediul următoarelor volume din serie. Așa se face că entuziasmul meu pentru Jocul îngerului a fost la cote alarmant de înalte. Și ca să nu vă țin în suspans până la sfârșitul articolului, vă spun de pe-acum că mi-a plăcut extrem de mult și acest volum. În continuare vă spun și de ce.

O să încep cu titlul, care însumează în doar două cuvinte tema întregului volum. Jocul îngerului însă însumează mai multe fire narative, care sunt țesute cu grijă folosindu-se la bază vraja thrillerului. Avem un ritm alert, momente de groază, dar și o mulțime de pasaje descriptive de mare calitate.

Subiectul romanului se învârte în jurul lui David Martin, un tânăr a cărui inimă se împarte între cuvintele literaturii și o iubire imposibilă. Adolescent fiind, David lucrează la un ziar local, unde i se descoperă talentul pentru scris. Trec câțiva ani, în care se profită cu nerușinare de capacitățile sale literare, urmând ca din senin să primească o scrisoare misterioasă de la un editor francez, cu nume de italian. Acesta îi propune lui Martin să scrie pentru el o carte cum nu mai există, în schimbul căreia primește o avere și șansa la o nouă viață.

„Încă de pe vremea aceea, singurii mei prieteni erau făcuți din hârtie și cerneală. (…) Acolo unde colegii mei vedeau o dâră de cerneală pe niște pagini de neînțeles, eu vedeam lumină, străzi și oameni.„

Eu zic că sună tare bine, și ceea ce v-am spus este doar o parte din intriga bogată a romanului. Povestea lui David Martin este epicentrul volumului, dar acesta se intersectează cu alți oameni interesanți și câteva destine neobișnuite. Personajele sunt creionate minuțios, revelând detaliile esențiale, fără accesorii inutile sau plictisitoare. Accentul se pune pe psihologia acestora și felul în care reacționează la anumite provocări.

„În lumea mea, marile speranțe trăiau doar în paginile unei cărți.„

Pentru mine acest roman a fost o călătorie hipnotizantă în Barcelona anilor 1920, unde m-am lăsat sedusă, din nou, de stilul strălucitor și inconfundabil al lui Zafon. Cimitirul Cărților Uitate dă naștere unui nou destin misterios, ce dansează pe prăpastia dintre viață și moarte. Partea de thriller nu părăsește în niciun moment paginile romanului, care sunt presărate pe alocuri cu doze închegate de misticism și filozofie.

Pentru o carte de o așa profunzime aparte, Jocul îngerului se citește rapid, având un ritm antrenant, ce te invită să asisți la spectacolul captivant unde destinul stă în puterea peniței de scris și unde întunericul înghite lumina, iar speranța cu greu încearcă să își facă foc printre crăpături. Dragostea este singura pată de culoare, atât cea pentru cărți, cât și cea pasională.

„Sfârșim prin a deveni ceea ce vedem în ochii celor pe care îi dorim.„

Un aspect foarte important ce trebuie precizat este că nu trebuie să citiți primul roman pentru a vă putea bucura de al doilea. Nu se oferă spoilere, așa că puteți degusta stilul lui Zafon cu oricare volum (vorbind aici strict de primele două citite de mine). Cred că este aproape imposibil să nu fiți atrași în lumea creată în jurul Cimitirului Cărților Uitate, scriitura fiind impecabilă, iar personajele răpitoare. În plus, în al doilea volum am regăsit două personaje tare dragi mie din prima carte, fiind ca o revedere cu prieteni vechi.

Se pot spune multe despre Jocul îngerului, dar ceea ce contează este experiența lecturii pentru fiecare cititor și felul incredibil în care Zafon dă viață unei lumi obscure, a unui labirint încâlcit, dar nu în dezordine, ci într-un vârtej atent gândit, unde fiecare personaj este o piesă importantă în alcătuirea puzzle-ului magistral.

Ce pot să vă mai spun altceva decât că de-abia aștept să mă înfrupt și din cel de-al treilea volum – Prizonierul cerului – ce se anunță a fi o lectură la fel de puternică în emoții și stări precum predecesoarele sale.

„Locul ăsta e un mister. Un sanctuar. Fiecare volum, fiecare carte pe care o vezi, are suflet. Sufletul celui care a scris-o, și sufletul celor care au citit-o, care au trăit-o și care au visat-o. Ori de câte ori o carte trece în mâinile altcuiva, ori de câte ori cineva își plimbă privirea prin paginile sale, spiritul ei crește și se întărește. În locul ăsta, cărțile de care nimeni nu-și mai amintește, cărțile care s-au pierdut în timp, trăiesc pentru totdeauna, așteptând să ajungă în mâinile unui nou cititor, ale unui nou spirit…„

Jocul îngerului de Carlos Ruiz Zafon a apărut în traducerea lui Dragoș Cojocaru la Editura Polirom și este disponibilă pe site-ul celor de la Cartepedia aici.