Karl Ove Knausgard se pregătește să devină tată pentru a patra oară și decide să scrie o serie texte pentru fiica sa nenăscută. Așa ia naștere cvartetul Anotimpuri, ce cuprinde patru volume – Toamna, Iarna, Primăvara și Vara.

Cu toate că se pot citi unul după altul, eu am așteptat după fiecare anotimp pentru a citi volumul corespunzător, pentru a intra mai mult în atmosfera cărților. Așa se face că mi-a luat un an de zile pentru a termina patru cărți relativ scurte, dar dense în ceea ce privește subiectele abordate.
Cvartetul debutează cu Toamna, unde nostalgia și căderea frunzelor merg mână-n mână. De-aici începe scrisoarea scriitorului norvegian pentru fiica sa, în care își pune gândurile și opiniile cu privire la lumea înconjurătoare.



Următorul volum este Iarna, care are ca laitmotiv contemplarea. În ton cu răcoarea vremii, și ideile prezentate în carte sunt învăluite în sentimente specifice iernii, când frigul ne împinge în case și ne constrânge să reflectăm la propria viață.



În Primăvara, așa cum anotimpul este cel al renașterii, Knausgard se axează, în prima și a treia parte a volumului, pe o singură zi alături de fetița sa. Sinceritatea și vulnerabilitatea domină întreaga carte, partea din mijloc fiind de o realitate sfâșietoare, în care suntem martorii unei depresii aproape fatale a soției scriitorului.



În ultima cartea – Vara – fetița a trecut de doi ani, iar relația părinților este ajunsă la sfârșit. Faptul că cea mică poate vorbi și merge trezește în narator sentimente de mândrie, dar și curiozitate și speranță. Tot aici, scriitorul intercalează și o poveste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unde emoția joacă un rol definitoriu.



Ca o părere generală asupra întregului cvartet, pot să spun că este, în primul rând, un proiect curajos. Knausgard scrie extrem de autobiografic, iar aceste volume sunt desprinse din mintea și sufletul său. Scriitorul norvegian nu lasă niciun subiect neîntors, nici un sentiment, rușinos sau emotiv, neexplorat. Mi-a plăcut călătoria în lumea sa intimă, și cu toate că nu toate părțile au fost extrem de profunde sau însemnate, am avut și multe momente deosebite, cu un dublu impact, de defulare pentru narator și de reflecție pentru cititor.
Cred că volumele trebuie citite în ordine, menținându-se o ordine cronologică fluidă. Acestea se citesc rapid, capitolele fiind scurte. Aspectul încântător este dat de ilustrațiile presărate în diferite locuri și momente ale volumelor, ceea ce îmbină vizualul din imagini cu vizualul din text. Căci dacă ar fi să aleg o caracteristică generală a cvartetului, aș spune că este vizualitatea, pentru că atunci când citești ai în minte imagini clare, fapt favorizat de subiectele comune și banale abordate. Iar emoția predominantă este, fără doar și poate, sinceritatea.

Și pentru că textul poate explica mai mult și mai bine decât orice cuvinte de-ale mele, vă las mai jos 10 citate selectate de mine din cele patru volume:
„Ce anume face ca viața să merite trăită?
Niciun copil nu își pune această întrebare. Pentru copii, viața e de la sine înțeleasă. Nu e nimic de discutat aici: n-are nici o importanță dacă e bună sau rea. Și asta deoarece copiii nu văd lumea, n-o observă, n-o contemplă, încât nu fac diferența între ea și propria lor ființă. Abia atunci când se întâmplă acest lucru, când apare o distanță între ce sunt ei și ce este lumea, abia atunci se pune întrebarea: ce face ca viața să merite trăită?
Lumea se exprimă, dar noi n-o ascultăm, și, fiindcă nu mai suntem cufundați în ea, n-o mai trăim ca pe o parte din noi, e ca și cum ne-ar scăpa.„ – Toamna
„A privi adânc în ochii celui pe care-l iubești când iubirea e la apogeul ei e una dintre cele mai mari bucurii ale vieții.„ – Toamna
„Părinții dau copilului viață, copilul dă părintelui speranță. Asta e tranzacția.
Sună oare a povară?
Nu e. Speranța nu are vreo pretenție.„ – Toamna
„Cu toate că nu suntem prinși de pământ prin rădăcini, ci umblăm la suprafața lui, suntem totuși inseparabil legați de el, atât pentru că forța lui transformatoare ne susține, ba, mai mult, ne mișcă de colo colo prin puterea ei, cât și pentru că, atunci când viața se epuizează și puterea pământului nu ne mai sprijină, el ne atrage către sine într-o teribilă îmbrățișare finală, în urma căreia devenim nu doar ca el, ci chiar parte din el.„ – Toamna
„Toate emoțiile, dorințele și aspirațiile noastre, toată structura noastră psihologică individuală, cu toate colțurile și ungherele ei ciudate și carapacea ei dură, întărită la un moment dat în copilăria timpurie, aproape imposibil de spart, se confruntă cu emoțiile, dorințele și aspirațiile celorlalți și cu structura lor psihologică individuală.„ – Iarna
„Cerneala de pe o pagină trezește o furtună de emoții și face ca orice altceva să dispară, și același lucru se petrece și când robotul pășește pe podea sau când iepurele e strâns la piept și sărutat cu pasiune. Puntea dintre aceste două lumi moarte, a literaturii și a jucăriilor, este poate lista cu dorințe, care nu posedă deloc tangibilitatea jucăriilor, ci numai o invocă, așa cum literatura a invocat din totdeauna lumea tangibilă și a făcut-o să se întruchipeze, imponderabilă, în mintea noastră. Dar, spre deosebire de literatură, listele de dorințe pot fi preschimbate în obiecte – și de aceea stau eu aici în fiecare an: în mijlocul șuvoiului de cadouri, încerc să transform visurile în realitate.„ – Iarna
„Cum e lumea pentru un nou-născut?
Luminoasă și întunecată. Rece și caldă. Moale și tare.„ – Primăvara
„Uneori e dureros să trăiești, dar există întotdeauna ceva pentru care viața merită trăită.„ – Primăvara
„Timpul este asemenea morții, suntem închiși afară din el și putem intra doar dacă devenim noi înșine timp.” – Vara
„Numai viața care e trăită e trăită. Nu cred că am scris vreodată ceva mai evident, și totuși e încă greu de înțeles, pentru că facem enorm de multe alegeri, și fiecare alegere exclude enorm de multe posibilități, care continuă să existe în regiunile de umbră ale sinelui nostru.„ – Vara
Cvartetul Anotimpuri, format din volumele Toamna, Iarna, Primăvara și Vara, au apărut în traducerea Justinei Bandol la Editura Litera și sunt disponibile aici.
