Violeta din Safe de Rodica Ojog-Brașoveanu – o încrengătură antrenantă de mistere și spioni

Uite că am ajuns la finalul seriei cu Minerva Tutovan, personaj îndrăgit de mine tot mai mult cu fiecare nou roman citit. Seria scrisă de Rodica Ojog-Brașoveanu cuprinde șapte volume: Spionaj la mănăstire, Omul de la capătul firului, Plan diabolic, Minerva se dezlănțuie, Stilet cu șampanie, Nopți albe pentru Minerva și Violeta din Safe, însă pe Minerva o putem regăsi și într-una dintre aventurile din seria Melaniei Lupu, Dispariția statuii din parc.

Am fost tare curioasă să citesc ultimul caz al Minervei Turvan, dar, totodată, regret că nu mai sunt și alte mistere ce o au în prim plan pe tăioasa polițistă. Violeta din Safe m-a ținut în priză de la primul și până la ultimul capitol, fiind un roman polițist de primă mână.

Cartea ne duce în spatele unor proiecte misterioase, de o importanță crucială pentru Stat, ce sunt vizate de niște spioni internaționali. Inginerul cu mintea strălucită ce muncește la ele descoperă o violetă în seiful de acasă, unde doar el avea acces. Minerva se ocupă de caz, și imediat își dă seama că încrengăturile din spatele acestei flori ar putea fi mai încurcate decât s-ar părea.

În același timp, în Restaurantul București din capitală doi tineri sunt martorii unor altercații între o femeie și doi bărbați. Își ascultă spiritul civic și raportează incidentul, însă viața lor ar putea fi pusă în real pericol dacă nu își țin gura. Cele două evenimente ar putea fi legate, dar cheia nu este la vedere, ci trebuie depănate mai multe fire ale intrigii, pe care doar Minerva Tutovan le observă.

„În realitate, când îmi dezvolt un punct de vedere, și o comit întotdeauna cu exces de explicații, o fac în primul rând pentru mine. Intru, mă adâncesc în problema respectivă sau, cum e cazul acum, încep să simt persoana.„

Mi-a plăcut cartea, aș fi citit-o dintr-o ședere dacă timpul mi-ar fi permis-o. Este o lectură antrenantă și rapidă, cu capitole scurte, dialog spumos, replici clasice din aria spionajului și mai multe anchete detectivistice. Protagonista Tutovan reușește, din nou, să capteze atenția, și să livreze momente îmbibate în umor negru și sarcasm. Inteligența Samuraiului, cum este poreclită prin birou, este ascuțită și de data asta, iar tenacitatea ei nu dă greș niciodată.

Cuplul Minerva Tutovan – Vasile Dobrescu, subalternul și fostul ei elev, are din nou câteva momente savuroase, dar starea civilă a maiorului pare să fie un subiect pus pe masă de naratoare, care asortează finalul seriei cu începutul a ceva romantic pentru ea. Dobrescu de-abia așteaptă să nu o mai aibă pe Minerva pe cap, dar inima de gheață a polițistei nu pare a se lăsa topită prea curând.

Cred că Rodica Ojog-Brașoveanu a reușit să schițeze un personaj memorabil și să dea naștere unei serii de neratat pentru toți iubitorii genului polițist. Violeta din Safe este un volum captivant, cu multe personaje bine creionate, ce se mișcă rapid și care te țin ancorat în poveste datorită misterului, suspansului și a intrigilor care mai de care mai interesante, hilare sau mortale.

Violeta din Safe de Rodica Ojog-Brașoveanu a apărut la Editura Nemira și este disponibilă aici.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s