Pentru #provocareaAgathaChristie din luna aceasta am ales o colecție de povestiri ce îl au în prim plan pe the one and only Hercule Poirot. Poirot investighează adună laolaltă unsprezece povestiri ce au la mijloc lăcomia, gelozia sau dorința de răzbunare. Cartea a fost lansată pentru prima dată în 1924, iar lunile trecute a apărut o nouă reeditare la Editura Litera.

Volumul este perfect pentru perioadele aglomerate, atunci când ai nevoie de o fugă în tărâmul ficțiunii și al anchetelor detectivistice. Aici îl întâlnim pe faimosul detectiv Hercule Poirot, ce cu ajutorul celulelor sale cenușii reușește să rezolve cazuri ce par imposibil de descifrat. Ca narator îl avem pe căpitanul Hastings, ce deapănă fluid și cu multă carismă diferitele peripeții prin care trece alături de micuțul belgian. Dialogul dintre cei doi face deliciul întregului volum, replicile pline de ironie și umor venind cu nemiluita din ambele sensuri.
Cazurile diferă în ceea ce privesc temele. Avem un testament suspect, o sinucidere ce ridică bănuieli, un mormânt egiptean ce aruncă blesteme asupra unei echipe de arheologi, dispariția unui prim-ministru, furtul unor diamante și alte câteva mistere interesante.

Pentru mine a fost o lectură captivantă, savurată în reprize scurte. Faptul că povestirile sunt scurte ajută atunci când nu dispui de prea mult timp, dar vrei totuși o doză din geniul Agathei Christie. E drept că aș fi vrut ca unele să fie mai lungi, mai elaborate, dar construcția personajelor a fost bine executată, ca de obicei.
Experiența lecturii cu acest volum a fost una diferită pentru că am ales varianta de audiobook, narată de David Suchet, actorul ce îl joacă pe Poirot în cea mai cunoscută miniserie tv a lucrărilor scriitoarei britanice. Faptul că naratorul îl cunoaște atât de bine pe detectiv a adus un mare plus la interpretarea personajului, totul simțindu-se ca o piesă de teatru foarte bine pusă în scenă.
Tot din categoria povestiri scurte este și volumul Muncile lui Hercule, o serie de 12 cazuri alese pe sprânceană de Poirot ce oglindesc provocările prin care zeul grec a trecut. De asemenea, o altă lectură ce mi-a plăcut este și Primele cazuri ale lui Poirot, unde găsim 18 cazuri de crimă sau furt cu care belgianul își cimentează statutul de detectiv.
Poirot investighează de Agatha Christie a apărut în traducerea Iordanei Ferenț și a lui Ștefan Ferenț la Editura Litera și este disponibil aici.
