Recenzie „A cincea oară în decembrie” de James Kestrel (CRIME CLUB)

A cincea oară în decembrie de James Kestrel este o carte mystery thriller cu o poveste țesută atent și meticulos, cu suspans, mister, crime și un război atroce. A câștigat două premii importante: Premiul EDGAR 2022 pentru cel mai bun roman și Premiul BARRY 2022 pentru cel mai bun thriller și este o carte pe care Stephen King o laudă cu mare entuziasm: „Suspans năucitor pe fundalul războiului din Pacific. O carte a naibii de bună!„. Cu așa recomandări, grupul CRIME CLUB din care mă mândresc că fac și eu parte nu avea cum să o scape din vizor.

Romanul își întinde narațiune pe o durată de cinci ani, concentrându-se chiar pe miezul sângeros al celui de-al Doilea Război Mondial. Suntem în Honolulu, unde îl urmărim îndeaproape pe detectivul Joe McGrady. Acesta i se dă un caz interesant și complicat de crimă. Nepotul unei importante figuri din armata americană este găsit într-un șopron al unei ferme de vaci, atârnat de un cârlig, cu mațele pe-afară. Pe lângă el, trupul unei tinere japoneze este găsit fără viață, legat și torturat. Ancheta îl duce pe Joe pe mai multe piste, până dă de câteva indicii mai serioase ce îl trimit în Hong Kong.  Acolo însă, războiul îi modifică traseul și îl trimite direct pe teritoriul inimicilor japonezi. Cu un trup firav, dar o minte ageră, Joe nu își uită scopul misiunii, criminalul nemilos rămânându-i mereu în gând.

James Kestrel dă naștere unui scenariu credibil și captivant, exploziv în multe momente ale acțiunii, dar și lent când vine vorba de descrierea personajelor și construirea narațiunii. Am fost surprinsă când am văzut că acesta este debutul americanului, mai ales că acesta combină cu naturalețe ancheta detectivistică cu emoțiile și rănile unui război mondial. Kestrel este avocat de meserie, așa că se folosește de propria experiență pentru a insera detalii credibile printre rândurile romanului.

Avem parte și de câteva momente în care sensibilitatea eroului nostru este în prim plan, dragostea nefiind un glonte care să îl cruțe. Naratorul reușește să strecoare iubirea printre atacuri și investigații, creionând astfel un personaj uman, dur și emotiv, cu simțuri de detectiv ce îl ridică deasupra altor polițiști, fiind astfel protagonistul perfect pentru un roman mystery minunat, cu accente de noir și ficțiune istorică.

Citiți cartea pentru detalii misterioase, pentru o fugă către căutarea de sine, pentru supraviețuire, pentru dragoste și pentru adevăr, pentru o lectură antrenantă, în care nu te plictisești nici o secundă, totul având o fluiditate sinceră, răsturnări de situație și un final satisfăcător.

A cincea oară în decembrie de James Kestrel a apărut în traducerea lui Horia Nicola Ursu la Crime Scene Press și este disponibilă aici.

Romanul se bucură în aceste zile și de un blog tour printre cititorii înfocați de mistery & thriller, așa că vă invit și la ei pe site-uri pentru a putea citi mai multe păreri despre carte: Literatura pe tocuriBiblioteca lui LiviuCărțile mele și alți demoniAnca și cărțileAnalogii-AntologiiFalledCitește-mi-l și Pălărisme.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s