Tetralogia Cimitirul Cărților Uitate scrisă de Carlos Ruiz Zafon fascinează pe oricine îi trece pragul, încă de la primele pagini fiind întâmpinat de o lume ascunsă a cărților, unde destinul este mereu pus în balanța morții și a suferinței.
Umbra vîntului, Jocul îngerului, Prizonierul cerului și Labirintul spiritelor dau glas unor povești seducătoare, țesute cu migală în jurul unei biblioteci secrete, un cimitir al cuvintelor, unde cărțile sunt aduse nu pentru a fi aruncate în neant, ci pentru a fi salvate și trecute în nemurire. Am scris despre fiecare carte în parte câte un articol, această serie este una de suflet pentru mine, la care cu siguranță o să revin pe viitor.
Dar cum pot să vorbesc la nesfârșit despre această serie magnetizantă, am selectat 20 de citate ce cred că surprind o mică parte din esența capodoperei lui Zafon.
„Destinul obișnuiește să stea la cotitură. Parcă-i un borfaș, o știoarfă sau un vînzător de lozuri: cele trei incarnări ale sale cele mai bătătoare la ochi. Dar ceea ce nu face sînt vizitele la domiciliu. Trebuie să te duci tu după el.„ (Umbra vîntului)
„Cărțile sunt oglinzi: vezi în ele numai ceea ce ai deja în tine.„ (Umbra vîntului)
„Așteptarea e rugina sufletului.„ (Umbra vîntului)
„Bea spune că arta de a citi moare încetul cu încetul, că e un ritual intim, că o carte e o oglindă și că nu putem găsi în ea decît ceea ce avem înauntrul nostru, că atunci când citim ne folosim mintea și sufletul și că aceste bunuri sînt din ce în ce mai rare.„ (Umbra vîntului)
„Viața trece în zbor, mai cu seamă partea care merită s-o trăiești.„ (Umbra vîntului)
„Sfârșim prin a deveni ceea ce vedem în ochii celor pe care îi dorim.„ (Jocul îngerului)
„Am intrat în librarie și am respirat acel parfum de hârtie și magie pe care, în mod inexplicabil, nimănui nu i-a trecut prin minte să-l îmbutelieze.„ (Jocul îngerului)
„Locul ăsta e un mister. Un sanctuar. Fiecare volum, fiecare carte pe care o vezi, are suflet. Sufletul celui care a scris-o, și sufletul celor care au citit-o, care au trăit-o și care au visat-o. Ori de câte ori o carte trece în mâinile altcuiva, ori de câte ori cineva își plimbă privirea prin paginile sale, spiritul ei crește și se întărește. În locul ăsta, cărțile de care nimeni nu-și mai amintește, cărțile care s-au pierdut în timp, trăiesc pentru totdeauna, așteptând să ajungă în mâinile unui nou cititor, ale unui nou spirit…„ (Jocul îngerului)
„La urma urmelor, doar asta contează, să fie bun și sincer. Să te poți sprijini de el într-o noapte de iarnă și să poată goni tot frigul din tine.„ (Prizonierul cerului)
„Sunt vremuri și locuri în care sa fii nimeni e mai onorabil decât sa fii cineva.„ (Prizonierul cerului)
„Uneori te saturi să tot fugi. Lumea e foarte mică atunci când n-ai unde să te duci.„ (Prizonierul cerului)
„Lumea nu e altceva decât o oglindă a celor care-o formează și nu e nici mai mult și nici mai puțin decât ce facem noi toți din ea.„ (Labirintul spiritelor)
„Viața ne permite foarte rar să ne plimbăm printre visurile noastre și să atingem cu degetele amintiri pierdute.„ (Labirintul spiritelor)
„Suntem ceea ce ne amintim.„ (Labirintul spiritelor)
„Primul pas spre cunoașterea de sine e să înveți să deosebești motivul pentru care cineva face anumite lucruri de motivul pentru care spune că le face. După ce ai învățat asta, scapi rapid de propria imbecilitate.„ (Labirintul spiritelor)
„Fericirea – sau, dacă nu, măcar starea cea mai apropiată de fericire, la care are dreptul să aspire orice ființă gânditoare: liniștea sufletească – e ceva ce se evaporă pe drumul care duce de la a crede la a ști.„ (Labirintul spiritelor)
„Imediat ce începea să scrie primele cuvinte, își dădea seama că în scris, ca și în viață, distanța dintre intenții și rezultate mergea mână în mână cu inocența cu care erau comise unele și acceptate altele.„ (Labirintul spiritelor)
„Cel incapabil de iubire suferă și mai mult.„ (Labirintul spiritelor)
„Dacă am învățat ceva în lumea asta de câine, e că destinul așteaptă mereu după colț. Stă acolo ca un neica-nimeni, ca o târfă sau ca un vânzător de lozuri în plic, cele trei înfățișări sub care se ascunde de cele mai multe ori. Și dacă într-o bună zi dumneata te hotărăști să dai piept cu el (pentru că destinul nu face vizite la domiciliu), atunci o să vezi că o să-ți acorde o a doua șansă.„ (Labirintul spiritelor)
„Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care a scris-o și sufletul celor care au citit-o, au trăit și au visat cu ea. De fiecare dată când o carte ajunge în mâinile altcuiva, de fiecare dată când cineva își lasă privirea să alunece pe paginile ei, un spirit crește și se face tot mai puternic.„ (Labirintul spiritelor)
Și, ca bonus, las mai jos descrierea fiecărei cărți a tetralogiei, găsită chiar în paginile ultimului volum.
„Conform planului meu infailibil, povestea centrală din primul volum trebuia să fie aceea a unui cititor și a felului cum descoperă el în copilărie lumea cărților, iar asta îl face să descopere și viața prin intermediul unui roman ciudat, scris de un autor necunoscut și care conține un mister imposibil de descoperit de cei cu caș la gură. Toate acestea erau suficiente pentru a construi dintr-un foc un roman care să combine toate genurile existente și viitoare.„
„Al doilea volum, îmbibat zdravăn cu o atmosferă morbidă și sinistră și destinat mai ales cititorilor care știu ce vor, urma să relateze macabrele aventuri ale unui romancier blestemat, David Martin, și să descrie la persoana întâi cum scriitorul își pierde mințile, târându-l pe cititor în infernul nebuniei lui și ajungând un narator mai puțin credibil decât prințul tenebrelor, care nu va întârzia nici el să apară în carte. Sau poate că nu, pentru că totul era un joc în care cititorul trebuia să completeze puzzle-ul și să decidă ce fel de carte citește.„
„Al treilea volum, presupunând că cititorul supraviețuiește primelor două și nu preferase să urce într-un tren care să-l ducă la un final fericit, avea să-l scoată temporar pe cititor din infern cu ajutorul istoriei unui personaj, protagonistul prin excelență, vocea conștiinței oficiale a întregii construcții, adică Fermin Romero de Torres. Povestea lui avea să arate, într-un spirit picaresc, cum a ajuns el ceea ce era, iar nenumăratele lui aventuri în cei mai întunecați ani ai secolului al douăzecilea ar trasa liniile care conectează toate părțile labirintului.„
„Al patrulea volum, îngrozitor de mare și făcând constant trimiteri la cele trei de dinaintea lui, avea să-l conducă pe cititor în miezul misterului, dezvăluindu-i toate enigmele cu ajutorul îngerului meu favorit din negură, Alicia Gris. Povestea urma să fie populată cu ticăloși și eroi și să conțină mii de tuneluri prin intermediul cărora cititorul putea să exploreze intriga caleidoscopică, ce ar semăna cu nebunia de perspective descoperite de mine alături de tata în inima Cimitirului Cărților Uitate.„
Tetralogia Cimitirul Cărților Uitate de Carlos Ruiz Zafon este disponibilă pe site-ul celor de la Cartepedia aici.
P.S. Pe site-ul Cartepedia.ro am și un profil de librar unde găsiți multe păreri și recenzii despre cărți diverse, pe care îl găsiți aici.
Ciobanul de azi 