Nu las multe săptămâni să treacă fără să citesc câte un volum de poezie. Mi-am învățat mintea și sufletul să își ia doza de liniște, emoție sau înțelegere din acele câteva zeci de poeme adunate în câte-o carte. Mare mi-a fost mirarea când am dat peste Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu, ce nu se aseamănă cu nimic din ce am citit eu până acum.
În primul rând, cartea vine cu o serie de recomandări mai mult decât pertinente, formulate de către critici și scriitori cu experiență: Cartea de Poezie a anului 2021 (Gala Tinerilor Scriitori 2022); Premiul RRC pentru Poezie 2022; Cartea de Poezie a Anului (Festivalul Naţional „George Bacovia” BAC-FEST 2022); Premiul pentru poezie la Premiile Observator cultural 2022 și Premiul pentru poezie la Premiile Sofia Nădejde 2022. Cu o astfel de tolbă de premii nu ai cum să nu citești acest volum, mai ales dacă ești pasionat de poezie românească.
Și cum aceste premii vorbesc de la sine despre calitatea volumului, eu o să vă vorbesc strict despre trăirile și emoțiile prin care m-au trecut poemele pe mine. Așa cum îi spune și titlul, volumul reunește două regnuri biotice, al plantelor și al animalelor.
„Altfel ne imaginam noi viitorul
prietenia strălucind, poezia
care să țină loc de orice
prietenia și poezia
ca o singură floare cu două petale.
Și n-a fost așa
n-a fost așa.„
Știm că natura este o puternică temă abordată în poezie, dar oare câți poeți au pășit într-un asemenea univers unde mediul înconjurător este cheia la toate întrebările și leacul pentru toate problemele? Folosindu-se de un limbaj alambicat pe un fond postmodernist, volumul reunește zeci de poeme ce împreună dau naștere unui eu sensibil, luminos, vulnerabil și curajos.
M-am așteptat la metafore extravagante, dar am dat peste o lume unde diferența dintre real și ficțiune se pierde printre destăinuiri și momente de catharsis. Nu mi-am imaginat niciodată că plantele sau animalele pot fi folosite într-un mod atât de personal și sublim pentru a crea o poezie ce aparent e neșlefuită, dar la care s-a lucrat enorm pentru a avea forma pe care o putem citi.
Simona Popescu nu scrie doar un volum în care cuvântul este singura unealtă de exprimare, ci scrie o întreaga sagă închinată naturii și a multiplelor feluri în care aceasta ajută sinele. Avem parte de concepte literare complexe, de trimiteri la filme, tablouri sau piese muzicale menită să fie consumate împreună cu cartea pentru a avea parte de spectacolul complet.
Întrebarea e – mi-a plăcut un astfel de volum cu nuanțe experimentale? Aș mai citi o astfel de carte? Răspunsul la ambele întrebări e da, atâta timp cât versurile au emoție. Poezia oferă multă libertate, așa că există mult spațiu pentru experimente, fie legate de limbaj, de concepte, de vizualizare. Așa cum „lectura e ca o clădire cu uși„ fiecare poem din acest volum te duce într-un alt ambient, într-o altă lume. E drept că am avut și momente de confuzie, datorate în mare parte anumitor cuvinte de neînțeles pentru mine, ca denumiri de plante sau animale sau poate de noțiuni fabricate de eul liric pe moment.
„Pune apă
la rădăcina vieții tale, măi om,
că tu ești ca un pom
și nu știi, ehei,
că vei înflori
dacă vrei.
Vrei?„
„florile au multe nume, ca să nu poată fi
doar într-un fel înțelese
și omul
doar
un prenume de are
nu va fi, nici măcar într-un fel,
cît de cît,
înțeles.„
„În câte ape clătești
ceea ce scrii?
În multe ape clătesc ceea ce scriu
pînă ce scap cu totul de zgură, de praf, pînă rămîne
doar acel fir auriu
peste firicel auriu de mai ieri
din care pot să-mi fac
ineluș.„
„Bătrînețea e
sălbăticie, nu?
Sau invers.„
Volumul nu este pentru oricine, e drept, dacă vrei să citești prima ta carte de poezii eu zic că nu aceasta e alegerea potrivită, lectura acestor poeme necesitând o rulare deja existentă a versurilor. Dar asta nu înseamnă că poate dacă nu te atrag poemele scrise după reguli să nu te atragă ceva experimental, ieșit cu totul din comun. În plus, volumul trece de 300 de pagini, așa că materialul nu se devorează dintr-o înghițitură, asta dacă nu ai chef de euforii nocturne, ci se gustă încet, savurând fiecare portret, fiecare sentiment, fiecare bucățică de suflet de artist.
Dar eu zic că am vorbit destul despre carte, a cărei descriere o face cel mai bine chiar câteva versuri din volum:
„despre cum poezia e un amestec de
scrisoare-elegie-satiră-poveste-eseu„
„Despre plante și animale
care sînt doar învelișuri, vehicole, proiecții
ale minții mele care se extinde.„
Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu a apărut în colecția Vorpal la Editura Nemira.
Ciobanul de azi 