„mâine o să fiu fericit” de Gabriel Cărtărescu – poezia purtătoare a emoțiilor unei noi generații aflate în căutarea sinelui

Cărtărescu. Un nume cu mare greutate în literatura română. Dar aici nu vorbim de Mircea Cărtărescu, ci de Gabriel Cărtărescu, fiul ce pare să fi moștenit o latură sensibilă de scriitor de la părinții Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie. Milenial pur sânge, Gabriel Cărtărescu nu este străin cuvintelor scrise, deja publicând în antologii și reviste literare. mâine o … Mai mult „mâine o să fiu fericit” de Gabriel Cărtărescu – poezia purtătoare a emoțiilor unei noi generații aflate în căutarea sinelui

„Cartea plantelor și animalelor” de Simona Popescu – un album liric alambicat unde natura salvează omul

Nu las multe săptămâni să treacă fără să citesc câte un volum de poezie. Mi-am învățat mintea și sufletul să își ia doza de liniște, emoție sau înțelegere din acele câteva zeci de poeme adunate în câte-o carte. Mare mi-a fost mirarea când am dat peste Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu, ce nu se … Mai mult „Cartea plantelor și animalelor” de Simona Popescu – un album liric alambicat unde natura salvează omul

„Nevroze Poematice” de Sorina Alexandra Istode (Muza) – iubirea între pasiune, suferință, dor și uitare

Îmi place să descopăr autori români contemporani, să citesc despre cum văd ei lumea literară de azi. Așa că am zis da provocării de a citi debutul Muzei, aka Sorina Alexandra Istode. Nevroze Poematice este un volum de poezii apăsător, unde dragostea nu poartă doar hramul fericirii, ci mai mult al dramei, al dezacordului și … Mai mult „Nevroze Poematice” de Sorina Alexandra Istode (Muza) – iubirea între pasiune, suferință, dor și uitare

„Fata cu părul lung” de Vio/Miri – emoții variate împletite în destăinuiri sincere

Poezia merge de minune în perioada ploioasă de toamnă, cu lumina difuză ce încearcă să își facă loc printre norii cenușii. Cam așa sunt și versurile, emoția cu care sunt așternute dă pe-afară, se zbate să iasă la lumină, pentru a ajuta eul liric să se vindece sau pentru a-și exprima bucuria. Viorica Mirela Ștefan-Duicu, … Mai mult „Fata cu părul lung” de Vio/Miri – emoții variate împletite în destăinuiri sincere

„Nu mă întrerupe” de Cătălina Stanislav – iubire și despărțire însuflețite prin vulnerabilitate și sinceritate

Cătălina Stanislav debutează în 2021 cu volumul Nu mă întrerupe, o colecție de 27 de poeme despre iubire, despărțire, speranțe, dezamăgiri sau frustrări. Ai spune că sunt cam multe teme grele pentru a fi disecate într-un așa număr scurt de pagini, dar cumva eul liric reușește să plimbe cititorul prin mai multe stări, fără a-l … Mai mult „Nu mă întrerupe” de Cătălina Stanislav – iubire și despărțire însuflețite prin vulnerabilitate și sinceritate

„Ruj pe icoane” de Livia Roșca – copilăria, adolescența și începuturile maturității în emoții și senzații feminine, copleșitoare și dense

În primăvară m-am delectat cu un mic maraton de poezie feminină contemporană românească, în care am dat peste poeme și poete remarcabile. Una dintre aceste voci încântătoare este Livia Roșca, de la care am citit 1 + 1 > 2, un volum despre frumusețile și provocările maternității. Încă de pe-atunci am știut că vreau să citesc … Mai mult „Ruj pe icoane” de Livia Roșca – copilăria, adolescența și începuturile maturității în emoții și senzații feminine, copleșitoare și dense

„Înainte de căderea nopții” de Constantin Abăluță – poezia confuză și rătăcită a ultimilor doi ani

Am început luna aprilie cu o carte de poezii pentru a-mi limpezi puțin mintea și sufletul. Am ales volumul Înainte de căderea nopții de Constantin Abăluță,  o carte apărută anul trecut la Casa de Pariuri Literare. De ce am ales tocmai această carte? Pentru că răsfoind-o, am văzut că primele poeme sunt scrise în perioada … Mai mult „Înainte de căderea nopții” de Constantin Abăluță – poezia confuză și rătăcită a ultimilor doi ani

Maraton de poezie contemporană feminină – șase poete, opt volume și mii de emoții

Poezia se mulează după trăirile, amintirile și experiențele fiecărui cititor. Versurile rareori au aceeași însemnătate pentru toți cititorii, mai ales dacă acestea exprimă emoții puternice și profunde. „poezia e un cearșaf mototolit de cuvintele-trupuri care se caută cu disperare„ – sleep paralysis de Ana-Maria Anania Am început acest maraton de poezie contemporană feminină cu un singur gând … Mai mult Maraton de poezie contemporană feminină – șase poete, opt volume și mii de emoții

„sleep paralysis” de Ana-Maria Anania – ecou al durerii, al traumei și al emoțiilor răscolitoare

Unul dintre motivele pentru care am vrut să fac acest maraton de poezie contemporană feminină a fost ca să pot ajunge la cartea Anei. Știam că va fi o carte pe gustul meu pentru că eu mai citisem versuri de-ale ei în urmă cu ceva timp, însă, tocmai pentru că deja gustasem din poezia ei … Mai mult „sleep paralysis” de Ana-Maria Anania – ecou al durerii, al traumei și al emoțiilor răscolitoare

„Clinamen (Poem în trei glasuri)” de Emanuela Ignățoiu-Sora – poezia ca îmblânzitor al fricii

De când mi-am propus acest maraton de poezie contemporană feminină am știut că vreau să citesc volumul Clinamen (Poem în trei glasuri) de Emanuela Ignățoiu-Sora. De ce? Pentru că are ca temă centrală frica și ale sale ei forme și culori. Spun culori pentru că versurile Emanuelei emană mult vizual, care deși în multe ipostaze … Mai mult „Clinamen (Poem în trei glasuri)” de Emanuela Ignățoiu-Sora – poezia ca îmblânzitor al fricii

„???” de Victoria Tatarin – stări incomode, emoții profunde și întrebări răscolitoare

Titlul este un bun magnet pentru cititori, care în primul rând văd coperta unei cărți și mai apoi aruncă un ochi și pe spatele acesteia pentru a afla mai multe detalii despre ce s-ar putea ascunde în interiorul ei. Ei bine, Victoria Tatarin m-a făcut tare curioasă cu volumul ei de debut, al cărui titlul … Mai mult „???” de Victoria Tatarin – stări incomode, emoții profunde și întrebări răscolitoare

„1 + 1 > 2” de Livia Lucan-Arjoca – 40 de poeme sincere despre frumusețile și provocările vieții de mămică

Am ales să includ în maratonul meu de poezie contemporană feminină volumul Liviei Lucan-Arjoca – 1 + 1 > 2 – pentru că tema principală a acestuia este maternitatea și felul în care emoțiile dintre mamă și copii sau mamă și tată sunt de multe ori inegale, lucru despre care nu auzim prea multe în spațiul … Mai mult „1 + 1 > 2” de Livia Lucan-Arjoca – 40 de poeme sincere despre frumusețile și provocările vieții de mămică

„poezie, mentă și încă ceva…” de Denisa Spiridon – o colecție de poeme ce dau glas iubirii intense din tinerețe

Continui maratonul de poezie contemporană feminină cu o voce foarte tânără care și-a făcut debutul cu volumul poezie, mentă și încă ceva… Denisa Spiridon s-a alăturat echipei Heyday Books în toamna anului trecut, trecând de la jurnale intime la o carte tipărită cu multă atenție. Lectura acestui volum a fost una rapidă, în ton cu accelerarea … Mai mult „poezie, mentă și încă ceva…” de Denisa Spiridon – o colecție de poeme ce dau glas iubirii intense din tinerețe

„Floarea de menghină”, „Gravitație” și „Sînt alta” de Svetlana Cârstean – refugiu, relaxare și ecou al emoțiilor ascunse

M-am îndrăgostit de poezia Svetlanei Cârstean la începutul lui 2021, când am savurat volumul Sînt alta, o frumoasă pledoarie pentru sinele ascuns, ce stă pitit înăuntrul nostru și care mocnește când și când. Am știut că vreau să mai citesc și alte poeme de la ea, așa că atunci când Editura Nemira a anunțat că … Mai mult „Floarea de menghină”, „Gravitație” și „Sînt alta” de Svetlana Cârstean – refugiu, relaxare și ecou al emoțiilor ascunse

„Mandala” și „Stările intense” de Oana Cătălina Ninu – lectura ce decojește dedesubturile emoțiilor crude

A trecut ceva timp de la ultima mea lecturare a unui volum de poezie. Nu am planificat acest lucru, nu am evitat în mod intenționat poezia, ci pur și simplu s-a întâmplat să treacă câteva luni fără să mă cufund într-un fotoliu și să încerc să înțeleg eul liric. Am simțit lipsa poeziei în viața … Mai mult „Mandala” și „Stările intense” de Oana Cătălina Ninu – lectura ce decojește dedesubturile emoțiilor crude

„Noapte credincioasă și virtuoasă” de Louise Glück – poezia destăinuirilor din penumbra lunii

Poezia este un gen literar atât de personal, încât cu greu se pot pronunța păreri obiective asupra unui volum, însă, atunci când anumite poeme au o valoare literară desăvârșită, părerile ovaționale roiesc în jurul cărții. Louise Glück este una dintre vocile poetice contemporane ce reușește să trezească anumite emoții și trăiri în sufletul cititorului, și tocmai … Mai mult „Noapte credincioasă și virtuoasă” de Louise Glück – poezia destăinuirilor din penumbra lunii

„fetița cu o mie de riduri” de Nora Iuga – poemul-roman al frământărilor și euforiilor interioare

Cu stomacul gol și soarele abia străpungând linia cerului, îmi fac curaj să scriu despre volumul fetița cu o mie de riduri de Nora Iuga. A trecut mai bine de o săptămână de când am citit versurile ce au revăzut lumina tiparului în acest an, odată cu reeditarea cărții de către Casa de pariuri literare. … Mai mult „fetița cu o mie de riduri” de Nora Iuga – poemul-roman al frământărilor și euforiilor interioare

„eu n-am trăit războiul” de Anca Zaharia – versul puternic al unui miez lăuntric zbuciumat

De câțiva ani încoace am prins gustul scriitorilor contemporani, care nu numai că scriu literatură foarte bună, dar reușesc să surprindă realitatea cotidiană, cu suișurile și coborâșurile ei, luând locul unei oglinzi stilizate a sentimentelor. Poezia însă trece de bariera unei simple proiectări interior-exterior, trecând prin filtrul emoțiilor și al tuturor stărilor lăuntrice. Un astfel … Mai mult „eu n-am trăit războiul” de Anca Zaharia – versul puternic al unui miez lăuntric zbuciumat

„nimic nu e în neregulă cu mine„ de Ramona Boldizsar – exercițiu nefiltrat al acceptării și purificării

Cred că am mai zis-o, dar o să o mai repet încă o dată: viitorul literaturii românești este pe mâini bune atâta timp cât scriitorii noștrii continuă să își dea frâu liber imaginației și atâta timp cât nu se simt constrânși să placă unui anumit tip de public. Avem nevoie de voci narative și lirice … Mai mult „nimic nu e în neregulă cu mine„ de Ramona Boldizsar – exercițiu nefiltrat al acceptării și purificării

„Alwarda” de Ruxandra Novac – amalgamul unor emoții brute într-un scenariu postapocaliptic

În ultima vreme m-am bucurat de lectura a câtorva volume de poezie tare bune, așa că revenirea Ruxandrei Novac în literatura românească nu avea cum să îmi scape. Cu o absență de șaptesprezece ani din spațiul editorial, vocea lirică a Ruxandrei trece printr-un proces al renașterii, lucru ce se transpune într-un mod crud și brutal … Mai mult „Alwarda” de Ruxandra Novac – amalgamul unor emoții brute într-un scenariu postapocaliptic

„piese de schimb pentru păsări călătoare” de Oigăn – atunci când versul muzicii se contopește cu poezia liberă

Poezia sălășluiește atât de aproape de muzică, nu credeți? Și nu mă refer aici doar la rima versurilor, ci și la muzicalitatea și orânduirea cuvintelor, care alină sufletul doar prin câteva vorbe spuse bine. O stare de bine și de armonie mi-a dat și volumul de poezii de la Oigăn – piese de schimb pentru … Mai mult „piese de schimb pentru păsări călătoare” de Oigăn – atunci când versul muzicii se contopește cu poezia liberă

„Nu striga niciodată ajutor” de Mircea Cărtărescu – vocea resemnată din fața singurătății și a morții

Poezia este cea mai sublimă formă a literaturii, care în doar câteva versuri transmite de multe ori mai multă emoție decât un roman întreg. Mircea Cărtărescu știe cum să își trieze cuvintele astfel încât să transmită profunzime și trăiri vitale folosindu-se doar de câteva litere alese pe sprânceană. Nimic nu este întâmplător la scriitorul bucureștean, … Mai mult „Nu striga niciodată ajutor” de Mircea Cărtărescu – vocea resemnată din fața singurătății și a morții

„Sînt alta” de Svetlana Cârstean – versurile unde sinceritatea aspră își dă întâlnire cu delicatețea lăuntrică

Poezia este cea mai înaltă formă a literaturii pentru că fiecare cuvânt scris semnifică ceva, fie o emoție, o trăire, un peisaj sau o entitate umană. Însă, atunci când dai peste un volum de poezii care atât taie în sufletul uman, dar îi și redă o liniște profundă, știi că ai în mâini o comoară … Mai mult „Sînt alta” de Svetlana Cârstean – versurile unde sinceritatea aspră își dă întâlnire cu delicatețea lăuntrică

„Joc orgastic” de I.P. Kvasir – 5 poeme delicate ce încununează erotismul sexului frumos

Joc orgastic este un volum de poezii scris de I.P. Kvasir dedicate frumuseții femeii. Cu toate că acesta este volumul de debut al scriitorului originar din Oradea, versurile denotă un stil bine definit, cu o execuție fină. Volumul aparține, așa cum se observă din titlu, stilului erotic, închinat femeii și frumuseții dăinuitoare a acesteia. Cartea … Mai mult „Joc orgastic” de I.P. Kvasir – 5 poeme delicate ce încununează erotismul sexului frumos

simte-mă bine! de Isabella Zaahr – poezie erotică incitantă și delicată

simte-mă bine! este un volum de poezie cu tentă erotică scris de Isabella Zaahr și apărut în acest an la editura Cartea de după. Poezia erotică este o nișă destul de dificil de abordat, fiind mereu în pericol de a trece fie de partea ridicolului, fie de cea a grotescului. Însă, scrisă bine, poezia cu … Mai mult simte-mă bine! de Isabella Zaahr – poezie erotică incitantă și delicată

Top 10 poeme din trilogia „Dor de dor de tine” de Constantin Romulus Preda

Chiar îmi era dor de ceva poezie, așa că pachetul primit de la Loredana (căreia îi mulțumesc😘 – bookworm_in_a_cozy_corner pe IG) a picat la fix cu trilogia lui Costi Preda, Dor de dor de tine. Am fost curioasă încă de la lansarea primului volum Dor de dor de tine de poeziile scurte, dar pline de … Mai mult Top 10 poeme din trilogia „Dor de dor de tine” de Constantin Romulus Preda

Poezie suprarealistă – „ascultă cum plâng parantezele” de Nora Iuga

La ultima mea ieșire la bibliotecă mi-am luat și un volum de poezie, ascultă cum plâng parantezele, de Nora Iuga. Aceasta este prima mea întâlnire cu prolifica poetă, și cu toate că poeziile nu s-au pliat chiar pe gustul meu, vreau să mai citesc de la ea și alte volume. Cele 50 de poeme moderne … Mai mult Poezie suprarealistă – „ascultă cum plâng parantezele” de Nora Iuga

Pasiune și emoție în Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, de Pablo Neruda

Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare este un volum de poezie publicat în anul 1924 de către Pablo Neurda. Poetul din Chile s-a dovedit a fi un talent nemărginit, publicând acest volum de mare succes la vârsta de doar 19 ani. Considerat de Gabriel Garcia Marquez a fi cel mai mare … Mai mult Pasiune și emoție în Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, de Pablo Neruda

Nr. 48 din 2020 – Apă vie, apă moartă, de Marin Sorescu

Apă vie, apă moartă este un volum de poezie scris de Marin Sorescu, apărut în anul 1987 la editura Scrisul românesc. Eu nu am mai citit poezie de la el, doar trilogia Setea Muntelui de de sare ce conține trei piese de teatru: Iona, Parasiclierul și Matca, serie ce mi-a plăcut tare mult în liceu … Mai mult Nr. 48 din 2020 – Apă vie, apă moartă, de Marin Sorescu

Nr. 33 din 2020 – Balanța cu un singur talger, de Ana Blandiana

Fără doar și poate, Ana Blandiana este poeta mea favorită, toate poemele sale având acel element sensibil și firav ce trebuie să îl aibă opera lirică. La ultima mea vizită la biblioteca județeană am trecut pe la raftul scriitoarei din Timișoara, în încercarea de a putea găsi un nou volum să îmi astâmpere pofta de … Mai mult Nr. 33 din 2020 – Balanța cu un singur talger, de Ana Blandiana