„Goodbye Ceaușescu” de Romain Dutter – o carte de vizită sinceră și captivantă despre perioada postcomunistă din România

Ceaușescu și regimul comunist din România continuă să fascineze o mulțime de oameni din întreaga lume. Așa se face că francezul Romain Dutter decide să își ducă curiozitatea mai departe și să realizeze un road trip documentar prin țara noastră. Ce a ieșit este un volum grafic extrem de interesant, de citit nu doar de străinii interesați de postcomunismul românesc, ci și de compatrioții noștrii.

Goodbye Ceaușescu este un proiect colectiv, în care Romain Dutter vine cu toată partea de documentare și text, urmând ca Bouqé să se ocupe de ilustrații, iar Paul Bona de culori. Pe mine m-a atras instantaneu titlul, dar ceea ce am găsit în interiorul volumului a fost surprinzător. Nu avem expuse doar părerile clasice ale străinilor cu privire la România, unde Dracula și romii fac legea, ci și punctele de vedere ale românilor cu privire la viața de după comunism și cum văd ei viitorul nostru.

Scriitorul francez face o călătorie în jurul țării, pornind din Constanța, ajungând mai apoi în Timișoara, Maramureș, București sau Moldova. Pe lângă obiectivele turistice importante ale țării, acesta bifează elementele centrale ce au dus la Revoluția din decembrie ’89, discutând cu români și francezi stabiliți în România.

Nu este un simplu roman grafic, ci o carte de vizită sinceră despre cum au fost ultimii treizeci de ani la noi în țară și cum, cât sau dacă s-a schimbat gândirea românilor. Știm că mulți regretă vremurile comuniste, dar libertatea de a putea face sau gândi ce vrei este mult mai importantă decât un serviciu asigurat de stat, zic eu. Însă, așa cum punctează și Dutter în carte, schimbarea de la comunism la democrație a fost mult prea bruscă, așa că românii nici nu au știut cum să o abordeze, ceea ce a rezultat într-o societate unde pătura politică este îngropată în corupție.

Pe lângă expunerea unei Românii vii și reale, volumul joacă rolul și de conștientizare a problemei romilor, popor privit de fiecare dată cu ochi întrebători și temători. E greu atunci când cei din afară ne pun în aceeași oală cu aceia care fură și cerșesc prin capitalele europene, dar asta nu înseamnă că îi privim de drepturile esențiale.

Ai zice că tonul volumului este unul amar, poate chiar negativ, dar de fapt totul este expus într-o manieră destinsă, cu mult umor și o curiozitate specifică străinilor. Un aspect ce mi s-a părut interesant a fost faptul că românii sunt mirați de fiecare dată când cineva este interesat de țara noastră, având un mare complex de inferioritate, când, de fapt, noi avem o istorie și o cultură bogată, pe care ar trebui să fim mândri să o împărtășim cu ceilalți, chiar și părțile mai puțin bune. Că doar știm că nicio țară nu-i perfectă.

Pentru mine a fost o lectură interesantă, citită, din întâmplare sau nu, pe 1 decembrie. Am vrut ceva cu specific românesc, și ce alegere mai bună decât o radiografie depănată cu umor și onestitate despre țara noastră.

Cartea ar fi cadoul ideal pentru orice străin ce vrea să afle câte ceva despre România, dar poate fi și o lectură captivantă pentru românii de pretutindeni, oferind o perspectivă proaspătă asupra ultimilor treizeci de ani de postcomunism.

Goodbye Ceaușescu de Romain Dutter a apărut în traducerea Mihaelei Dobrescu la ART Grafic și este disponibilă aici.


Lasă un comentariu