„Povești pe nerăsuflate” de Adriana Ștefan – lecturi cu zâmbete pentru cei mai curioși copii

„Dacă rolul poveștilor era acela de a călători prin lume, cu siguranță rolul meu era altul: acela de a ajuta puii de povești să crească.„

Mereu mă minunez cât de frumoase pot fi cărțile pentru copii. Le citesc deja cu regularitate de câțiva ani, neținând cont de faptul că am trecut de mult de vârsta copilăriei, însă cu fiecare nou titlu parcurs îmi dau seama că literatura pentru copii este destinată tuturor, nu doar micuților curioși. Ultima bijuterie descoperită din această sferă magică a cărților pentru copii este Povești pe nerăsuflate, volumul de debut al Adrianei Ștefan.

Nu știu de ce nu l-am citit până acum, dar mă bucur că am făcut-o în aceste zile aglomerate pentru că mi-a dezcrețit fruntea și inima. Cu o lungime medie de cinci pagini, poveștile volumului sunt perfecte pentru copiii mari și mici, abordând subiecte diverse, ca iubirea, familia, cumințenia, curiozitatea sau puterea cărților.

Un titlu mai bun și mai simpatic nici că se putea, acesta oglindind în totalitate conținutul. Umorul este elementul ce leagă firul narativ și creionarea personajelor, rezultând lecturi distractive, cu mici mesaje educaționale pe care copiii le pot culege de-a lungul lecturii.

Ilustrațiile realizate de Daniela Olaru dau viață imaginației naratoarei, care debordează în culoare și mișcare. Atuul cărții îl constituie forma cotidiană a povestirilor, acestea înlocuindu-i pe prinții și prințesele de altădată cu copii de tot felul, în care cititorii se vor regăsi cu siguranță. 

Mi-a plăcut tare mult cartea, am parcurs-o cu inima de copil zâmbind tot mereu, ba chiar s-a lăsat și cu râsete. Au fost și câteva momente cu adevărat emoționante, unele chiar ce îți topesc sufletul.

Cred că copiii de peste șase ani vor îndrăgi din prima aceste povestiri, le vor citi și reciti pentru umor, pentru inventivitate sau pentru idei de joacă. Și, dacă sunteți ca și mine și vreți mai multe astfel de povești scurte și faine, ei bine, aflați că Adriana Ștefan ne va bucura cu un nou volum – Povești care te trag de mânecă -, ce va fi lansat la Bookest, pe 2 iunie, ca un cadou plin de magie pentru cei mici.

Până atunci, dar și după, bineînțeles, vă recomand cu mare căldură volumul Povești pe nerăsuflate, este o lectură blândă și plină de umor, unde imaginația primește frâu liber.

Povești pe nerăsuflate de Adriana Ștefan a apărut la Humanitas Junior și este disponibil aici.


Un gând despre “„Povești pe nerăsuflate” de Adriana Ștefan – lecturi cu zâmbete pentru cei mai curioși copii

Lasă un comentariu