Persepolis de Marjane Satrapi este o lectură istorică, feministă, cu umor, cu drame, un bildungsroman captivant scris sub forma a două volume de benzi desenate. Este o poveste ce fascinează atât prin narațiunea fluidă, cât și prin acuitatea cu care portretizează un popor despre care se știu numai idei generale, de obicei atunci când conflictele le depășesc granițele.
Protagonista trăiește împreună cu familia ei înstărită la Teheran, într-o perioadă când asupritatea asupra femeilor creștea cu fiecare an. În copilăria fetei lucrurile încă nu erau critice, așa că spiritul ei s-a bucurat de o dezvoltare normală, ba chiar îndreptată spre libertatea absolută a gândirii. Lucrurile se tot schimbă însă, așa că în adolescența ei izbucnește și Revoluția Iraniană. Părinții o trimit în Austria, la studii, așa că o acompaniem pe Marjane în occidentul complet diferit de țara ei, unde personalitatea fiecăruia nu este îngrădită sau condamnată la tăcere, ci lăsată să înflorească. După câțiva ani petrecuți la liceu, perioadă ce nu duce lipsă de nevoi și probleme, tânăra se întoarce acasă. Stă cât stă, până își ia zborul complet din țara ce nu ține partea omului, ci a principiilor asupritoare.
Știam că mă așteaptă o lectură cu substanță, cu un substrat istoric puternic, dar orice așteptare de-a mea a fost cu mult depășită. Regăsim o mulțime de idei, iar tabloul societății iraniene este amănunțit și foarte bine structurat. Totul este trecut prin lentila ei subiectivă, așa că emoțiile joacă un rol important în toată reprezentarea vieții sociale și a revoluției.
Faptul că cele două volume sunt autobiografice nu fac decât să le întărească veridicitatea, astfel că noi, cititorii de oriunde am fi, putem să aruncăm o privire înspre o lume îndepărtată, despre care nu se cunosc foarte multe fapte sociale, totul învârtindu-se între războaiele continue sau extremiștii ce se folosesc de arme pentru a conduce populația.
Mie îmi plac tare mult benzile desenate, cred că au puterea de a reda foarte multe folosindu-se de puțin text, iar această lectură este încă o dovadă că nu ai nevoie de romane de mii de pagini pentru a oglindi un popor. Ilustrațiile în alb și negru potențează dramatismul întregii lecturi, astfel că totul capătă o notă sumbră. Nu lipsește însă comicul, fie el de limbaj sau de situație, ironia fiind și ea ordinea zilea, știind că de multe ori acesta este singurul mecanism ce poate să facă întreaga situație suportabilă.
Nici viața protagonistei în Europa nu este numai lapte și miere, dar este la extrema opusă în ceea ce privește libertatea de exprimare. Mi se pare că noi de-abia acum ne apropiem de ceea ce era acum zeci de ani în Viena portretizată în aceste volume, ceea ce ne dă nouă, românilor, multe de gândit.
Mă bucur că nu m-am grăbit cu lectura celor două volume, cu toate că ar fi povești interesante și eye-opening și pentru adolescenți. Acum le-am putut digera într-o manieră mai profundă, am putut să le compar cu alte lecturi sau alte situații similare din lume. Le recomand la rândul meu mai departe, nu vă lăsați descurajați de forma grafică, eu zic că asta doar ajută la vizualizarea unei nații ce își îngrădește granițele nu doar fizice, ci și intelectuale.
Persepolis de Marjane Satrapi au apărut în traducerea Mihaelei Dobrescu la ART Grafic și sunt disponibile aici.
Ciobanul de azi 