Ciobanul de azi

Cu toții ne amintim vâlva pe care cartea Prințului Harry a făcut-o în urmă cu doi ani, atunci când Rezervă a spart toate recordurile la vânzări și reacții. Ei, uite că am ajuns și eu într-un final la ea, fiind în ton cu alte două autobiografii citite recent din colecția Orion – De aici spre marele necunoscut și Sonny Boy. De la muzică și film, am trecut la sângele albastru, o lectură ce ne invită în spatele ușilor închise ale Palatului Buckingham.

Întotdeauna mi-au plăcut poveștile cu regi și regine, viața înnobilaților fiind ceva atractiv de mici copii, când ne jucăm cu prințesele și cu prinții. Nici filmele sau serialele nu îmi sunt străine, The Crown fiind foarte bine realizat, ceea ce îmi amintește că ar trebui să văd și eu într-un final ultimul sezon.

Știam o mulțime de lucruri despre această carte datorită valului de publicitate făcut la lansare. Știam de pe atunci că vreau să o citesc, dar poate fiindcă nu am ajuns la ea imediat după lansare m-a făcut să o tot amân atâta timp. Dar uite că acum am citit-o la momentul oportun, fiind o lectură ce mi-a plăcut, în ciuda unor momente ce mi-au displăcut total.

„Nu-mi pasă cine sunt, câtă vreme e cineva nou, altcineva decât prințul Harry.”

Narațiunea curge fluid, capitolele sunt scurte, iar subiectul este intens. Prințul Harry își spune povestea de viață nobilă, totul centrându-se în jurul statutului său de rezervă la tron. I-au dat mai puțin să mănânce, i-au dat camera mai mică și atenție mai puțină, toate pentru că nu era primul în linie. Dar totuși, nu l-au lăsat să facă ce vrea, cu toate că până la urmă, cam asta a făcut. Se plânge Harry mult și de toate, dar cumva multe dintre motive par cumva îndreptățite. Acum, dacă am compara viața lui cu cea a unui muncitor ce trudește toată ziua pentru o bucată de pâine, smiorcăielile lui nu au nicio valoare. Dar, și viața lui merită respectată, iar dreptul la intimitate și liber arbitru nu ar trebui ignorat de toți paparazzi, care par niște hiene oribile.

Prezența mamei sale nu l-a părăsit niciodată, iar trauma pierderii ei este atât de puternică încât ani la rândul nici măcar nu a vărsat vreo lacrimă pentru ea. Îmi pare rău pentru multe dintre lucrurile ce i s-au întâmplat și cred că e bine că și-a spus povestea, așa ne dăm și noi seama că nici măcar familia regală nu e atât de perfectă pe cât și-ar dori să pară și că toate familiile se ceartă, doar că numai ei o fac pe prima pagină a tabloidelor.

Citiți cartea dacă vă plac poveștile din jurul familiilor regale, indiferent de ce parte a taberei vă situați, este o lectură siropoasă, de o sinceritate, sper eu, traumatizantă. Păcat că nu vom citi niciodată varianta Prințului William, cred că ar fi fost o poveste puțin (sau puțin mai mult) diferită.

Rezervă de Prințul Harry a apărut în traducere de Carmen Neacșu, Cristina Nan, Oana Ionașcu și Smaranda Nistor la Editura Nemira.