Recenzie „Nuntașii” de Alison Espach 

Știi cum sunt cărțile alea ce te cuceresc de la prima pagină? Cele ce simți imediat că o să îți placă și la care te gândești mereu când ai un moment liber? Așa a fost Nuntașii pentru mine. Eram tare curioasă de cartea desemnată cea mai bună ficțiune a anului trecut de către Goodreads Choice Awards, așa că am sărit în paginile ei fără a citi vreun sinopsis. Am rămas surprinsă de sinceritatea cu care Alison Espach țese o pânză a vulnerabilității, a depresiei și a singurătății, totul pe un decor de umor negru.

În prim plan o avem pe Phoebe, o profesoară suplinitoare, a cărei viață i-a scăpat de sub control. A divorțat, a pierdut o sarcină, iar acum pisica i-a murit. Așa că vine la un hotel special pentru a-și pune capăt zilelor. O întâlnește pe Lila, mireasa nunții din acest weekend. Tot hotelul este rezervat pentru acest eveniment, mai puțin camera lui Phoebe. Aceasta îi mărturisește miresei ce urmează să facă. Oare mireasa o va opri sau va lăsa ca un astfel de eveniment să își urmeze cursul?

„Poate că, de fapt, toți suntem singuri. Poate că asta înseamnă să fii om: să te lupți mereu cu ideea că ești o ființă unică, limitată într-un singur corp. Poate că toți stăm noaptea treji și ne convingem în munte că suntem cei mai singuri oameni din lume.”

Mi-a plăcut tare mult cartea, este duioasă, intensă, blândă și emoționantă. Naratoarea vorbește despre teme grele cu o fluiditate magnetizantă. Miezul poveștii îl reprezintă influența necunoscuților în viețile noastre și cum o conversație cu o persoană oarecare ne poate schimba complet.

Drumul spre regăsirea de sine este anevoios pentru multe persoane, așa cum și protagonista ajunge la mijlocul vieții și își dă seama că nu este fericită cu alegerile ei. Intervin regretele, care pe moment sunt prea grele de dus. Mi-a plăcut scenariu propus de scriitoarea americană, este credibil până la dozele de ficțiune și magie pe care orice carte bună trebuie să le aibă.

Ați zice că acesta este un roman sumbru, dar nu este așa. Este cald și însorit, ca o zi la plajă. Îți dă speranță și te face să te gândești la propria viață. Finalul este o încununare a deciziilor mici, ce puse una lângă alta stârnesc o schimbare mare.

Recomand și eu cartea, este o lectură captivantă și interesantă, te ține ancorat în poveste și îți oferă o vacanță departe, într-un loc unde toate problemele par să aibă o rezolvare, chiar dacă aceasta vine la pachet cu drame sau schimbări.

Nuntașii de Alison Espach a apărut în traducere de Diana Dorobanțu la Editura Bookzone.


Lasă un comentariu