„Băieții Răi. Episodul 1” de Aaron Blabey – lectura unde un lup, un șarpe, un piranha și un rechin te fac să râzi în hohote

Tare mult îmi plac benzile desenate, indiferent că sunt pentru adulți sau copii. Editura Art Grafic este locul de unde îmi aleg cam toate cărțile grafice, având un catalog impresionant de romane, miniromane sau volume scurte pentru tinerii cititori, toate scrise sub forma benzilor desenate. Auzisem de ceva vreme de seria Băieții Răi de Aaron Blabey, ba chiar a fost lansat anul trecut și un film inspirat de cărți, așa că am trecut și eu pe listă celebrele volume.

Băieții Răi. Episodul 1 ne introduce în lumea amuzantă și absolut savuroasă a antagoniștilor ce vor să devină eroi. Echipa de șoc e alcătuită din Dl Lupu, Dl Piranha, Dl Șarpe și Dl Rechin, ce împreună formează Clubul Băieților Buni. Ei vor să schimbe percepția negativă pe care toată lumea o are despre ei și să treacă de partea legii. Dar, bineînțeles, nu totul merge conform planului.

Dl Lup este cel ce îi cooptează pe restul năstrușnicilor, și asta chiar împotriva voinței lor. Că doar Dl Șarpele nu l-ar mânca chiar și pe Dl Piranha, sau Dl Rechin pe restul? Oh, ba da, dar Dl Lup le trezește în inimile lor reci un simț mult mai profund decât orice bucată de carne, și anume nevoia de a fi iubiți și de a nu mai fi osândiți în toate poveștile și istorioarele.

Prima misiune a membrilor Clubului Băieților Buni este să salveze o pisică din copac, că doar asta fac toți eroii, nu-i așa? Dar ce te faci când biata mâță nu știe că aceste patru arătări au trecut recent de partea dreptății? Se lasă cu zgârieturi, asta-i clar. Mai multe nu vă zic, doar că este o lectură cu adevărat comică, ce te face să râzi în hohote.

Cartea este recomandată pentru copiii cu vârstele de peste 7 ani, dar vă zic că și eu m-am distrat pe cinste citind pe nerăsuflate aventurile celor patru eroi răi. Are umor de calitate, scris pe înțelesul celor tineri, dar care poate distra și publicul matur. Are personaje bine creionate și o intrigă excelentă. Are desene dinamice și replici savuroase.

Acest prim episod m-a convins că aceasta e o serie extrem de amuzantă, ce provoacă multe râsete, indiferent de vârsta cititorului. Cu siguranță o să citesc și următoarele episoade, numai bine că la Art Grafic a apărut deja și al doilea – Băieții Răi. Episodul 2. Misiune improbabilă. În total, până acum, sunt 18 volume, așa că nu trebuie să ne amăgim dacă prindem drag de personaje, având destul material de citit. Și vă spun eu, o să îndrăgiți echipa băieților buni, nu aveți cum, doar sunt eroi.

Și vă mai dau un pont: la Editura Vlad și Cartea cu Genius a apărut și Mopsul Porc – o serie de albume ilustrate despre un cățel prostuț și îngrozitor de egoist, scrisă tot de Aaron Blabey, de care se pot bucura chiar și cei mai mici cititori.

Băieții Răi. Episodul 1 de Aaron Blabey a apărut în traducerea Roxanei și a lui Alex Tocilescu la Art Grafic și este disponibil aici.


2 gânduri despre “„Băieții Răi. Episodul 1” de Aaron Blabey – lectura unde un lup, un șarpe, un piranha și un rechin te fac să râzi în hohote

Lasă un comentariu